Brutăria din comuna Ditrău, județul Harghita, unde lucrează trei angajați din Sri Lanka va angaja încă patru brutari din Nepal, aceștia urmând să sosească în România peste o lună, a declarat patronul societății comerciale, pentru Mediafax.

Brutarii srilankezi din DitrauFoto: Gina Stefan/AGERPRES

Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a spus că cei patru sunt angajați cu experiență, care au lucrat în domeniu.

„Vom angaja cam într-o lună alți patru cetățeni străini, de această dată din Nepal, conform contractului cu agenția care ne furnizează forță de muncă din străinătate. Ei se vor alătura celorlați trei angajați din Sri Lanka, din care doi lucrează în brutărie iar ultimul venit, la patiserie, este un patiser priceput. Cei patru nepalezi care vor veni au experiență, sunt calificați, și vor lucra în brutărie sau în patiserie, unde vom avea mai mare nevoie”, a spus Kollo.

Aceasta a spus că la brutărie nu s-a primit, încă, oficial, petiția semnată de peste 1800 de cetățeni din Ditrău, așteptând ca inițiatorii să facă și acest gest, pentru a putea primi un răspuns.

O petiție cu peste 1.800 de semnături a fost depusă pe 11 februarie la primăria Ditrău. Localnicii cer patronilor brutăriei să nu angajeze forță de muncă străină și să prezinte actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka, dar și documentele medicale ale acestora.

Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit revolta a aproximativ 300 de oameni, susținuți de preot, care au spus că le este teamă că în comună vor veni mai mulţi migranţi care le vor impune propria cultură şi le vor pune în pericol siguranţa.

Cei doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni. De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook - "Migráns mentes ditrot akarunk" (Vrem un Ditrău fără migranţi) - unde au fost postate multe mesaje împotriva celor doi brutari străini.

Poliția Harghita a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, iar totodată s-au sesizat Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cazul de la Ditrău a ajuns și în presa internațională.