Curtea de Apel Târgu Mureş a reacţionat, vineri, la o serie de afirmaţii, formulate inclusiv de către persoane din conducerea DIICOT, cu privire la achitarea celor 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei, trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi spălare de bani, arătând că magistraţii au luat această decizie întrucât „faptele reţinute de parchet nu există”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reacţia Curţii de Apel Târgu Mureş a venit pe fondul declaraţiilor Giorgianei Hosu, în calitate de procuror-şef adjunct al DIICOT, făcute cu ocazia audierilor de la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de numire în funcţia de procuror-şef al DIICOT, care a precizat că în dosarul Ţăndărei „faptele erau prescrise înaintea pronunţării” şi că dosarul a stat pe rolul instanţei din 2012 până în 2019, precizează Agerpres.

Magistraţii mureşeni susţin că denaturarea adevărului, prin acreditarea ideii în spaţiul public că inculpaţii ar fi scăpat de rigorile legii din cauza tergiversării judecării cauzei de către instanţă, „afirmându-se că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, deşi s-a constatat că faptele nu existau, denaturare ce a provenit inclusiv de la vârful organului de urmărire penală ce a instrumentat cauza”, este de natură a afecta imaginea justiţiei din România.

„Prin Sentinţa penală nr. 6/12.02.2019, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi de sub acuza săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi spălare de bani. Cu privire la infracţiunea de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal, s-a dispus achitarea a 8 dintre inculpaţi şi încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei, faţă de ceilalţi 17 inculpaţi. Prin Decizia penală nr. 599/23.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - hotărâre definitivă -, s-a dispus achitarea tuturor inculpaţilor acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, trafic de minori şi spălare de bani, constatându-se că a intervenit prescripţia doar cu privire la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, reţinută în sarcina a doi dintre inculpaţi. Din datele concrete prezentate mai sus rezultă cu claritate că în cauza denumită generic "Dosarul Ţăndărei" s-a dispus achitarea inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi spălare de bani, din motivarea Deciziei penale nr. 599/23.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, rezultând că faptele reţinute de parchet nu există”, a anunţat, vineri, Curtea de Apel Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Instanţa a arătat că, contrar susţinerilor făcute din interiorul şi din afara sistemului judiciar, pentru aceste infracţiuni nu s-a reţinut, decât în două cazuri, intervenirea prescripţiei, prin hotărârea definitivă, şi că DIICOT - Structura Centrală nu ar fi instrumentat dosarul corespunzător competenţelor care îi reveneau.

„Procedurile judiciare s-au derulat în perioada 2011 - 2019, însă această durată nu a fost determinată de tergiversarea cauzei de către instanţe, ci de împrejurări obiective care au avut alte cauze: În cauză au fost trimişi în judecată un număr de 26 inculpaţi, doi dintre aceştia având domiciliul stabil în străinătate. În actul de sesizare a instanţei nu au fost indicate părţi vătămate şi părţi responsabile civilmente, fiind propuşi spre audiere un număr de 158 martori, din care 4 martori cu identitate protejată. În apărare, inculpaţii au propus spre audiere 55 de martori. Dintre toţi martorii citaţi în cauză pentru a fi audiaţi de instanţă, 75 au fost plecaţi în străinătate, astfel cum rezultă din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere întocmite de organele de poliţie. Durata procedurilor în faţa primei instanţe, după sesizarea din anul 2013, a fost determinată şi de dificultăţile repetate în îndeplinirea procedurilor de citare, în cauză, numărul părţilor şi participanţilor depăşind 200 de persoane, precum şi de necesitatea respectării elementelor dreptului la un unui proces echitabil, invocate pe parcursul procesului”, a arătat Curtea de Apel Târgu Mureş.

Instanţa susţine că toate aceste aspecte au generat dificultăţi legate nu doar de audierea celor chemaţi în faţa instanţei, ci şi de citarea şi asigurarea dreptului la apărare, conform dispoziţiilor legale care se impuneau a fi respectate, distinct de aspectul social şi impactul mediatic al cauzei.

În plus, pentru amânările succesive Curtea de Apel Târgu Mureş a remarcat „modul deficitar în care a fost întocmit rechizitoriul”, cât şi complexitatea extrem de ridicată a cauzei, iar din acest motiv au fost luate mai multe hotărâri de restituire a dosarului la parchet.

„Cauza a suferit mai multe amânări care au condus la prelungirea procedurii judiciare, determinate de numărul mare al inculpaţilor şi al martorilor, de neprezentarea acestora la termenele de judecată, de lipsa apărătorilor inculpaţilor şi de formularea de către aceştia a unor cereri de amânare, precum şi de administrarea unui vast probatoriu. Judecătorul cauzei a luat măsurile legale ce se impuneau, inclusiv aplicarea amenzilor judiciare persoanelor aflate în culpă, în vederea soluţionării în termen rezonabil a procesului; Modul deficitar în care a fost întocmit rechizitoriul, cât şi complexitatea extrem de ridicată a cauzei; Judecătorul fondului a fost în situaţia de a efectua unele activităţi specifice urmăririi penale, respectiv a procedat la identificarea şi audierea unor presupuse victime ale traficului de minori pentru prima dată în faza judecăţii, dat fiind faptul că aceste proceduri/activităţi nu au fost realizate în cursul urmăririi penale”, se susţine în comunicatul de presă.

