Ministrul Sănătății: Nu cred că există o soluție magică, dar trebuie să ieșim din zodia șpăgii
„Nu cred că există o soluţie magică, dar trebuie să ieşim din zodia şpăgii. Sunt spitale din România în care acest fenomen nu mai există. De aceea nu îmi place să dăm vina pe pacienţi, ştiţi bine că unul dintre clişeele şpăgii este că nu-i poţi opri pe pacienţi să dea plicuri. Fals! Există multe spitale din România unde acest fenomen a fost eradicat. De aceea nu cred că trebuie să trecem nici în extrema cealaltă. (...) Soluţiile implementate în spitale de care spuneam, aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează, că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat împreună cu Colegiul Medicilor pentru a da şi sancţiuni la nivelul Colegiului Medicilor. Este într-adevăr un fenomen reprobabil, care nu se întâlneşte în UE, dar nu trebuie transferată această vină în seama pacientului. Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de Ministerul Sănătăţii este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de vreo 10 ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a-l trimite”, a mai declarat Victor Costache.
Ministrul Sănătăţii consideră că dacă doar câteva exemple de desfacere a contractului de muncă a medicilor sau asistentelor medicale care ar lua şpagă ar fi aduse în atenţia opiniei publice, ar fi foarte bine. Pe de altă parte, a apreciat că şpaga este un fenomen care s-a mai diminuat odată cu creşterea salariilor în sistemul medical.
„Probabil câteva exemple cu încetarea contractului de muncă ar fi foarte bune, care ar fi aduse atenţiei opiniei publice. Nu există o singură măsură care să funcţioneze, dar este un fenomen care s-a mai diminuat odată cu creşterea salariilor corpului medical şi ale asistentelor medicale, chiar a dispărut această senzaţie de empatie din partea populaţiei care exista în trecut, faptul că medicii aveau într-adevăr salarii mici şi asistentele medicale. Era un stimulent în acest sens. În momentul de faţă, opinia publică este conştientă că aceste lipsuri au dispărut şi este doar un fenomen care trebuie combătut”, a mai spus Victor Costache.
Citește și:
Victor Costache: taxa clawback a fost un instrument foarte rigid, care a taxat fără discernământ toate tipurile de medicamente
Costache: doar 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal au fost achiziționate, dintr-un necesar de 2,2 milioane
- +1 (3 voturi)Nimeni si nimic (Vineri, 6 decembrie 2019, 8:32) John M. [utilizator]nu poate scoate din cap omului ideea unui castig atat de mare ce i se ofera fara niciun efort. Nu numai la romani-oriunde in lume.raspunde trimite
- -1 (1 vot)Concedierea si ridicarea dreptului de practica. (Vineri, 6 decembrie 2019, 10:11) Io22 [utilizator]Concedierea si ridicarea dreptului de practica. Asta ar trebui sa fie pedeapsa pt spaga. Dupa cateva cazuri tratate in acest fel, sigur frica ar pazi bostanaria :)raspunde trimite

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România