Avocatul Poporului îi cere ministrului Vela baza legală potrivit căreia poliţiştii pot patrula şi în civil

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 8 octombrie 2020, 16:26 Actualitate | Esenţial


Renate Weber
Foto: Agerpres
Avocatul Poporului îi cere ministrului de Interne Marcel Vela să-i comunice actul normativ care stă la baza măsurii ca şi poliţişti în civil să efectueze verificări privind respectarea normelor vizând combaterea Covid-19.

„Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (...) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora”, a transmis în solicitare Avocatul Poporului, Renate Weber, potrivit agenției Agerpres.

Conform solicitării postate pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regula.

Totodată, arată Avocatul Poporului, Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren.

Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.

„Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate”, explică sursa citată.

Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu în acest caz ca urmare a informaţiilor apărute în presă.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a anunţat, marţi, că Poliţia Română, alături de Poliţia Locală, intensifică activităţile de verificare a respectării normelor privind combaterea Covid-19, urmând ca şi poliţişti în civil să fie implicaţi în acest demers.

„Din experienţa acţiunilor desfăşurate până în prezent, s-a constatat faptul că, în unele cazuri, oamenii respectă aceste măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19 doar la vederea forţelor de ordine. Poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea lor, au fost puse măştile de protecţie, pentru ca, imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru, să fie scoase”, a spus purtătorul de cuvânt al IGPR.

Potrivit acestuia, rolul acestor activităţi nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















15372 vizualizari

  • +60 (102 voturi)    
    Avocatul Poporul va vrea bolnavi (Joi, 8 octombrie 2020, 16:30)

    emil bobu [utilizator]

    ca sa se simta pesedeaua bine, ca si-a facut datoria fata de Rusia.
    • +41 (71 voturi)    
      matracuca (Joi, 8 octombrie 2020, 16:42)

      fokerul [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      nu face toate astea de capul ei, aşa i se spune de la centru (ţentr)
      • +27 (33 voturi)    
        politistii in civil nu patruleaza (Joi, 8 octombrie 2020, 17:57)

        snowflake [utilizator] i-a raspuns lui fokerul

        doar fac controale ceeea e cu totul altceva.
        Stie weber ca politistii in civil n upatruleaza ci se duc in misiune de control acolo unde sunt semnalate abateri? Stie dar se face ca ploua si pune alta intrebare.
      • +4 (8 voturi)    
        Așa este. (Vineri, 9 octombrie 2020, 8:51)

        Rescator [utilizator] i-a raspuns lui fokerul

        Nefericita execută întocmai și la timp ordine
        venite dinafară și de la Mafia Roșie,Cupola
        Ciumei Roșii.Se poate să fi văzut că toți agenții
        FBI sunt în ținută civilă,doar echipele de intervenție sunt în uniformă.Individa trebuie revocată urgent după 6 decembrie.
        • 0 (6 voturi)    
          pentru (Vineri, 9 octombrie 2020, 11:54)

          nahir [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

          gogoașa roșie weber și toți ciolacii pesedaci :
          ”Statutul politistului
          ART. 1
          (1) Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.”
    • +29 (51 voturi)    
      Sa o bage pe aia ca politistii sub acoperire (Joi, 8 octombrie 2020, 16:42)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      sunt neconstitutionali, si alte aberatii de-ale lor, gen radarul nu e constitutional daca esti anuntat inainte ca urmeaza radar, samd.
      • +25 (35 voturi)    
        avocatul poporului #ciumarosie (Joi, 8 octombrie 2020, 17:54)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui clint

        S-au activat imediat avocatul penalilor. Politistul trebuie sa poarte uniforma, sa sufle din goarna si sa se puna afise cu cateva zile inainte cu traseul patrulelor. Daca se poate, sa nu treaca mai des de o data pe saptamana prin acelasi loc. Altfel deranjeaza pesedeii de la activitatile zilnice..
        • +19 (25 voturi)    
          Pai nu tot ei vroiau sa modifice codul penal (Joi, 8 octombrie 2020, 18:53)

          LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          De fapt au si reusit unele modificari. Dar acum ma refer la aia cu anuntarea suspectului ca i se intercepteaza convorbirile. Pai daca il anunti, ce rost mai are? Asa si aici, daca esti in uniforma si mai si strigi in gura mare ca esti politist cu numele, sectia..., nu e clar ca toti se vor feri ca dracul de tamaie?
    • -20 (54 voturi)    
      asa-i ca nu poti intelege nimic din asta? (Joi, 8 octombrie 2020, 16:56)

      gogpintenog [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      "Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate"
      • +27 (39 voturi)    
        Amenzile... (Joi, 8 octombrie 2020, 17:16)

        grongobar [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        ...nu se platesc direct la politist, deci nu iti ia nea Gogu banii facand el pe politaiul. Daca vrei sa-i dai mita comiti tu o infractiune. Evident politistii sub acoperire trebuie sa se legitimeze in momentul in care intervin, asa ca nea Gogu care isi aroga calitatea de politai nu se poate legitima.
        • -15 (19 voturi)    
          Cu o legitimatie falsa (Joi, 8 octombrie 2020, 19:18)

          galeo [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

          Poti teroriza pensionari mai slabi de ingeri sa iti dea toti banii din buzunar.
          Va fi raiul sarlatanilor.
          Asta iti explica omul.
      • +26 (40 voturi)    
        Iti traduc (Joi, 8 octombrie 2020, 17:19)

        gamma [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        In mintea babei uniforma de politist nu poate fi contrafacuta asadar pt ca un x sa poata sa se dea drept politist e de musai nevoie sa existe politisti in civil . Motivul real e ca avocatul infractorilor nu poate concepe ideea de politist invizibil , are cosmaruri .
      • +22 (34 voturi)    
        amenda nu se plateste pe loc (Joi, 8 octombrie 2020, 17:25)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        ca nu au chitantier.
        ce abuz tovarase!?

        doar se mai baga si ea in seama!
      • -11 (29 voturi)    
        Nici nu a citit aricolul (Joi, 8 octombrie 2020, 17:29)

        marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        A citit doar titlul si... hopa cu un comentariu pe linie de partid!

        Orice infractor se poate da drept politist in civil... ca urmare a acestui ordin de ministru.
        • +16 (24 voturi)    
          Politisti in civil .. (Joi, 8 octombrie 2020, 17:54)

          Alius [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

          ...au fost si inca sunt (sub acoperire, de exemplu) si infractori care s-au dat drept politisti au fost si pana acum. Borfasilor!
      • +16 (22 voturi)    
        ce foloase materiale? (Joi, 8 octombrie 2020, 17:56)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        Ti-e teama ca o sa mituiesti politistul fals si nu-ti mai raman bani pentru ala adevarat? :D
      • +10 (12 voturi)    
        hai sa-ti explic (Joi, 8 octombrie 2020, 20:47)

        gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        in logica asta am putea interzice vanzarea cutitelor, ca ar putea fi folosite la o crima.
        nene, faptul ca unii infractori ar putea face pe politistii nu e un motiv suficient pt a renunta la masura asta. capisci?
    • -15 (17 voturi)    
      Cu gandirea asta (Joi, 8 octombrie 2020, 19:15)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      Mai aveti putin si ajungeti sa rastigniti in piete pe cei care nu poarta masca.
      Ce atata respectare a legii...
      • +4 (6 voturi)    
        poartati .... (Vineri, 9 octombrie 2020, 10:01)

        asada [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        ...masca nesimtitilor !!! Cine iti da dreptul sa ii inbolnavesti pe cei din jurul tau !!!??? in afara de ,drepturi mai aveti si obligatii "democratilor", de doua parale !!!
  • +24 (52 voturi)    
    baza legala (Joi, 8 octombrie 2020, 16:41)

    vaivai [utilizator]

    Lasati-i sa-si faca treaba. Sigur ca au o baza. Nu mai aveti ce face acolo, la avocatu` poporului ?
    • -16 (26 voturi)    
      Sigur? (Joi, 8 octombrie 2020, 18:05)

      marie-cu-palarie [utilizator] i-a raspuns lui vaivai

      „Sigur că au o bază” - Da?

