- "Dincă s-a prezentat la audiere, fiind escortat de personalul închisorii, împreună cu avocatul său. Dincă a fost politicos, respectuos și i-a spus agentului că dorește să discute cu FBI. În timp ce veridicitatea celor declarate de acesta în cadrul audierii este îndoielnică, luând în considerare declarațiile scrise puse la dispoziția BAU în luna decembrie 2019, acesta a părut amabil pe parcursul audierii. Dincă a răspuns la toate întrebările care i-au fost adresate și a menținut contactul vizual corespunzător.
- (...) În câteva rânduri, pe parcursul audierii, Dincă a plâns în momentul în care s-a discutat despre cum trebuie să se simtă rudele victimelor și despre impactul pe care aceste crime îl au asupra propriei sale familii (ex. rușine, dezamăgire, informații false despre aceștia în mass-media, etc.). BAU consideră că aceste manifestări ale emoțiilor sunt reale și normale pentru contextul actual.
- La începutul audierii, Dincă și-a asumat imediat răspunderea pentru crimele de care este acuzat la ora actuală și a declarat: ”trebuie să plătesc pentru ce am făcut” și ”trebuie să primesc pedeapsa maximă”. În plus, Dincă a părut să nu aibă nicio explicație pentru motivul pentru care a comis crimele în felul în care le-a comis", notează experții FBI.
- "Prezintă interes faptul că dorința lui Dincă de a comite aceste agresiuni sexuale a pus în umbră orice îngrijorare pe care acesta ar fi putut s-o simtă în legătură cu transportarea între două sate a unei fete legate și cu ochii acoperiți, pe bancheta din spate a mașinii, în două situații diferite.
- În momentul în care a fost întrebat în legătură cu acest aspect, Dincă a declarat că, în momentul în care a comis crimele, nu a fost deloc îngrijorat că ar putea fi oprit de poliție. Chiar dacă acest fapt poate fi pus pe seama diferențelor culturale în ceea ce privește poliția rutieră, nu este un lucru obișnuit ca acest fapt să nu reprezinte un motiv de îngrijorare pentru Dincă. Faptul că acesta nu își face niciun fel de griji în acel moment vine să indice, printre altele, încrederea sa în ceea ce privește abilitatea de a-și controla victimele și/sau concentrarea unică a acestuia pe agresiunea sexuală și lipsa oricărei urme de griji în ceea ce privește riscul de a fi prins. În plus, faptul că a reușit să o răpească pe Melencu fără a fi prins este posibil să fi contribuit la sporirea încrederii în forțele proprii la momentul răpirii lui Măceșanu", se mai arată în raportul experților FBI.
"Prin prisma observării și analizării detaliilor (...) BAU consideră că uciderea lui Măceșanu și a lui Melencu reprezintă, după toate probabilitățile, un act afectiv, care a fost în sine un act de reacție și situațional, fiind grăbit ca urmare a refuzului de a participa la actele sexuale solicitate de Dincă, iar, în cazul lui Măceșanu, ca urmare a furiei resimțite de Dincă din cauza jignirilor pe care aceasta din urmă i le-a adresat verbal", mai notează experții.
- "Metodele alese de Dincă pentru a scăpa de cadavre nu sunt obișnuite dacă le comparăm cu cercetările și alte date referitoare la cazurile de omucideri din SUA. Într-un studiu BAU, în care se face o analiză a răpitorilor de copii, care își ucid victimele, doar trei dintre acești autori (112) și-au ars victimele pentru a scăpa de cadavre.
- Și mai neobișnuită este implicarea substanțială a lui Dincă în arderea victimelor (...). Din cercetările derulate de BAU în legătură cu criminalii în serie și calea urmată de aceștia pentru a scăpa de cadavre, a rezultat că peste 40% dintre victime au fost lăsate de autori ”așa cum erau”, adică în aceeași locație în care avusese loc crima. Mai puțin de 20% dintre victime au fost transportate și ascunse", mai notează FBI.
https://www.fbi.gov/@@search?SearchableText=Romania&pageSize=20&page=1&sort_on=&sort_order=descending&after=
Ultimul material despre Romania postat pe site-ul oficial al FBI dateaza din 2016. Guccifer ameninta securitatea informatica a SUA. Afacerea caracal nu a fost vreodata de competenta FBI, toate astea sunt o minciuna criminala.
acest cumpanash fiind un criminal, lucrurile se leaga de la sine.
FBI, Federal Burteau of Investigation, nu are nici o treaba in tevatura asta. Ii prindeau de mult si pe stanescu, si pe toti mafiotii locali, care erau azi la parnaie pe 30 de ani, cat au capusat ei tarisoara ce le este atat de draga.
Nici o stire despre FBI implicat la FBI ? Trezirea bah.
"la noi politistii au asteptat ca procurorul sa-si bea linistit cafeaua de dimineata in timp ce fata ardea mocnit in butoiul lui Dinca, iar vecinul, nu numai ca nu a anuntat politia, dar a cerut si el o tura cu fetele."
Mai putin faza cu autostopul: fetele au iesit la "ia-ma, nene!"pentu ca nu existau alternative, nu circula microbuzul scolar!
https://www.libertatea.ro/stiri/16-minore-caracal-fortate-sex-cu-romani-manageri-austrieci-si-soldati-americani-diicot-2720213
https://www.tolo.ro/2018/01/23/cuprins-toate-capitolele-din-investigatia-gsp-cazul-shanghai/
... la noi ca in codru
Cum că Dincă răpea fete pe care să le ,,folosească" pentru uz personal, greu de presupus că păstrarea unei fete într-o cameră fără baie, fără WC ar stîrmi apetitul sexual chiar al unui dezaxat, fetele erau lăsate după...legate pe un pat, unde se spălau ele ,,după" sau dacă aveau și ele o problemă absolut normală, să se ușureze, cum, unde o făceau, dacă erau legate ? Pe pat, în așternut ?
Un singur lucru este acceptabil, din ce a constatat BAU, că dacă Alexandra nu ar fi telefonat la 112, Dincă ar fi repetat astfel de activități nedescoperit. Dar, și numai dar, Luiza a fost prima victimă? Sau a cîta a fost?
BAU a presupus că Dincă nu răpea fete pentru traficare, el răpea fete pentru uzul personal, pentru a-și satisface anumite ,,exotisme sexuale".
Pare ca erau pentru barbati zdrahoni care nu trebuiau omoriti imediat, ci interogati intii si eventual pastrati vii pentru schimburi. Mafia?
Cred ca data la care a facut acele constructii e foarte importanta.
Poate ca fetele au fost alese pe retelele sociale. Luiza era absolut remarcabila, atragea atentia.
Ar trebui cercetat istoricul accesarilor paginilor lor. Le-a vizitat cineva insistent?
O alta pista, nerealista, dar care la care se gindeste toata lumea, e cit de mult sau de departe ar putea ajunge caracatita retelelor.
26 iulie, Caracal, arestare Dinca. 10 august, Manhattan, sinucidere Epstein.
Din conversatia ciminalului cu colegul de celula, reiese ca regreta ce a facut, precum regret eu ca a fost prins si e in puscarie acum.