"Dosarul Caracal" instrumentat de DIICOT a fost legal întocmit, iar procesul pe fond poate începe, a decis miercuri Tribunalul Olt. Decizia poate fi contestată.

HotNews.roFoto: Hotnews

Familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu - cele două tinere ucise la Caracal - au cerut judecătorului de cameră preliminară retrimiterea rechizitoriului la procurori pentru completarea urmăririi penale. Solicitările şi excepţiile ridicate de părţile din dosar au fost respinse, miercuri, de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Gabriel Arabelea, soluţia pronunţată miercuri poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Judecătorul a precizat, pentru Agerpres, că după rămânerea definitivă a soluţiei se va stabili un termen pentru a începe judecata pe fond.

Rechizitoriul în cazul Caracal, cu principal suspect Gheorghe Dincă, acuzat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a fost finalizat de către procurorii DIICOT în luna ianuarie.

În 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă - pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat (două fapte), profanare de cadavre (două fapte) - şi a lui Ştefan Risipiţeanu, pentru infracţiunea de viol.

Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova, măsura arestării preventive în cazul lor fiind prelungită marţi, 2 iunie.

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal.

În rechizitoriu, procurorii DIICOT descriu cum le-a răpit Gheorghe Dincă pe cele două tinere, pe care le-a luat cu mașina "la ocazie", le-a dus apoi la locuința sa din Caracal, unde le-a violat și le-a ucis, după care le-ar fi ars corpurile în același butoi metalic din curtea casei.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.