      Păi dacă au atunci de ce atâta tam-tam. Să o prezinte public și Avocatului Poporului și cu asta basta.
      • +11 (15 voturi)    
        pai hai si invers (Joi, 8 octombrie 2020, 20:48)

        gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui marie-cu-palarie

        care-i baza legala prin care politistii NU ar putea patrula in civil?
      • +8 (12 voturi)    
        raspunsul catre avocata poporului nu trebuie sa (Joi, 8 octombrie 2020, 21:08)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui marie-cu-palarie

        fie neaparat "public"
        In fond asta vrea avocata furtocratilor, sa creeze o falsa problema publica cand de fapt nu exista. Politisti in civil exista de cand lumea inclusiv in Ro. deci madam Weber nu are decat sa sape in legi.
  • +33 (53 voturi)    
    Avocatul infractorilor. (Joi, 8 octombrie 2020, 16:41)

    rsbl [utilizator]

    Asta e ca aia cu radarul: trebuie semnalizat inainte, sa stea la loc vizibil, daca se poate sa iti dea si flashuri inainte.
    Sau cu faptul ca SRI nu poate culege informatii pentru dosarele penale.
    Pentru ei nu este important sa fie prinsi cei ce incalca legea.
    Pentru Avocata infractorilor cel mai important este ca ei sa fie feriti de orice probleme, sa nu fie deranjati, iar daca sunt prinsi sa nu poata fi pedepsiti.
    • -21 (35 voturi)    
      Hai, citeste si asta (Joi, 8 octombrie 2020, 17:31)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui rsbl

      "Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale..."

      Orice infractor va putea sa se dea drept politist...

      Sa inteleg ca, prin criticarea atitudinii Avocatului poporului, ti-ar placea sa fii victima unui infractor?
      • +11 (15 voturi)    
        Daca esti prost, da, nu am nimic impotriva (Joi, 8 octombrie 2020, 19:00)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

        Iar daca esti destept, explica-mi cum pot "unele persoane" sa isi aroge calitatea de politist? Doar daca iti da o amenda, nu iti ia pe loc banii, nu iti da o hartiuta cu un numar de cont al lui in care sa depui "amenda". Mai mult, in momentul in care iti da amenda oricum se prezinta si se legitimeaza. Iar daca vorbim de legitimatii false, deja intram in alta categorie, cine l-ar impiedica sa aiba si o uniforma falsa?
      • +5 (7 voturi)    
        ai dreptate (Joi, 8 octombrie 2020, 20:50)

        gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

        daca esti prost e posibil sa crezi infractorii care se dau drept politisti. sau daca esti mituitor. deci da, un batranel ar putea cadea prada unui infractor si sa-i dea o mita ca sa-l lase fara amenda. sau ar putea sa gandeasca in spiritul legii si sa nu-i dea nicio spaga si sa ceara amenda. sau sa poarte masca. este?
        • +4 (6 voturi)    
          Nu inteleg de ce iei batraneii de prosti (Joi, 8 octombrie 2020, 23:18)

          LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

          Iar daca cineva, oricine, da mita, foarte bine, sa invete sa respecte legea si nu sa obtina foloase necuvenite dand mita.
  • +28 (50 voturi)    
    avocatul poporului... sau zdreanta borfasilor? (Joi, 8 octombrie 2020, 16:42)

    qwerasdf [utilizator]

    numai scursuri s-au perindat pe acolo
  • +34 (56 voturi)    
    Luati-o pe proasta asta de pe capul nostru ! (Joi, 8 octombrie 2020, 16:43)

    Susufler0 [utilizator]

    Pai to'arasa cereti-i atunci sa spuna si care e baza legala pt care cei de la "Moravuri" nu merg cu chipiul pe cap ci rasi in cap, blugati, tatuati, etc. La fel si cei care se invart printre drogangi, de ce nu sunt in uniforme si tot asa...

