Valer Dorneanu, întrebat dacă după decizia CCR mai pot fi date amenzi pentru nerespectarea restricțiilor: Este problema Guvernului ce o să facă în continuare

de MH     HotNews.ro
Joi, 7 mai 2020, 12:52 Actualitate | Esenţial


Valer Dorneanu, presedintele CCR
Foto: Agerpres
Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, spune, după decizia CCR potrivit căreia este neconstituțională Ordonanța de urgență care stabilește amenzile ce pot fi date în starea de urgență, că este problema Guvernului să stabilească ce va face în continuare. Întrebat insistent dacă de acum înainte mai pot fi date amenzi pentru nerespectarea restricțiilor, Dorneanu a spus pentru HotNews.ro că există soluții și este problema autorităților să le găsească și "să o facă constituțional".

Curtea Constituțională a admis miercuri excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale. Prin acest articol erau stabilite amenzi între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoane fizice și de la 10.000 la 70.000 pentru persoane juridice. "A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale", a decis CCR.

Solicitat de HotNews.ro să precizeze exact dacă de acum înainte mai pot fi date amenzi populației care nu respectă restricțiile, în condițiile în care există o serie de opinii și interpretări în acest sens, Valer Dorneanu a spus că este strict atribuția Guvernului să stabilească ce va face după decizia CCR.
  • "Eu cred că nu toata lumea trebuie să își dea cu părerea și premierul cu cei în cauză trebuie să se gândească ce trebuie să facă. Nu pot să dau consultații juridice și nu pot face alte comentarii decât cele din comunicatul pe care l-am dat.
  • Este problema autorităților ce să facă în continuare, dacă să scoată o lege... E problema lor. Rostul CCR nu este să dea indicații ce trebuie să facă Guvernul sau Parlamentul. Există soluții, e problema autorităților să o facă și să o facă constituțional. Nu am dreptul să fac comentarii și să dau sfaturi", a declarat Dorneanu, joi, pentru HotNews.ro.
Sesizările la Curtea Constituțională asupra OUG nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă a fost făcută de Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, care a contestat inclusiv valoarea foarte mare a amenzilor.

Întrebată miercuri, după decizia CCR, în ce condiții se mai pot da amenzi, după hotărârea Curții, Renate Weber a spus, la Digi 24: "Eu sper ca (...) domnul ministru Vela să vină cu niște explicații pentru toată lumea, și pentru noi cetătenii, dar si pentru agentii constatatori. Noi l-am rugat de două ori ca acele ordonanțe militare să aibă prevederi care să fie pe înțelesul unitar al agenților. Să îi instruiască pe agenti. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. De aia avem și amenzi atât de diferit date de la un om la altul, de la un judet la altul, cuantumuri foarte diferite. Mă aștept ca autoritățile să iasă cu lămuriri de rigoare. Nu mă îndoiesc că există posibilități să ne convingă să fim în continuare foarte responsabili în comportament, dar să respectăm și drepturile și libertățile”.

În ceea ce privește amenzile primite de populație până acum, după decizia CCR acestea vor putea fi anulate, dar doar după contestarea în instanță.

Renate Weber spune că instanțele vor fi foarte aglomerate, asaltate de cereri de anulare a amenzilor, și cere Guvernului Orban să dea o ordonanță pentru anularea acestor sancțiuni aplicate deja populației. ”Instanțele noastre, care și asa sunt foarte aglomerate, s-ar putea trezi cu zeci de mii de procese”, a declarat Renate Weber.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















26950 vizualizari

  • +25 (45 voturi)    
    halal natie! (Joi, 7 mai 2020, 12:58)

    credinciosul [utilizator]

    si el si weber,si alti muti destepti din toate curtile au creier cat un ciur de pavian cu mantie,ca la curte!
    • +6 (8 voturi)    
      Mai mult partid decat curte (Joi, 7 mai 2020, 14:55)

      Caligula [utilizator] i-a raspuns lui credinciosul

      Asta seamana a decizie populista. In spatele CCR, de fapt avem de a face cu un partid. Daca tot fac ce vor fara nicio rusine, sa-si schimbe numele pe masura: PCR.
  • +21 (41 voturi)    
    E urgență sau nu e? (Joi, 7 mai 2020, 13:00)

