Ce s-a întâmplat cu reclamațiile depuse de români la ANPC împotriva companiilor aeriene care nu au dat banii înapoi pe bilete pentru zborurile anulate din cauza pandemiei

de Gabriel Bejan     HotNews.ro
Miercuri, 5 august 2020, 13:19 Actualitate | Esenţial


Cum arata un avion in timpul Covid-19
Foto: nbcnews / instagram
​Mulți dintre cei care și-au cumpărat bilete de avion pentru zboruri ce nu au mai putut fi efectuate de companiile aeriene din cauza pandemiei COVID-19 nu și-au putut recupera banii, în ciuda demersurilor făcute pe lângă operatorii aerieni respectivi.

Potrivit directivelor europene, în cazul în care zborul este anulat de companie, plătitorii de bilete au dreptul la rambursarea sumei plătite într-un termen de 14 zile. Din cauza crizei financiare în care au intrat din cauza pandemiei, multe companii au încercat să-și convingă clienții să primească vouchere în schimbul banilor.

Într-un interviu acordat Hotnews, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, le-a recomandat celor care nu și-au primit banii înapoi să se adreseze instituției de protecție a drepturilor consumatorilor.

„Companiile pot oferi vouchere sau alte servicii, dar numai cu acceptul specific al pasagerului respectiv. Este legislație primară iar aceasta nu poate fi modificată unilateral de statele membre. Referitor la întrebare, îi spun cetățeanului respectiv și altora aflați în această situație că trebuie să se adreseze autorităților naționale competente de protecția consumatorului, iar acestea trebuie să sesizeze companiile și să pună presiune pe ele ca să aplice legea europeană.”, a declarat Adina Vălean.

În aceste condiții am vrut să văd câte reclamații a primit Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului din România din partea celor care nu au putut să-și recupereze banii plătiți pentru biletele de avion și ce s-a întâmplat cu acestea. Iată ce răspunsuri am primit.

Câte reclamații au fost făcute de români în perioada martie-iulie?



„ECC Romania (Centrul European al Consumatorilor România) a primit, în perioada martie-iulie 2020, 393 reclamații privind anularea unor zboruri ca urmare a pandemiei. Dintre acestea, 232 de reclamații au vizat anulări inițiate de compania aeriană, iar 161 anulări voluntare, inițiate de consumatori.

Ca regulă, companiile aeriene au refuzat rambursarea costurilor pentru rezervările anulate de pasageri – anulări voluntare, atât timp cât zborurile au fost efectuate, întrucât aceste cazuri sunt analizate în funcție de termenii și condițiile transportatorului, neexistând legislație specifică.

Unele companii de linie au oferit vouchere sau credite în acest caz, iar companiile low-cost au refuzat să acorde atât rambursarea, cât și voucherele.

În cazul anulărilor inițiate de companiile aeriene, acestea sunt obligate să ramburseze sumele plătite de consumatori în temeiul Regulamentului (CE) 261/2004”, au răspuns oficialii ANPC într-un adresă trimisă Hotnews.

Ce s-a întâmplat cu aceste reclamații?



„În cazul celor 232 de solicitări privind anulările inițiate de compania aeriană, 190 de solicitări au fost tratate ca cereri de informare, neexistând motive pentru a le instrumenta conform procedurii ECC-Net:

  • cele mai multe au fost amânate o perioadă pentru a permite companiilor aeriene să finalizeze procesul de rambursare, la recomandarea colegilor din statele unde au sediul comercianții
  • altele au fost închise ca urmare a lipsei documentelor
  • altele au fost închise ca soluționate direct de consumatori cu transportatorii

Centrul European al Consumatorilor Romania, ca parte a Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor, are competenţă numai în soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor transfrontaliere de consum, respectiv acele litigii ivite ca urmare a achiziţionării de către un consumator rezident în România a unor produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul într-un stat membru al UE, altul decât România, precum şi acele litigii ivite ca urmare a achiziţionării de către un consumator rezident într-un alt stat membru al UE a unor produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul în România.”

Ce procedură trebuie să urmeze un cetățean care vrea să reclame o companie aeriană europeană?



„În situația în care consumatorul român are un litigiu împotriva unui comerciant cu sediul într-un alt stat membru al UE, se poate adresa cu o reclamație în scris către ECC Romania utilizând adresa de mail ECCNET-RO@ec.europa.eu. Menționăm că, din punct de vedere legal, nu putem primi solicitări/reclamații telefonice, ci doar în scris.

În situația în care consumatorul român are un litigiu împotriva unui comerciant cu sediul în România, în vederea soluționării se poate adresa cu o reclamație către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor utilizand formularul online aflat pe site”, mai scrie în răspunsul trimis Hotnews.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















13150 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Chargeback (Miercuri, 5 august 2020, 13:53)

    Soljenitin [utilizator]

    Se mai poate rezolva si prin initierea unei cereri de refuz la plata (chargeback).