    PS. V-ati imaginat vreun pic ca politistii pot sa constate si savarsirea de infractiuni de zadarnicire a combaterii bolilor ?
  • +30 (48 voturi)    
    Lol (Joi, 8 octombrie 2020, 16:44)

    mitg [utilizator]

    Vrea cam multe asta. Sper sa o revoce parlamentul urmator din functie cat mai repede.
  • +16 (36 voturi)    
    mda (Joi, 8 octombrie 2020, 16:49)

    SoulSearcher [utilizator]

    a durat cam mult...

    era de asteptat sa se bage tanti cotoroanta...

    ca sa aiba si pesedul carne de tun nu ?
  • +13 (33 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 8 octombrie 2020, 16:53)

    [anonim]

    • -12 (24 voturi)    
      Citeste asta (Joi, 8 octombrie 2020, 17:33)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui

      "Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale"

      Daca nu iti este clar, repet citatul:

      "Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale"
      • +13 (19 voturi)    
        amenda se plateste la Fisc (Joi, 8 octombrie 2020, 17:48)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

        nu la politist
      • +15 (21 voturi)    
        Ia citeste si ce nu-ti convine (Joi, 8 octombrie 2020, 17:51)

        jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

        "Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei."
        Aceleasi reguli sunt si daca e in uniforma.
        FYI, amenzile nu se platesc pe loc, tocmai ca sa nu exista suspiciunea de mita. Plus ca e posibil sa nu ai 10 mii de lei la tine daca nu ai avut 1 leu sa dai pe masca. Capisci?
  • +26 (46 voturi)    
    Logica ei fracturata (Joi, 8 octombrie 2020, 16:53)

    VasilicaPokemon [utilizator]

    As vrea sa vad cum poate face politia actiunile sub acoperire in dosare de trafic de droguri spre exemplu imbracati in uniforma.
    Cap avem minte ce ne mai trebuie, facem politica nu aparam cetateanul.
    Institutia Avocatul Poporului transformata in Avocatul PSD
  • -22 (46 voturi)    
    Daca un politist (Joi, 8 octombrie 2020, 16:54)

    Ozmo [utilizator]

    ma legitimeaza sau incearca sa imi dea o amenda si acel politist este Civil, atunci acel politist face un abuz de functie, caz penal, asa spune legea.
    Deci, Avocatul Poporului are DREPTATE !!!
    • -19 (29 voturi)    
      sunt prea spalati pe creier astia de pe aici (Joi, 8 octombrie 2020, 17:23)

      gogpintenog [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      nu pot intelege asa ceva...
    • +11 (25 voturi)    
      sa te duci prin alte tari (Joi, 8 octombrie 2020, 17:23)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      si sa le explici alora cand te legitimeaza ca e ilegal. sa vezi ce patesti!

      numai la noi infractorul e pe primul loc!
      • -8 (18 voturi)    
        În alte țări se legitimează (Joi, 8 octombrie 2020, 18:08)

        marie-cu-palarie [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        În alte țări nu te legitimează polițistul în civil cam absolut niciodată.

        Însă în rarele cazuri în care o face, întâi se legitimează însuși polițistul în civil prezentând legitimația și insigna și dând posibilitatea notării acesteia pe o foaie de hârtie sau pe telefon. Și abia apoi emite pretenții.

        Așa e legea și la noi. Dar se aplică mai rar.
        • +6 (10 voturi)    
          pai si? (Joi, 8 octombrie 2020, 20:51)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui marie-cu-palarie

          cine zice ca la noi nu se vor legitima politistii ?
          se vor legitima si iti vor cere cartea de identitate. simplu. legal. de bun simt.
    • -10 (26 voturi)    
      Asa e, incalca legea (Joi, 8 octombrie 2020, 17:35)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      Dar postacii sunt prezenti aici sa apere ordinul.
    • +8 (14 voturi)    
      Citeste tot articolul, nu te uita in gura PSD (Joi, 8 octombrie 2020, 17:53)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      "Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei."
    • +10 (16 voturi)    
      Cum asa? (Joi, 8 octombrie 2020, 18:00)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      Pai acelasi avocat al poporului tocmai ti-a spus ca exista o lege care permite politistilor sa isi exercite atributiile in tinuta civila, cu conditia sa se legitimeze.
  • -11 (35 voturi)    
    polițiștii în civil ”program cu publicul” 24h/zi ? (Joi, 8 octombrie 2020, 16:57)

    dgdfgdf [utilizator]

