Un bărbat din comuna vâlceană Laloşu, care a plecat de acasă, deşi era în izolare, a fost bătut de un vecin care l-a văzut pe stradă. Vâlceanul plecase la primărie să ia o adeverință, potrivit Mediafax.

Coronavirus in RomaniaFoto: Agerpres

Potrivit reprezentanților Poliției Vâlcea, bărbatul a ajuns din Italia în data de 2 martie şi era în izolare la domiciliu. Miercuri, acesta a ieşit din casă, fără acordul autorităţilor, şi a plecat la Primăria Laloşu pentru a lua o adeverință.

Pe drumul spre casă, acesta a fost văzut de un vecin care l-a luat la bătaie, reproșându-i că a ieşit din casă, deşi nu avea voie.

„În cursul zilei de astăzi, bărbatul a plecat de acasă la Primăria Laloşu pentru a i se elibera o adeverinţă. Fiind trimis acasă, acesta a fost agresat fizic, când revenea spre locuinţă, de un bărbat, pe motiv că a părăsit locuinţa şi a mers la primărie în perioada de izolare. Celor două persoane le-au fost întocmite dosare penale", a declarat Loredana Sandu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, bărbatul agresat este cercetat penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor", iar vecinul său pentru „loviri şi alte violenţe".