Presa și internauții din Belarus au publicat, în premieră, o înregistrare video în care apare protestatarul Alexander Taraikovsky care ar fi fost împușcat mortal de către forțele de ordine chiar în a doua noapte de proteste, după alegerile prezidențiale din 9 august.

Protestatar in fata cordonului de politie (screenshot)Foto: Hotnews

22.45: Mii de demonstranți s-au adunat în fața televiziunii publice cerând transmiterea în întregime a mișcării de protest față de regimul Lukașenko.

Potrivit BBC News, manifestanții aflați în fața clădirii care adăpostește postul public de televiziune au bannere pe care scrie ”Arătați poporului adevărul”.

Televiziunea de stat a decis inițial să nu difuzeze niciun fel de informații despre protestele care au izbucnit imediat după ce Comisia Electorală l-a declarat pe Lukașenko drept câștigător al alegerilor din 9 august.

Apoi, instituția a decis să abordeze subiectul marșând pe imagini care ar fi demonstrat violențele comise de protestatari, încercând astfel să descurajeze orice participare la manifestații.

Câțiva jurnaliști ai postului și-au dat demisia în semn de protest față de politica editorială și modul în care au fost prezentate mișcările de stradă împotriva lui Lukașenko.

22.37: Regimul de la Minsk va trimite la granița de vest a Belarus o divizie de atac a aviației, a anunțat sâmbătă președintele Aleksandr Lukașenko la televiziunea de stat, relatează Reuters.

El a mai spus că a convenit cu președintele rus Vladimir Putin asupra colaborării.

Sâmbătă au fost publicate primele imagini cu primul protestatar care ar fi fost ucis de forțele de ordine chiar în primele zile de protest. Demonstranții i-au adus un omagiu, venind cu lumânări și flori la locul în care acesta a murit.

”Momentul în care Alexander Taraikovsky a fost ucis de către poliție. Eroul se apropie de forțele de ordine cu mâinile ridicate, iar ei îl împușcă pur și simplu, fără niciun motiv aparent”, scrie pe contul de twitter NEXTA.

Bărbatul a fost înmormântat sâmbătă de către familie și prieteni, cortegiul fiind salutat de protestatari, în timp ce unii vorbesc deja despre el ca despre ”un erou” care ar fi înfruntat forțele de ordine neînarmat.

De altfel, mii de demonstranți au participat sâmbătă la funeralii, fluturând steaguri sau aprinzând lumânări și venind cu flori la locul în care bărbatul a murit, undeva lângă o stație de metrou, notează și BBC News.

Alții țineau fotografii cu protestatari bătuți de poliție, în vreme ce șoferii care treceau prin zonă claxonau.

Protestatarii au strigat ”Lukașenko ești concediat” sau ”Lukașenko pleacă!, cerând astfel demisia președintelui. Alți manifestanți purtau pancarte cu mesaje împotriva violenței poliției.

BBC notează că circumstanțele morții lui Taraikovsky sunt neclare, autoritățile susținând că acesta a murit în momentul în care i-a explodat în mână un dispozitiv, versiune ce este contestată de protestatari.

Partenera lui, Elena German, a declarat pentru Associated Press că, în opinia sa, bărbatul de 34 de ani a fost împușcat de forțele de ordine. Are o rană în zona pieptului, în vreme ce mâinile și picioarele sunt intacte, nu prezintă niciun fel de vânătăi sau alte răni, a argumentat femeia.

Taraikovsky muncea din greu la serviceul său auto, a mai povestit partenera lui. Femeia mai spune că niciunul dintre ei nu a prezentat vreun interes pentru politică până la alegerile prezidențiale din 9 august, când au decis să o susțină pe lidera opoziției Tikhanovskaya, refugiată în prezent în Lituania.

În zilele de proteste care au urmat scrutinului, autoritățile au arestat în jur de 6.700 de oameni, o parte fiind eliberați.

Aceștia au oferit organizațiilor internaționale pentru drepturile omului mărturii despre ”camerele torturii”, povestind cum au fost bătuți, abuzați, înfometați și amenințați cu moartea sau cu violul de către polițiști. Unul dinte ei spune că a fost amenințat că va fi ars de viu, mai relatează BBC News.