    Printr-o astfel de abordare se dă naștere foarte ușor la abuzuri.
    Adică la înmormântările de interlopi, polițiștii ofereau gratuit măști celor care nu aveau, iar acum, polițiștii oferă gratuit amenzi celor care nu poartă masca sau nu o poartă corect ?
    • -6 (20 voturi)    
      Buna antiteza (Joi, 8 octombrie 2020, 17:35)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui dgdfgdf

      Dar nu o pricepe oricine
    • +1 (7 voturi)    
      Da, ai dreptate (Joi, 8 octombrie 2020, 19:19)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui dgdfgdf

      De asta trebuie avute in vedere legile si conditiile. De aceea ambele exemple date de tine pot fi valide: Intr-un loc (localitate) mastile nu sunt obligatorii in spatii deschise si atunci, stiind ca va fi multa lume, politia poate face un serviciu distribuind masti cui vrea si nu are. In alta parte, mastile sunt obligatorii si atunci aplica amenzi de nerespectare a legii. Deci totul e clar si simplu. Ca unii ca @mark.andre nu pricep e drept, vezi ce am spus mai sus.
  • +6 (28 voturi)    
    Soparla (Joi, 8 octombrie 2020, 16:58)

    Martinezu [utilizator]

    Mai scoate din cand in cand capul si mai arunca venin... De asta o platesc romanii, sa ii apere de politisti si medici.
    • +6 (12 voturi)    
      Soparla? (Joi, 8 octombrie 2020, 17:46)

      Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

      Corect era VIPERA!Sarpele cu clopotei Weber si cobra Firea parca sunt surori siameze!Doamne fereste sa fie muscat cineva de ele!
  • +13 (29 voturi)    
    hai sa... (Joi, 8 octombrie 2020, 17:00)

    sitizan [utilizator]

    Asta se agita permanent sa para ca are activitate...
    I-e teama ca n-o sa-si merite "speciala"...
  • +14 (32 voturi)    
    imbecila natiunii... (Joi, 8 octombrie 2020, 17:00)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    imbecila natiunii...
  • +9 (29 voturi)    
    baza legala (Joi, 8 octombrie 2020, 17:05)

    waxazy [utilizator]

    in care duamna asta respira pe banii nostri care e?
    • -9 (19 voturi)    
      Institutia Av. Poporului (Joi, 8 octombrie 2020, 17:36)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui waxazy

      Cauta in lege, e descris acolo tot ce vrei sa stii despre subiect.
  • +13 (31 voturi)    
    avocatul poporului sa-si dea demisia (Joi, 8 octombrie 2020, 17:08)

    numaiamnume [utilizator]

    de urgenta!
    • -11 (17 voturi)    
      De ce, ca asa vrei tu? (Joi, 8 octombrie 2020, 17:38)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui numaiamnume

      Si eu vreau cateva demisii, dar uite ca nu se intampla.
      Arafat, Tataru, Rafila.
    • 0 (10 voturi)    
      Hmmmmm! (Joi, 8 octombrie 2020, 17:48)

      Rebecka [utilizator] i-a raspuns lui numaiamnume

      Ar fi prea frumos......N-avem noi norocul!
  • +7 (27 voturi)    
    ce vrea madam stafida ? (Joi, 8 octombrie 2020, 17:08)

    un domn [utilizator]

    vrea sa fie inclusa in procesul covidului ca parte care a favorizat difuzarea bolii ?
  • +5 (15 voturi)    
    Aoleu (Joi, 8 octombrie 2020, 17:09)

    Matrix8086 [utilizator]

    Poate cineva sa o roage sa ne lase?
  • +2 (12 voturi)    
    Tocma' ala e (Joi, 8 octombrie 2020, 17:10)

    tontu [utilizator]

    In momentul in care s-a anuntat ca vor patrula politisti in civil vorbim de preventie, iar cand ne amendeaza e in subsidiar...
  • +3 (13 voturi)    
    The ,,, (Joi, 8 octombrie 2020, 17:14)

