Gheorghe Dincă i-a povestit unui coleg de celulă că, iniţial, a vrut să arunce în râul Olt corpul Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie 2019, însă apoi s-a răzgândit şi a ars cadavrul într-un butoi din curtea casei sale, potrivit Agerpres.

DincaFoto: INQUAM PHOTOS/Bogdan Dănescu

Conversaţiile dintre cei doi sunt redate în rechizitoriul trimis în instanţă de procurorii DIICOT, fiind probe importante la dosar.

"Conversaţie din data de 26.10.2019, începând cu orele 01:10:52.

Dincă Gheorghe: Păi stai să-ţi spun! Eu normal pe prima am vrut să o arunc în Olt.

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: Înţălegi? Am vrut să învelesc în sârmă...să dau peste sacii ăia, peste ălea. Ce m-am gândit: 'Bă omule, eu o duc la Olt...pă pod, seara. Opresc la mijlocul podului, nu vine nicio maşină din colo, din colo, se vede că dacă e bombat aşa vezi...oho, am luat-o şi ţup!' (onomatopee)

Dincă Gheorghe: Şi zic: 'Nu la Olt!'. Deşi cenuşa când a fost, după ce a fost şi n-am dus-o la Olt, mi-a venit... fiind ăla în curte şi eu lucrând...Opa!... Ştii? Am văzut...butoiul (neinteligibil), dar nicio secundă n-am stat că trebuie ars atâta, că trebuie băgat foc atâta, că trebuie făcut...atâta, n-am avut calcule făcute.

Coleg celulă: Cu butoiul ai făcut experimentul pe loc?

Dincă Gheorghe: Da' ce experiment, mă! Că nu m-am gândit la experiment sau dacă e bine sau...

Coleg celulă: Voiai să scapi de mort.

Dincă Gheorghe: PĂI DA! SĂ SCAP SĂ NU MĂ PRINDĂ.

Dincă Gheorghe: SĂ SCAP CA SĂ NU MĂ PRINDĂ, SĂ NU MĂ DUC LA PUŞCĂRIE, ÎNŢĂLEGI?

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: SĂ SCAP!

***

Conversaţie din data de 09.11.2019, începând cu orele 21:20:22.

Coleg celulă: Când ai băgat-o în foc... cât ai pregătit focul?

Dincă Gheorghe: Nu, NIMIC. CE SĂ PREGĂTESC FOCUL... O CÂRPĂ DĂ... DISTANŢA BĂI, DISTANŢA, DISTANŢA DE LA...ERA AŞA...

Coleg celulă: Atâta era...nu?

Dincă Gheorghe: NU...AŞA...

Coleg celulă: De foc.

Dincă Gheorghe: Distanţa de pământ.

Coleg celulă: Da, că era...

Dincă Gheorghe: Şi aici venea... au fost nişte şuruburi, VREO ŞASE ŞURUBURI PUSE AŞA...ŞI DREPTE, CA SĂ STEA SĂ NU INTRE ÎN PĂMÂNT, CĂ ERAU CAPUL ÎN JOS, D-ALEA GROASE, CU HEXAGON.

Coleg celulă: Da.

Dincă Gheorghe: ŞI LE-AM SUDAT FIER BETON CARE LE ŢINEA, CA NIŞTE PIROSTRII. ŞI PESTE ELE AM PUS SITĂ.

Coleg celulă: Da...

Dincă Gheorghe: ŞI SUB ALEA ERAU ÎNCĂ DOUĂ FIARE DATE GAURĂ ÎN BUTOI CA SĂ NU SE ÎNDOAIE ASTA SĂ CADĂ.

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: ERA DATĂ GAURĂ ÎN BUTOI, că eu puneam greutate, puneam aluminiu, puneam...

Coleg celulă: Şi când ai băgat acolo automat o ţinea şi pe ea fiarele alea...

Dincă Gheorghe: PE EA O ŢINEAU, DAR NU LUA FOC.

Coleg celulă: Nu lua foc aşa...

Dincă Gheorghe: Nu, nu. SE ALIMENTA CU OXIGEN PE SUB CU, PE SUB...

Coleg celulă: Şi curgea slănina, şunca?

Dincă Gheorghe: Păi am avut tablă, pe tablă a curs şi...totul a ars, totul...

Coleg celulă: Ai văzut oasele roşii?

Dincă Gheorghe: Păi da, erau roşii. Păi datorită temperaturii mari... Şi când se topea...

***

Conversaţie din data de 09.11.2019, începând cu orele 21:36:41.

Coleg celulă: Adică ai inventat noua modă de a scăpa de cadavru.

Dincă Gheorghe: SĂ ARZI ÎNCONTINUU PÂNĂ SE FAC ELE ZOB, ASTA E ŞMECHERIA. Din ce am observat eu acum de la mine, dar nu... n-am ştiut, de unde să ştiu eu de treaba asta?".

DIICOT l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dincă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre, el fiind acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.