Procurorul general Gabriela Scutea a reacționat miercuri în cazul dosarului 10 august, clasat parțial de DIICOT, care i-a scos de sub urmărire penală pe șefii jandarmeriei. Scutea a susținut că toate actele procedurale din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic, fără a spune însă concret dacă va verifica acest dosar. "Haideți să citim cu toții cele 235 de pagini ale dosarului", a afirmat Scutea.

Gabriela ScuteaFoto: AGERPRES

Scutea a ieșit miercuri pe scările Parchetului, pentru o scsurtă declarație de presă, fără a răspunde însă și la întrebările jurnaliștilor.

Ea a ținut să precizeze că dosarul privind modul de intervenție a Jandarmeriei în 10 august a fost preluat de DIICOT la solicitarea procurorilor militari, DIICOT conexându-l cu dosarul deschis după ce Jandarmeria a reclamat o tentativă de lovitură de stat din partea manifestanților.

"Acest dosar, cunoscut sub numele de 10 august, în continuare se derulează pentru stabilirea adevărului, pentru elucidarea acuzaţiilor şi sesizării formulate din oficiu privind agresiunea ssupra cetăţenilor care au participat la protest", a afirmat procurorul general.

Scutea a spus că ordonanța procurorilor are 235 de pagini, iar din parcurgerea sumară a acesteia reiese că DIICOT "a examinat intervenția în forță în anumite zone din Piața Victoriei și a delimitat unele acte care reflectă lipsuri":

  • ”Ordonanţa emisă structurează două planuri - acela al unui subiect pasiv colectiv, care a fost reprezentat de mulţimea protestatarilor, privită ca întreg, şi un plan al subiecţilor individuali, în special persoane care au fost agresate după ora 23.00, în momentul în care a fost dispersată mulţimea de oameni din Piaţa Victoriei. Această ordonanţă a DIICOT are 235 de pagini. Din parcugerea ei sumară, anterior formulării acestei declaraţii, rezultă că procurorii au examinat intervenţia în forţă în anumite zone din piaţă, au examinat folosirea mijloacelor de dispersare a manifestanţilor şi au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei în contextul misiunii de ordine publică din Piaţa Victoriei ca elemente contextuale şi nu elemente de abuz în serviciu.
  • Aici, în paranteză, vă menţionez accentul pus în foarte multe poziţie publice pe inscripţionarea sau neinscropţionarea corespunzătoare a căştilor purtate de jandarmi şi imposibilitatea în acest context de a se efectua o identificare corespunzătoare pe momente de intervenţie, a persoanelor care au exercitat agresiuni. Analiza faptelor efectuată în ordonanţă, subliniez că are deschisă procedura contestării pe cale ierarhică, are deschis accesul la studiul dosarului de către persoanele interesate şi în context foarte larg posibilitatea examinării oricăror împrejurări care pot să determine redeschiderea cercetărilor.
  • Înțeleg emoția publică sucscitată de acest dosar. Suntem in poziția în care procurorii au obligația să administreze probele imparțial și corect. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic", a spus Gabriela Scutea.

Întrebată dacă, prin urmare, va dispune un control asupra acestui dosar, Scutea nu a dat un răspuns concret: "Haideți să citim cu toții cele 235 de pagini ale dosarului".

Ea a fost întrebată și dacă există posibilitataea să infirme ordonanța procurorilor DIICOT, refuzând să răspundă.

La aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT clasează parțial dosarul 10 august. Procurorii DIICOT spun că nu există probe că a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat, așa cum a susținut Jandarmeria Română. DIICOT, care a preluat acest dosar în urmă cu maia bine de un an, susține și că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Prin urmare, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.