    ElDiablo [utilizator]

    ... Mummy Returns!
  • +10 (20 voturi)    
    Mi-ar fi rusine cu asa un avocat al.... (Joi, 8 octombrie 2020, 17:19)

    MisuG [utilizator]

    Asta numai avocatul poporului nu este! Este avocata infractorilor ciumati rosii, care pune bete in roate astora de se chinuie sa tina sub control cumva pandemia! Alo, madam, se aude acolo sus la tine? Din cauza ta s-a raspindit virusul asta, cand ai binevoit matale sa zici ca nu stiu ce dracie nu era constitutionala si ai anulat amenzile! Au platit tot cei mai fraieri, pentru infractori si ciumeti ai facut un mare bine, ca oricum ei nu platesc niciodata ! Cu pensiile speciale ce se mai aude mamaie? Ca tot din cauza ta nu s-au taiat!
  • +5 (19 voturi)    
    hai sictir scorpie! (Joi, 8 octombrie 2020, 17:21)

    liviu_ [utilizator]

    in romania nu e voie sa patrileze politistii in cizil?!
    e sa mori tu?!

    sunteti penibili ma!
    si tu si sclavii din CCR.... nu ati da legi in favoarea popourlui nici morti! ori in favoarea parlementarilor si a voastra ori in favoarea celor care incalca llegea!

    potrivit avocatului penalilor si a pcr... pardon ccr... daca esti cinstiti, esti prost!

    eu zici sa ataci covidu la ccr si sa-l declarati neconstitutional. poate merge si scapam de el =))
  • +4 (14 voturi)    
    hehe (Joi, 8 octombrie 2020, 17:24)

    transpenibilus [utilizator]

    Ce dancila-i Avocata PSDALDE :-) )))

    Ea crede ca pune in dificultate guvernul cu o asemenea cerere "incisiva" (btw, ce se mai aude cu "tirtura in spitale" gaselnita PSD care urma sa le aduca victiria in alegeri) insa de fapt le da o smetie partidelir gen Alde, Pro romania si PMP.

    Nr de parlamentari se coreleaza cu populatia Romaniei deci vir fi mai putine scaune de senatori+deputati--->>>> partidele mici vor ibtine si mai greu un loc, wich is good.

    Cealalta fata a monedei e ca si locurile in Parlamentul European sunt alocate proportional cu populatia.

    Deci cand la viitoarele alegeri PE Romania nu va mai avea 33 de locuri de europarlamentari ci diar 28 sau 29 sa nu uitati cui sa-i multumiti. Muhahahahaha ce tare e nea Weber!
  • +4 (12 voturi)    
    Politistul ca si militarul . . . . (Joi, 8 octombrie 2020, 18:30)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . este politist si cand este treaz si cand doarme si cand este in pielea goala si in uniforma si fara. atat timp cat isi declina identitatea cand actioneaza spontan.
  • +7 (13 voturi)    
    . (Joi, 8 octombrie 2020, 19:21)

    ak33 [utilizator]

    Cand o lovi-o covidul pe baba asta sper sa nu fie plimbata cu elicopterul si s primeasca plasma cum a primit si Pimen
  • +6 (10 voturi)    
    e proasta (Joi, 8 octombrie 2020, 19:43)

    Ilidia [utilizator]

    Se preface sau chiar e proasta. Explicatia o da chiar ea: Legea 218 din 2012...
  • -7 (13 voturi)    
    Are dreptate (Joi, 8 octombrie 2020, 22:44)

    Vasile-Vasile [utilizator]

