Tânărul de 26 de ani suspectat că l-a ucis pe liderul clanului Duduianu, Emi Pian, a fost arestat preventiv, vineri, potrivit deciziei magistraților Tribunalului București, informează Mediafax.

Persoana retinuta de politieFoto: Facebook / Politia Romana

Vineri, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 26 de ani, din București, care ar fi criminalul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Ulterior, magistrații Tribunalului București au decis arestarea sa preventivă.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în timpul unui joc de noroc, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat victimei, un bărbat de 39 de ani, lovituri cu un obiect ascuțit, cauzându-i plăgi profunde, leziuni ce au impus transportarea victimei la spital, unde aceasta a decedat la scurt timp de la internare”, anunță Poliția București.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în Sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea, zis „Edi Pian”, a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în luna septembrie, anul trecut, fiind așteptat la poarta închisorii cu lăutari, artificii și șampanie.

Emi Pian le-a transmis atunci cunoscuţilor că s-a întors mai puternic din închisoare. „Rana m-a întărit mai rău decât eram vreodată. Nu cu altceva. Caracterul mai puternic şi poftă de viaţă până la 100 de ani”, a spus Emi Pian, când a fost eliberat.