    BEDE [utilizator]

    Dacă este stare de urgență, implicit, sunt limitate inclusiv anumite drepturi constituționale. Iar când se impun limitări trebuie și sancțiuni pentru cei care nu respectă limitările. Și ce alt fel de sancțiuni să fie decât amenzi?
    Prin urmare, Curtea Constituțională aberează. Își depășește cu mult atribuțiile și vrea doar să pună bețe în roate Guvernului. Sau? Ce soluții propune atunci Curtea Constituțională?
    Altfel, dacă amenzi nu se pot da pentru deplasări nejustificate, atunci mai bine renunță total la limitarea deplasărilor.
    • +11 (15 voturi)    
      de cativa ani (Joi, 7 mai 2020, 14:24)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      romania este condusa prin ccr....

      nu conteaza ce zice presedintele sau guvernul (ar intra aici si parlamentul dar in acesti ani doar parlament de la acelasi pardit cu seful ccr ave deci.....), nu conteaza nici referendumul popular (vezi 300 parlamentari, vezi aia cu fara OUG pt justitie etc), nu conteaza ce zice CEDO, conteaza DOAR ce zice ccr....
      • +5 (5 voturi)    
        Au eliberat și infractori din pușcării. (Joi, 7 mai 2020, 15:53)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Au dat CCR ,la cererea PSD și ALDE o hotărâre de anulare a unor infracțiuni fiind eliberați din pușcărie infractori ca Elena Udrea,Dan Șova,iar multe anchete sau procese în curs au fost sistate.Astea sunt //meritele//CCR.
      • 0 (0 voturi)    
        atunci JOS cu CCR!!! (Joi, 7 mai 2020, 22:49)

        baimarean [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Intrebarea e CUM SE POATE FACE?
        • +2 (2 voturi)    
          nu se poate face (Vineri, 8 mai 2020, 0:02)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui baimarean

          Intrebarea este cum de majoritatea electoratului a ales PSD in 2016, cu un lider de partid condamnat pentru frauda electorala?..

          Poate ca tu zici "JOS cu CCR", dar majoritatea romanilor se bucura ca dispar amenzile?..

          Romania are o democratie functionala. Poporul decide alege parlamentul, presedintele, autoritatile locale. CCR este rezultatul acestor alegeri. Oglinda electoratului..
  • +25 (41 voturi)    
    In mod cert este problema guvernului (Joi, 7 mai 2020, 13:01)

    tahomir [utilizator]

    Si a parlamentului sa dea legi si OUGuri.
    Problema CCR este doar sa le anuleze inca caz ca aceste legi si OUGuri contravin intereselor PSD si ale infractorilor.
  • -28 (48 voturi)    
    va fi nevoie de mult tupeu... (Joi, 7 mai 2020, 13:01)

    demaGOGU [utilizator]

    ...sa continui cu amenzi de 3-4 zerouri, dupa smetia incasata ieri de la CCR.
    • +14 (28 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Joi, 7 mai 2020, 13:51)

      [anonim] i-a raspuns lui demaGOGU

      • -2 (4 voturi)    
        Sutul in CCR (Joi, 7 mai 2020, 17:05)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui

        cred ca ai apasat gresit tasta
    • +13 (23 voturi)    
      si cat tupeu iti trebuie?! (Joi, 7 mai 2020, 14:22)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      cam la fel de mult tupeu cat are o anumita institutie care se da smechera dupa ce a fost facuta de kko de CEDO?!
  • +18 (38 voturi)    
    Răspunsurile lui Dorneanu. (Joi, 7 mai 2020, 13:01)

    asavreau [utilizator]