    Ce facem, ne intoarcem iar la comunism, in care ne urmarim unul pe celalalt? iar mai nou ne facem si poze si raportam repede la politie, nu?
    aceste initiative ale lui orban nu fac decat sa ne invrajbeasca intre noi. sa ne turnam unul pe altul.
    asta cu masca trebuie lasata la latitudinea fiecaruia: daca considera ca se simte protejat sa o poarte si cand doarme acasa. daca nu, sa nu poarte.
    vad aici o gramada de comentarii, oameni buni, incamai credeti ca kkt-ul acela de masca protejeaza cu ceva?? dupa atatea luni, tot nu v-a venit mintea la cap?
    preferati sa creasca numarul de someri (sunt aprox. 4.5 mil salariati) in locul celor care se imbolnavesc? s-a platit somaj la peste 500.000 de oameni numai in primavara, acum urmeaza iar, iar de gripa asta nu au murit decat 5000 de oameni, iar peste 120.000 au fost tratati cu paracetamol.
    economia romaniei nu e puternica ca a germaniei sau a altor state, cum e o criza cum e jale ....
    iar noi facem angajari in politie (pandari) si dsp-uri (hartogari) .... halal gandire, se vede ca aveti creierele spalate ....
    • +6 (10 voturi)    
      Da bai desteptule! (Vineri, 9 octombrie 2020, 5:30)

      Cataleya [utilizator] i-a raspuns lui Vasile-Vasile

      Exact asta trebuie facut, sa ne urmarim unii pe altii.

      Sa atragi atentia dobitocilor care arunca gunoaie pe strada, tampitilor care sparg seminte in metrou, cretinilor care parcheaza in locuri interzise, etnicilor care pun manele la maxim in toiul noptii, vagabonzilor care agreseaza femei pe strada, si cate si mai cate.

      In cazul de fata cand vezi persoane care nu poarta masca acolo unde legea impune ca masca trebuie purtata, societatea trebuie sa reactioneze si sa le atraga atentia. Iar politistii in civil sunt bineveniti in aceasta situatie.

      Imediat apareti voi, dobi...cu sloganurile voastre de securisti comunisti ca nu mai vreti securitate!
      Si mai aveti si tupeu sa vorbiti de "creiere spalate"

      Sputnikarilor!
      • -2 (6 voturi)    
        Chiar mai crezi ca masca e utila (Vineri, 9 octombrie 2020, 11:48)

        Vasile-Vasile [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

        Deci tu chiar mai crezi ca masca e utila???

        Fara suparare, chiar esti creier spalat !!!

        Pana in alegeri nu mai erau recorduri, decat sporadice, acum dupa ce au trecut au "explodat".
        si de vina sunt restaurantele, scolile, bisericile, nu?

        Ai dracu ce s-au mai protejat aia in campanie, puneau botnitele numai cand faceau poze !!!

        oare casa nu iti colcaie de mizerie si gandaci, ca nu ai timp de curatenie, trebuie sa porti botnita si sa dezinfectezi, nu?

        asculta de "autoritati" in continuare si peste 1 an vei ajunge la psihiatrie!
        • +1 (3 voturi)    
          Evident ca e utila, dar nu infailibila (Vineri, 9 octombrie 2020, 14:30)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Vasile-Vasile

          Daca tu porti masca si apoi bagi mana nespalata in gura, la ochi sau faci pe arheologul de muci.
          Medicii au purtat masti/viziere si cand nu era pandemie - ii protejeaza de diversi stropi care pot pleca de la un pacient infectat (hepatita C, HIV, etc), dar si invers nu sufla microbii lor cand se uita in gura/gatul/creierul unui bolnav si asa imunosuprimat.
          A inceput sezonul virozelor (alte coronavirusuri), ca e toamna - nu se mai aerisesc incaperile, amanam pornirea centralei, inca stam cu sosete subtiri sau cu tricou prin casa, etc.
  • +5 (9 voturi)    
    Cand te gandesti ca... (Vineri, 9 octombrie 2020, 5:45)

    Cataleya [utilizator]

    ..dupa plecarea strambului Ciorbea, lumea a rasuflat usurata.
    Iata ca se poate si (mult) mai rau.
  • +3 (7 voturi)    
    este in civil, constata (Vineri, 9 octombrie 2020, 8:22)

    mongolul [utilizator]

    si cand intervine pentru amenda, se legitimeaza; poate chiar nu intervine, ci cheama colegii in uniforma, prin telefon...
    Nu ar fi bine ca duamna avocat sa ne citeze interdictia actiunii politistilor in civil? Ce text de lege interzice supravegherea unor obiective, de agenti de politie sub acoperire?
    Sau asta este satul fara caini?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by