    Clientul contacteaza banca la care are cardul cu care a efectuat plata, initiaza cererea, pune la dispozitia bancii absolut toata documentatia pe care o detine, inclusiv conversatiile cu operatorul si cam aia e.

    Sunt sanse mari de in vreo 2 luni clientul sa isi recupereze banii.
    • +1 (9 voturi)    
      Banca (Miercuri, 5 august 2020, 14:47)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Nu are nici un temei legal, fara o decizie judecatoreasca cu executare, sa ceara banii inapoi de la compania de transport. Banca nu are cum sa arate ca serviciul a fost prestat sau nu si nici nu poate sa ceara detalii legate de prestarea serviciului ca tert (serviciul este intre client si operator - furnizor, banca doar intermediaza plata).

      Astfel, banca isi va lua banii de la asigurator. Si te intreb: acela ce vina are? Da, e adevarat ca tu ca un client al bancii iti vezi banii. Dar banii aceia trebuie sa vina de la cel care nu a prestat un serviciu.
      • +9 (9 voturi)    
        Depinde de termenii si conditiile bancii (Miercuri, 5 august 2020, 15:50)

        Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

        Cunosc cazuri in care chargeback-ul a fost acceptat daca serviciul nu a fost prestat dar banii platiti, cazuri in care a fost promisiunea de plata dar inca neonorata, dar si cazuri in care a fost respins charcheback-ul. Depinde de la banca la banca.
      • +5 (5 voturi)    
        Comerciantul are contract cu procesatorul (Miercuri, 5 august 2020, 17:39)

        Dan B [anonim] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

        Comerciantul nu poate accepta plati fara un contract cu un procesator de plati (care poate fi o banca, dar nu neaparat). Contractul dintre comerciant si procesator ii da dreptul procesatorului sa ia automat banii din contul comerciantului in caz de chargeback, nu e nevoie de nici o decizie judecatoreasca si de nici o asigurare.

        Asta e teoria. Fiind vorba de o banca din Romania, s-ar putea sa nu fie foarte motivati sa isi ajute clientul, si atunci tot la ECC Romania o sa ajunga.
        • +2 (2 voturi)    
          Multumesc (Miercuri, 5 august 2020, 21:46)

          Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui Dan B

          Pentru lamuriri.
      • +2 (4 voturi)    
        Nu peste tot e asa... (Miercuri, 5 august 2020, 19:08)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

        E drept ca nu stiu care sunt regulile in Romania, dar in alte parti (SUA, Canada) se poate, si stiu asta pentru ca am facut chargeback de cateva ori. E drept, termenul e de vreo 3 luni parca (nu sunt sigur), si se poate face numai la carduri/conturi de credit (gen VISA, MasterCard). In majoritatea cazurilor a fost vorba de tranzactii frauduloase, cumparaturi neefectuate de mine, iar o data nu am primit produsul comandat online. TOTDEAUNA mi-am primit banii inapoi, e drept ca dupa 2-3 luni. Asa ca nu trebuie hotarare judecatoreasca. Pur si simplu e prevazut in contractul dintre banca si prestatorul de servicii/vanzator, ca in caz de chargeback acesta trebuie sa faca dovada prestarii serviciului/furnizarii marfii cumparate. Daca nu o face isi pierde banii.
        • +1 (1 vot)    
          Multumesc de asemenea (Miercuri, 5 august 2020, 21:47)

          Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          Pentru explicatii.
          • 0 (0 voturi)    
            Cu placere! (Vineri, 7 august 2020, 19:12)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

            Dar ai grija, asta e ce stiu eu din proprie experienta, deci valabile la bancile unde am eu cardurile, nu le lua ca proceduri general valabile cum se pare ca incearca unii sa zica ca sunt. Asa cum am spus mai jos, chiar cei de la VISA mi-au spus ca procedurile si conditiile difera de la banca la banca, deci trebuie de discutat cu banca ta ca sa vezi ce si cum.
      • +1 (1 vot)    
        :) (Joi, 6 august 2020, 13:19)

        Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

        Este evident ca nu cunosti cum functioneaza procedura de chargeback.

        https://chargebacks911.com/chargebacks/
    • +4 (4 voturi)    
      Da, insa termenul este de 120 de zile de la plata (Miercuri, 5 august 2020, 15:03)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Deci daca ai fost constiincios si ai luat biletele din timp ca sa prinzi oferte mai ieftine (cu 4 luni inainte), nu ai sanse ca trece timpul.
      • +1 (3 voturi)    
        In cazuri din astea e altul termenul (Miercuri, 5 august 2020, 19:10)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Decurge de la data zborului/vacantei. Iarasi, e valabil in alte tari, nu stiu in Romania.
        • +2 (4 voturi)    
          Gresit! Este termenul de efectuare al platii (Miercuri, 5 august 2020, 22:26)

          Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          Tu ceri un chargeback al platii, nu al serviciului. Deci conteaza data la care s-a procesat plata, data la care banii din banca ta s-au dus la comerciant.
          • 0 (0 voturi)    
            Serios? (Vineri, 7 august 2020, 15:28)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

            Cum poate fi un chargeback al serviciului? Stii ce inseamna "charge", in acest caz? Plata, deci evident ca al platii. Problema e ca nu poti sti daca esti in situatia sa ceri un chargeback decat in anumite conditii, una fiind neprimirea serviciului. Ori daca serviciul trebuie primit dupa mai multe luni, cum poti sti ca nu o sa-l primesti ca sa faci chargeback-ul in interiorul intervalului de 3-4 luni? Adevarul ca, asa cum ma asteptam, asta difera de la banca la banca, deci iarasi evident ca in Romania pot fi alte reguli. Iar asta mi-a fost confirmat de catre VISA! Asa ca nu mai prezentati situatii particulare drept general valabile!
  • +4 (4 voturi)    
    Redactia Hotnews (Miercuri, 5 august 2020, 14:55)

    un domn [utilizator]

    As fi curios daca primiti raspuns de la www.vola.ro
  • +9 (9 voturi)    
    Lufthansa (Miercuri, 5 august 2020, 15:36)

    Alelu [utilizator]

    Nemtii de la Lufthansa nu au returnat nici in ziua de azi biletele anulate de ei, unele datand din 10 martie!

    Si nu am nici ce face cu tichetele oferite, pentru ca ei de abia din august au reluat zborurile spre Romania.

    Din iunie si pina acum a trebuit sa calatoresc cu rata, pardon, Wizz, platind alte bilete.

    Reclamatii si plangeri au fost facute peste tot, nu le pasa.
  • +6 (6 voturi)    
    blue air (Miercuri, 5 august 2020, 15:45)

    holic [utilizator]

    salut,
    a rezolvat cineva cu blue air?
    eu am avut un zbor in aprilie, s-a anulat, mi-au oferit voucher, am refuzat si am cerut banii inapoi.
    mi-au spus ca e o perioada aglomerata si ca poate dura 3-4 luni, am zis ok.
    inca nu am primit banii, numarul de telefon de contact nu mai este valabil (se inchide automat), si nici sesizari pe site nu merg lasate.
    oricum, pardafi.
    are cineva un alt numar de contact?
    • 0 (0 voturi)    
      chargeback (Joi, 6 august 2020, 13:23)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui holic

      Chargeback. Eu asa am rezolvat.
  • +1 (9 voturi)    
    tipic românesc (Miercuri, 5 august 2020, 16:01)

    Radu_Luci [utilizator]

    acuma anunță cucoana, după ce s-au reluat mai toate zborurile și după ce mii și mii de români au pierdut biletele astă-primăvară și s-au ales în cel mai bun caz cu vouchere??
    de fapt, pe cucoană n-o deranjează: ea oricum zboară la Bruxelles și înapoi pe banii noștri...
  • +5 (7 voturi)    
    tarom nu plateste (Miercuri, 5 august 2020, 17:17)

    iondelaafumati [utilizator]

    pe cei de la tarom ii doare la basca ,am bilete din aprilie cumparate si nu am primit nimic
  • +6 (6 voturi)    
    ia de vezi (Miercuri, 5 august 2020, 19:35)

    Cetateanu [utilizator]

    Ce credeti cu cine tine ANPC? Ia uite ce scria in martie '20
    https://www.anpc.ro/articol/1431/comunicat-de-pres--1-1-1-1-1-1-1-1-1
    V-ati recuperat banii pe excursii?
    De ce oare nu a intervenit nimeni?
    • +1 (1 vot)    
      N-a primit nimeni niciun ban (Miercuri, 5 august 2020, 22:11)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Cetateanu

      “ Unele companii de linie au oferit vouchere sau credite în acest caz, iar companiile low-cost au refuzat să acorde atât rambursarea, cât și voucherele.”

      Toate low-costurile au oferit vouchere, unele chiar 120% față de valoarea biletului și sunt valabile 2 ani, DAR NU SE ȘTIE începând cu ce dată.
      ACUM nu se pot folosi!
  • +1 (1 vot)    
    E ceva anormal (Joi, 6 august 2020, 7:06)

    Mariamoto [utilizator]

    Cum adica nu returneaza bani?!? Doar companiile aeriene zac pe o caldare de bani si arunca in stanga si in dreapta cu bani. Nu inteleg de ce nu se accepta vouchere dar mai bine sa falimentam si companiile aeriene. ce nu intelege prostimea este ca e un efect in lant care ajunge tot la ei dar deh prostimea e prostime, ce ma socheaza e ca politicienii sunt tot prostime


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by