    Arată că nu-i pasă de România,de români.Execută ordinele primite de la cei care l-au pus în funcție-PSD și pentru el înseamnă că și-a realizat atribuțiile.Ce contează că cei amendați au infectat sute de persoane și că unele au murit,populismul prost gândit,adică să apărăm infractorii nu victimele,este sarcina lui Dorneanu.Când am spus //gândit//,nu de Dorneanu vorbeam,că el execută,nu gândește.
    • +7 (11 voturi)    
      dat in judecata Dorneanu pe pewrsoana fizica... (Joi, 7 mai 2020, 14:26)

      viziru [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      dat in judecata Dorneanu pe persoana fizica... demonstrat crima cu premeditare pe care a urzit-o Dorneanu si PSD ..... "nimeni nu e mai presus de lege ...." parca asa scrie in Constitutie .....
      • +4 (4 voturi)    
        Pentru porcariile pe care le face incaseaza (Joi, 7 mai 2020, 16:43)

        cartofil [utilizator] i-a raspuns lui viziru

        150.000E/an. Deci vreo 15.000 E/luna. Dorneanu asta, jalnic procuror pe vremea lui Ceausescu cand a nenorocit oameni si a bagat in puscarie opozantii regimului ne distruge si acum viata. La 75 de ani, ce cauta aceasta fosila bolsevica in fruntea unei institutii importante a statului roman ???? Nu-i clar nimanui ca a fost cocotat acolo de forte straine pentru a nenoroci Romania ???? Trebuie sa facem o noua revolutie sa-l scoatem si pe acest urmas al comunistilor care au acaparat puterea in 89 ca sa fure, sa-si dea pensii de 15.000 E/luna pe care sa le platim noi ???? Locul acestu stalinist este, in mod evident, in puscarie, nu sa ne faca noua viata.
    • +3 (3 voturi)    
      Bolsevicul e mult mai periculos decat pare !!! (Joi, 7 mai 2020, 16:35)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      El executa ordinele pe care le primeste direct de la Moskva. Merge chiar in persoana sa primeasca instructiunile de la agentul recrutor. La un moment dat SRI a incercat sa ne puna in garda, publicand niste poze din deplasarea lui Dorneanu in Rusia, inainte de a mai da o hotarare in folosul Ciume Rosii. Dar atunci bi-infractorul Dragnea era mare si tare si s-a fasait totul. Eu cred ca CSAT ar trebui sa ia niste masuri si sa ne scape de acesti agenti ai unor puteri straine. Nu vedeti, deja P$D-ul lucreaza aproape pe fata cu UDMR -ul pentru dezmembrarea Romaniei.
  • +12 (28 voturi)    
    sa-i uram: (Joi, 7 mai 2020, 13:04)

    nesuferitu [utilizator]

    Tovarasu' Dorneanu, traiasca CCR in frunte cu bolsevicul sef!
  • +12 (18 voturi)    
    tipic administratiei: (Joi, 7 mai 2020, 13:04)

    Casargoz [utilizator]

    Nu pot să dau consultații juridice și nu pot face alte comentarii decât cele din comunicatul pe care l-am dat.
    tipic pentru toata administratia:
    ANAF
    etc...
  • +15 (27 voturi)    
    /// (Joi, 7 mai 2020, 13:06)

    GemstonePig [utilizator]

    ''Noi ne-am pus bine cu boborul in rest ne doare la basca faceti ce vreti pentru sarantoci noi tot milionari de la buget suntem''
  • +12 (24 voturi)    
    Legea si ordinea (Joi, 7 mai 2020, 13:07)

    Martinezu [utilizator]

    Au primit un sut in shale ieri de se duc dea dura pe scari schelalalind.
    Nu ca le era prea bine inainte. In tara in care spagareala, mistocareala si nesimtinrea e conduita vine ccereul si zice ca nu mai e obligatoriu sa respecti legea. Ca nu se intampla nimic.
    Avem gratieri, amnistii, anulari...smecher sa fii!

    Deci carevasazica cine respecta legea ininte s-o repsecte cine nu sa nu o respecte ca e totuna.
    Vine acum purtarea mastii. Vor exista unii care or s-o poarte din convingere si unii, multi care nu or s-o poarte pentru ca asa vor ei. Ceilalti toti, vor avea de suferit.
    E ca in trafic. Daca 10-20% fac ceva pe regulament tot traficul e dat peste cap.
  • +5 (23 voturi)    
    vad ca (Joi, 7 mai 2020, 13:09)

    Kvothe [utilizator]

    CCR solutioneaza o gramada de cazuri in ultimele zile, probabil ptr ca sa abata privirile de la cazul CEDO-Kovesi
    • -5 (9 voturi)    
      nu exista acel caz (Joi, 7 mai 2020, 16:37)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

      conform legilor si Constitutiei Romaniei; ce behaie CEDO e fix problema lor
      • +2 (2 voturi)    
        ai vrea tu... (Joi, 7 mai 2020, 22:50)

        baimarean [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        si gasca ta de troli rusnaci
        Vise!
        Pregatiti-va : va vine randul incet la toti ....poate chiar la CEDO
  • +15 (21 voturi)    
    Hai guvernu cu impozitarea pensiilor speciale (Joi, 7 mai 2020, 13:13)

    Imax [utilizator]

    Oare au tupeu sa introduca impozitarea pensiilor speciale cu 90%?
  • +7 (15 voturi)    
    durere mare (Joi, 7 mai 2020, 13:16)

    prepeleac [utilizator]

    Asa este, Ei, cei imuabili, preaînțelepți, cu venituri de zeci de ori peste amărăștean și cu pensii speciale, atenție toate plătite de amărăștean, sunt atât de aplecați asupra problemelor urbiei încât au dureri. De la atâta aplecat toată lumea știe că faci hemoroizi.....și asta provoacă o mare durere în dos. Deci asta este marea lor durere....în dos.
    As vrea sa vad un referendum pt modificarea constituției, să se clarifice odată pt totdeauna niște chestiuni legate de acești domni (mai ales selecția lor) și pensiile speciale (doar după contributivitate).
  • +10 (14 voturi)    
    in tara asta nu se mai stie de lege (Joi, 7 mai 2020, 13:17)

    Stefan534324 [utilizator]

    nu stim daca Constitutia mai e in vigoare, sau vreo alta lege, sau daca lege e ce spune Vela, sau ce spune Arafat, sau ce spune Johannis, sau ce spune Orban (bine, asta nu prea spune nimic), sau ce spune Cercel, sau ce spune Rafaila.. sau ce spune oricine la TV.

    Pana una alta lege e ce spune politistul si-ti scrie amenda dupa cum a inteles si el de la TV.
  • +11 (23 voturi)    
    Bolsevicul asta... (Joi, 7 mai 2020, 13:18)

    ElDiablo [utilizator]

    ...cu venituri lunare in cuantum de 58.204 lei/luna, ar merita tras in țeapă. Si tot ar fi puțin. Daca era guvernul psd, condus de duamna dancila, tot asa spunea, ca este problema guvernului ce face in continuare? Cica rostul ccr nu este sa dea indicatii...Rostul e doar sa provoace haos, dezordine si sa-i protejeze pe infractori.
  • +9 (17 voturi)    
    evident ca guvernul poate corecta ordonanta (Joi, 7 mai 2020, 13:19)

    snowflake [utilizator]

    tot evident este ca ccr a facut treaba doar pe jumatate ca sa o poata da la intors ulterior daca e cazul
    • +5 (7 voturi)    
      pai sa o corecteze (Joi, 7 mai 2020, 14:52)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

      si mai bine nu era sa dea ordonante corecte de la inceput?! Sa isi consulte "specialistii"?!
  • +9 (23 voturi)    
    un KGB-ist (Joi, 7 mai 2020, 13:20)

    DiDiRo [utilizator]

    care tine Romania captiva conform gandirii lui stalinisto-mafiote. Romani va meritati soarta cu prisosinta.
  • +10 (22 voturi)    
    Pai da , rostul ccr nu e sa dea indicatii (Joi, 7 mai 2020, 13:23)

    kokos [utilizator]

    guvernului si parlamentului , ccr da indicatii doar presedintelui cum sa o demita pe Kovesi.
  • +7 (17 voturi)    
    Corrrrect! E problema guvernului (Joi, 7 mai 2020, 13:23)

    nick24 [utilizator]

    Problema noastră e menținerea pensiilor noastre care sunt 80% din BRUTUL ultimei luni, care poate conține orice: prime, îndemnizații de concediu, de nuntă, de deces, sporuri de pericol, de poluare, de radiatie, de praf, de limbi străine, drepturi de autor, chirii pt cei domiciliati în altă localitate, etc, etc.
  • +7 (15 voturi)    
    FMM CCR (Joi, 7 mai 2020, 13:26)

    mr_mojo [utilizator]

    Adică voi vă dați cu părerea doar punctual și interacțiunea cu voi e trial & error, adică mai punem o întrebare, mai dați un răspuns...dacă e de bine e ok, dacă nu, mai băgăm o fisă.
    Și eventual ne taxați la întrebare.
  • +7 (17 voturi)    
    Daca la guvernare era partidul... (Joi, 7 mai 2020, 13:27)

    Olyx [utilizator]

    care te-a numit la Curte, eu cred ca altfel ai fi reactionat dumneata si cei numiti de acel partid, in multe alte situatii...! De ce nu pot persoane, chiar numite politic, sa judece IMPARTIAL ce e bine si ce e rau pentru Romania ? Aveti INAMOVIBILITATE aveti INDEPENDENTA DEPLINA in actul de justitie, aveti salarii si pensii (SPECIALE)-veniturile Dvs. sunt de 18 ori mai mari decat ale unui roman (!!!), aveti TOTUL, numai sa judecati CORECT, IMPARTIAL si fara ingerinte POLITICE ! Atat !
  • +8 (18 voturi)    
    *Dragul* nostru Valer(ce nume de rus ai!?) (Joi, 7 mai 2020, 13:28)

    Rescator [utilizator]

    Faci parte de foarte mulți ani din Complotul anti-
    Romănia,lucrând în favoarea unor puteri străine
    *prietene*.Tot ce ai făcut a dus și duce la destabilizarea țării,iar acum prin ultima decizie,la
    accelerarea pandemiei în România.Nici măcar nu
    clipești că tu și complicii tăi din CCR și din coteriile
    antinaționale PSD/PCR ,ALDE ,UDMR și PRO
    ROMÂNIA(!?) veți avea pe conștiință mii de morți.
    Spui că nu d-ai sfaturi juridice și ordine Guvernului,
    dar ai dat cu nemiluita Președintelui în cazul LCK
    și în alte cazuri.Ștergi cu Constituția pe jos cum
    îți convine și după ce ordine primești de la coteriile
    menționate mai sus și de la Moscova.
    Ești un individ amoral și cinic!
    • +2 (8 voturi)    
      Exact (Joi, 7 mai 2020, 14:07)

      Akylas [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      Exact asa cum scrii !
      Tovarisci Valery in slujba drujbei fratesti de la rasarit....
    • +1 (5 voturi)    
      7.62 milimetri ..... (Joi, 7 mai 2020, 14:28)

      viziru [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      7.62 milimetri .....
  • +5 (19 voturi)    
    Jegosilor. (Joi, 7 mai 2020, 13:30)

    ggiiggii [utilizator]

    Nu ati facut decat sa va reparati imaginea sifonata la CEDO prin decizia asta.
    Degeaba, lumea stie cate de jegosi si canalii sunteti.
  • +10 (18 voturi)    
    sigur ca guvernul si Arafat si Cercel au gresit (Joi, 7 mai 2020, 13:33)

    moka [utilizator]

    profund cand au facut 20000 amenda.
    Dar, practic, rationamentul aplicat de CCR in acest caz e valabil cam pentru orice amenda din Romania. Ca asa sunt cam toate amenzile. nu foarte clar de aplicat si la latitudinea organului.
    Practic, CCR indeamna la anarhie.
    • +2 (8 voturi)    
      nu numai amenzile (Joi, 7 mai 2020, 14:21)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui moka

      si codul penal este facut la fel... "arbitrar" fara reguli f clare etc (valabil pt orice tara, nu numai romania)...

      si constitutia este interpretabila, ca doar d-asta avem ccr....

      inafara de matematica si inca FOARTE putine domenii, totu e arbitrar pe lumea asta...
  • -11 (21 voturi)    
    Abuz in serviciu (Joi, 7 mai 2020, 13:35)

    lazarus101 [utilizator]

    Daca vreun agent de politie da amenzi continua sa aplice amenzi in conditiile in care Curtea Constitutionala a stabilit deja ca ordonanta pe baza careia sunt aplicate aceste amenzi e neconstitutionala, e pasibil de a fi urmarit penal pentru abuz in serviciu. Am fost azi la cumparaturi, politistii si militarii sunt pe pozitii dar n-am fost oprit si nici n-am vazut sa opreasca pe cineva, am fost oprit chiar si de 3 ori intr-una din zile. Evident ca nu mai imi fac declaratie, chiar nu are rost!
    • +3 (3 voturi)    
      Mi-ar place sa-ti arda zilele urmatoare o amenda (Joi, 7 mai 2020, 16:50)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui lazarus101

      Sa vezi cum umbli tu prin tribunale, daca vrei, cu nesimtirea bizonilor mioritici, sa sfidezi statul roman. Succes !!!!
  • +8 (20 voturi)    
    Asta era obiectivul!! (Joi, 7 mai 2020, 13:40)

    Inapasevedeinvers [utilizator]

    Sa-l facem de kakao pe guvernul PNL
    Dorneanu s-a pronuntat.
    N-are importanta daca se duce dracului tara, astia trebuie impiedicati sa faca orice.
    Si, de data asta i-a prins cu temele facute prost.
    Si costurile le deconteaza PNL, madam renata si-a castigat un mandat in PE bine mufata la salariu gras si fara griji.
    Dom' Dormneamu, chiar asa? Lu matale ti se rupe-n paispe! Sa se descurce guvernul? Bravo monser! Unde este principiul colaborarii loiale pe care-l invocai amai acu cateva luni?
  • +2 (6 voturi)    
    . (Joi, 7 mai 2020, 13:50)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    „Rostul CCR nu este să dea indicații ce trebuie să facă Guvernul sau Parlamentul”

    HAHAHAHAHAHAHAHAAH acum și-a dat seama?
  • -3 (15 voturi)    
    judecand obiectiv (Joi, 7 mai 2020, 13:58)

    John_Re [utilizator]

    Dorneanu are dreptate.

    Guvernul a spart oalele -> Guvernul trebuie sa le repare.

    Pe de alta parte legea e proasta in Romania. Autoritatile locale si in special primariile ar trebui sa stabileasca cuantumul amenzii si metodele de aplicare.

    ce sens are sa dai amenzi intr-o localitate sau zona unde nu este nimeni infectat?!
    • +2 (6 voturi)    
      Amenda nu e pedeapsa pentru infectati (Joi, 7 mai 2020, 15:42)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

      Daca umbli brambura poti sa aduci infectia si acolo unde nu era.
      Asta e scopul impunerii restrictiilor. Cand te duci cu vaca la pasune nu te amendeaza nimeni.
      • -6 (6 voturi)    
        prietene (Joi, 7 mai 2020, 16:33)

        John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

        asta e din ciclul "ei stiu sa vorbeasca dar nu sa se exprime".

        guvernul abiliteaza militianul sa poata da amenda dupa cum vrea bulanul lui. Aici i-a taxat Dorneanu.

        dupa chestia asta, serios vorbind, juristii guvernului ar trebui sa mearga cu vaca la pasune, ca legi nu sunt in stare sa faca.
        • +3 (3 voturi)    
          Mai, "prietene" (Joi, 7 mai 2020, 17:19)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

          Repet: amenda a fost gandita cu rostul sa opreasca circulatia de-amboulea. Tocmai ca astfel se protejeaza si zonele neinfectate, ce-i greu de inteles? Nu am zis altceva in comentariu. Asta a fost subiectul.
          Pentru abuzurile politistilor exista deja cai de atac.
          Problema ordonantei, pentru care a fost desfiintata este de ordin procedural si, pentru asta a atacat-o madama. Si, da, pentru asta trebuie sa le zicem niste vorbe de bine jusristilor guvernului, asa cum zici si dumneata.
          In spiritul cooperarii loiale intre institutii, CCR putea, cum a mai facut si alta data sa pretinda guvernului sa introduca in lege garantiile necesare. Dar nu a facut-o pentru ca nu este o lege data de PSD.
          Marimea amenzii trebuie sa fie descurajanta nu trebuie sa fie ceva ce ne permitem, cand vrem sa ne distram.
          Ca daca era despre marimea amenzii, pentru tov dormnemu oricum era insignifianta, deci nu ar fi simtit-o ca argument.
          • -3 (3 voturi)    
            de cand CCR (Joi, 7 mai 2020, 19:59)

            John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

            da consultanta juridica guvernului?

            ai habar ce sume ametitoare sunt platite pentru consultatii juridice?

            salariul lui Dorneanu e nimica toata pe langa sumele incasate de firmele de avocatura "prietene" guvernului.

            referitor la amenzi. acestea trebuie date pe chestii punctuale. daca tu ii dai amenda unuia ca merge "de-ambiulea" pe strada nu-i in regula de loc.

            ingradirea libertatii de miscare este anti-constitutionala si guvernul nu ar trebui lasat sa dea legi care sa limiteze libertatea de circulatie. cred ca si la asta s-a referit Dorneanu.

            sa-l vedem si pe Iohanis cum va scapa cu basma curata cu interzicerea demisiei medicilor. Eu vad si acolo un sir lung de procese cel putin din partea familiilor medicilor sau personalului medical ce va muri.
            • -1 (3 voturi)    
              Deci, PSD este cel care plateste (Joi, 7 mai 2020, 20:31)

              Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

              Multumesc pentru informatie.
              Cat despre ingradirea libertatii de miscare, noteaza-ti undeva, ca exista niste chestii care fac starea de urgenta diferita de starea normala.
              De dragul demonstratiei - inchipuie-ti situatia ipotetica a unui razboi: tu te tii batos si ceri guvernului sa-ti asigure dreptul la libertate de miscare desi tara e sub amenintarea inamicului. In momentul ala devii aliat cu inamicul pentru ca pe intuneric nu se face dierenta.
              Stai in casa cand n-ai ceva urgent, daca guvernul te-a rugat! Ca nu mori pentru o luna fara gratar. Inteleg ca asta este argumentul forte.
              Nu vrei, plateste libertatea, conform cu "cerere/oferta" daca iti permiti!
              • -1 (1 vot)    
                exagerezi (Joi, 7 mai 2020, 21:13)

                John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

                in primul rand nu e razboi.

                dar ce a oprit guvernul sa trimita a doua zi la parlament legea spre analiza si aprobare?

                de dragul discutiei sa stii ca nici in perioada de razboi activitatea parlamentului nu se suspenda. atunci am avea de a face cu dictatura.

                eu vad acum ca se cauta doar tapi ispasitori pentru incompetenta guvernului.

                este trist sa vezi cum nici Orban nu e mai bun ca Veorica.
        • +5 (5 voturi)    
          Prietene ! (Joi, 7 mai 2020, 17:48)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

          Dorneanu ala care in 2004 era pres la Camera Deputatilor si modifica legea ce este acum declarata neconstitutionala, pe nemestecate nepasandu-i ca lipsesc criteriile de individualizare a cuantumului amenzilor ?

          PS. Dorneanu care uita de ani buni sa se incheie la prohap nu poate taxa pe nimeni ! chiar si cand face servicii PSD ! Adica mai mereu !
          • -2 (4 voturi)    
            de acord cu tine ca e PSD-ist (Joi, 7 mai 2020, 20:44)

            John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            dar asta e un stereotip.

            sa-l judecam dupa ce face mai intai.

            nu-i vina lui ca guvernul nu e in stare sa faca o lege buna sau ca guvernul n-a trimis-o spre analiza si aprobare la Parlament.