Din motivarea motivarea deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş reiese că „s-a constatat că autorii rechizitoriilor s-au limitat la o descriere mai mult decât sumară a activităţilor infracţionale, arătând în principal că "din probele administrate" sau că "din declaraţiile martorilor rezultă infracţiunile reţinute în sarcina fiecărui inculpat", fără a realiza însă şi o descriere amănunţită a acestor activităţi infracţionale şi a probelor sau declaraţiilor pe care se sprijină acuzarea pentru fiecare inculpat în parte”.

„S-a constatat că procurorul de caz nu a indicat în dispozitiv nici măcar o persoană ce ar fi avut în cauză calitatea de parte vătămată/civilă, toate persoanele, posibile victime ale traficului de minori, participând în cauză în calitate de martori, astfel încât nici judecătorul fondului şi nici judecătorii din apel nu au avut posibilitatea de a cunoaşte dacă respectivele persoane au avut calitatea de persoană vătămată sau parte civilă. Mai mult, dintre minorii nominalizaţi în cuprinsul rechizitoriului se constată că au fost audiaţi de către organele de urmărire penală doar 9 minori în calitate de martori (dintre aceştia doar 5 minori au renunţat la a participa în procesul penal în calitate de persoană vătămată sau parte civilă, 4 minori fiind audiaţi doar în calitate de martori, nepunându-li-se în vedere că au calitatea de persoane vătămate). (...) Arătăm faptul că prin modificarea calităţii participanţilor din dosar, din martori, în persoană vătămată, respectiv parte civilă, de către judecător (în timpul judecăţii) se creează un transfer al prerogativelor organelor de urmărire penală către instanţa de judecată, aspect care vine în contradicţie cu principiul separării funcţiilor judiciare de urmărire penală şi de judecată”, a mai arătat Curtea de Apel Târgu Mureş.

Cu privire la infracţiunea de trafic de minori s-a constatat că „pentru unii inculpaţi nu au fost nominalizaţi minorii ce ar fi fost traficaţi, iar pentru alţi inculpaţi, deşi s-a reţinut că ar fi traficat un anumit număr de minori, au fost nominalizaţi mult mai puţin minori decât numărul indicat de organele de urmărire penală”.

„Astfel, instanţa de apel constată cu surprindere că deşi din rechizitoriu reiese că inculpaţii ar fi traficat un număr total de 224 de minori, sunt nominalizaţi doar 74 de astfel de minori (cu nume şi prenume). Mai mult, instanţa de apel a constatat că, deşi identificarea şi audierea victimelor infracţiunilor de trafic de minori este absolut necesară, organele de urmărire penală nu au audiat minorii ale căror nume se regăseşte în rechizitoriu, din cei 74 de minori identificaţi fiind audiaţi doar 9 minori în cursul urmăririi penale. Se constată, aşadar, că prerogativele organelor de urmărire penală au fost transferate instanţei de judecată, judecătorul fondului efectuând toate demersurile necesare şi pentru audierea celorlalţi minori care au fost "uitaţi" de către organele de urmărire penală. (...) De asemenea, cu privire la motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Harghita, motive detaliate de către Serviciul Teritorial Târgu-Mureş dorim să arătăm faptul că acestea au urmat "linia" rechizitoriului, respectiv au fost invocate doar aspecte generale”, precizează Curtea de Apel.

Cu privire la fondul cauzei, reprezentanţii acestui DIICOT „nu au fost în măsură să detalieze cu adevărat motivele de apel şi să invoce probe concludente care să răstoarne soluţia de achitare dispusă de prima instanţă” şi că s-au folosit aceleaşi expresii de genul "din probe rezultă", "din declaraţiile martorilor rezultă", fără a fi şi identificate acele probe sau acei martori.

„Totuşi trebuie să remarcăm faptul că reprezentanţii din teritoriu ai DIICOT au fost puşi într-o situaţie dificilă, neavând cum să detalieze mai mult motivele de apel (în lipsa identificării unor probe certe şi concludente care să demonstreze vinovăţia inculpaţilor), iar reprezentanţii Structurii Centrale nu au fost interesaţi în vreun fel de cursul dosarului, deşi aceştia au instrumentat prezenta cauză în faza urmăririi penale. Considerentele anterior redate, precum şi celelalte considerente cuprinse în Decizia penală nr. 599/23.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, au fundamentat soluţia de achitare pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi spălare de bani, potrivit înscrisurilor dosarului şi dispoziţiilor legale incidente. Oricât de grave ar fi acuzele aduse unei persoane, atâta timp cât nu sunt probe care să-i dovedească vinovăţia, aceasta nu poate fi condamnată. O abordare contrară ar încălca principiile ce guvernează procesul penal, consacrate şi garantate atât de legea internă, cât şi de documentele internaţionale la care România este parte”, susţine Curtea de Apel Târgu Mureş.

Curtea de Apel Târgu Mureş a subliniat că instanţele nu au tergiversat cauzele, ci şi-au îndeplinit atribuţiile în limitele legale şi regulamentare, astfel cum s-a confirmat şi ca urmare a verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară.

Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 30.07.2010, sub nr. 2483/96/2010, iar instanţa a decis de mai multe ori restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Structura Centrală. Ultima oară dosarul a fost restituit Tribunalului Harghita la data de 16.01.2013, pentru continuarea judecăţii, fiind reînregistrat sub nr. 496/96/2012*.

Citește pe acest subiect: