Donald Trump continuă războiul cu Twitter lansând un nou atac printr-o serie de postări publicate vineri pe rețeaua socială pe care o acuză acum că tolerează ”minciunile și propaganda” Chinei sau a partidului democrat, în timp ce republicanii și președintele SUA au devenit ținte.

Donald TrumpFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Noua ieșire a liderului de la Casa Albă vine după ce timp de trei zile s-a războit cu conducerea companiilor social media, tensiuni care au culminat cu decizia vindicativă a lui Trump de a emite un ordin executiv care să elimine imunitatea rețelelor sociale față de eventuale procese.

La câteva ore după semnarea ordinului, Twitter a ascuns vineri unul dintre tweet-urile președintelui american, precizând că acesta violează politica sa privind ”glorificarea violenței bazate pe context istoric”. Twitter nu a șters mesajul lui Trump referitor la situația incendiară din Minnneapolis, ci doar l-a ascuns, marcându-l cu avertismentul respectiv. Trump îi numea huligani pe protestatarii din Minneapolis, furioși după uciderea unui bărbat de culoare de către poliție și vorbea despre focuri de armă și trimiterea gărzii naționale.

Trump a riposat sugerând că Twitter nu a dat dovadă de aceeași vigilență în aplicarea politicii sale atunci când președintele a fost ținta unor atacuri, în scandalul privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale (acuzațiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezindețiale americane câștigate de Trump au făcut obiectul unei anchete oficiale n.red).

”Cum rămâne cu toate minciunile și declarațiile frauduloase ale lui Adam Schiff și a multor altora despre vânătoarea de vrăjitoare rusești și multe altele? Cum rămâne cu propaganda Chinei? Cu greșelile Organizației Mondiale a Sănătății? Niciun steag? (avertisment- n.red)”, s-a dezlănțuit Trump, pe platforma socială pe care o acuză de cenzură.

El a insistat că articolul 230 din legea care vizează companiile social media trebuie să fie abrogat de Congres.

”Twitter nu face absolut nimic când vine vorba de minciunile și propaganda promovate de China sau de stânga radicală a Partidului Democrat. Ținta lor sunt republicanii, conservatorii și președintele SUA. Secțiunea 230 trebuie să fie aborgată de Congres. Până atunci, (companiile social media- n.red) vor fi supuse reglementărilor”, a mai scris Trump, pe twitter.