            in cazul Kovesi, din nou nu e de vina. Este un viciu de legislatie/procedura care trebuia corectat de mult de CSM si Parlament.
      • -4 (4 voturi)    
        aha (Joi, 7 mai 2020, 16:40)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

        si cand ma plimb singur cu masina prin judet infectez hoarde de citizeni, nu?
        • +1 (5 voturi)    
          este foarte posibil (Joi, 7 mai 2020, 17:27)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui srpc

          daca umbli aiurea si te intalnesti cu altii care ca si tine, umbla aiurea .
          Inteleg ca ai prefera sa te conectezi la la gps ca sa nu fii obligat sa declari pe foaie, organului, unde mergi,
          ce problema e, daca pentru o vreme incerci sa te retii de la mersul fara rost ?
          Intri in sevraj fara gratar?
          Nu vrei? esti un pericol potential - amenda!
        • +4 (6 voturi)    
          @serpico: (Joi, 7 mai 2020, 17:49)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui srpc

          Cand te dai jos din ea si incepi sa debitezi prostii, cu siguranta !
  • +4 (8 voturi)    
    Asa (Joi, 7 mai 2020, 14:01)

    Akylas [utilizator]

    Cu alte cuvinte, noi am ragait, acum descurcati-va cum credeti/puteti....
    Halal de curte....
  • +4 (14 voturi)    
    am inteles (Joi, 7 mai 2020, 14:19)

    liviu_ [utilizator]

    el a aruncat mortu-n casa si s-a spalat pe maini
    nici kkt n-a mancat, nici gura nu-i miroase...

    era un articol intr-un ziar care spunea ca psd facut legea pt modificarea amenzilor (declarata acum necosntitutionala) sub domnia lui dorneanu !!!!

    poate ar trebui sa explice asta!!!

    nu faci decat sa-ti dai arama pe fata! totul a fost un joc pt a castiga putina incredere, distrage atentia de la decizia RUSINOASA pentru ccr a CEDO si de a si baga in rahat guvernarea pnl!
    • +1 (7 voturi)    
      A dat un raspuns ca de purtor de cuvant PSD (Joi, 7 mai 2020, 15:52)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      "Noi, Opozitia, avem datoria sa punem contre guvernului, iar guvernul... traba lui, ca de-aia-i guvern".
      Iar pe voi, pulimea, nau decat sa va manance paduchii.
      N-ar trebui totusi sa uitam sa zicem o vorba buna si PNL-ului ca s-a lasat intr-un ofside vizibil din capatul alalalt al terenului.
      De cand a bagat coana renata sesizarea si pana au scos CCR decizia puteau sa vada si ei ca sunt expusi si mai bagau o ordonanta militara noua care sa completeze sau s-o faca pe astalalta caduca...
      Acum alearga cu nadragii-n vine si-i fluiera cocalarii de pe langa gratare
      • -1 (3 voturi)    
        Traducere (Joi, 7 mai 2020, 18:38)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

        In calitate de baiat de servici al PSD sunt in masura sa declar urmatoarele:
        Este treaba PNL sa rezolve treaba.
        Noi suntem aici sa dam la gioale.
        eheeei, cand eram eu sef la Parlament, legea era buna
  • +3 (11 voturi)    
    ahahahaahah (Joi, 7 mai 2020, 14:26)

    liviu_ [utilizator]

    "Rostul CCR nu este să dea indicații ce trebuie să facă Guvernul sau Parlamentul" - serios?! pai..... cu demiterea lui Kovesi nu ati facut tocmai asta?! ce-i drept i-ati dat ordine presedintelui, dar exact ce spuneti ca nu se afla in atributiile voastre ati facut!
  • +7 (11 voturi)    
    Hmmm! (Joi, 7 mai 2020, 14:45)

    VARCIOROVA [utilizator]

    Mizerabi om acest dorneanu. Da cu piatra si apoi spune: descurcati-va.
  • +1 (3 voturi)    
    :) (Joi, 7 mai 2020, 16:24)

    rei [utilizator]

    ma gandesc serios sa dau la ccr tot codul penal......poate anuleaza toate sentintele date...ca la toate au pedepste intre si intre deci neconstitutionale

    pai eu fur si sunt pasibil de inchisoare intre 1 si 5 ani.....sa-mi dea 1 an ca eu pt ala am furat
  • 0 (0 voturi)    
    fără alte comentarii... (Joi, 7 mai 2020, 23:00)

    micsinegru [utilizator]

    https://campaniamea.declic.ro/petitions/demisia-si-reformarea-ccr


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by