Uniunea Europeană a activat marţi mecanismul intern de alertă rapidă, pentru a distribui informaţiile despre evoluția cazurilor de coronavirus apărute în China, după ce s-au înregistrat îmbolnăviri în două state europene - Franţa şi Germania.

Comisia EuropeanăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Dana Spinanț, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat marți că CE lucrează la toate nivelurile pentru a monitoriza situația răspândirii infecției cu coronavirus și pentru a elabora măsuri și răspunsuri adecvate în situație de urgență.

Potrivit acesteia, Centrul european de coordonare pentru intervențiile de urgență (ERCC) discută cu statele membre posibilele acțiuni în cazul noului coronavirus, inclusiv activarea Mecanismului de Protecție Civilă, la cererea statului membru. "Mecanismul poate facilita transportul de echipamente specializate și, cel mai important, poate fi utilizat pentru repatrierea cetățenilor europeni din China”, a spus Dana Spinanț.

Comisarii europeni urmează să discute această problemă miercuri, a precizat ea.

Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Franţa, se mobilizează marţi pentru a organiza evacuarea cetăţenilor lor din Wuhan, epicentrul epidemiei de pneumonie virală al cărei bilanţ a depăşit deja pragul de 100 de morţi în China şi care a infectat peste 4.500 de persoane. Alţi 50 de bolnavi au fost identificaţi în restul lumii, iar 12 state au fost afectate de noul virus, din Asia şi Australia şi până în Europa şi America de Nord. Un prim caz de contaminare a fost confirmat luni în Germania, care devine a doua ţară din Europa afectată de noul virus, după Franţa.