Arad: Cadavrul unui bărbat, posibil al unui fugar care a împuşcat un pădurar, găsit în pădure (surse)

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 29 octombrie 2019, 19:06 Actualitate | Esenţial


Padurar
Foto: usda.gov
Cadavrul unui bărbat, aflat în stare avansată de putrefacţie, a fost găsit de poliţişti, marţi după-amiază, într-o pădure de lângă Gurahonţ, iar surse judiciare afirmă că sunt indicii că ar fi vorba de urmăritul general Valentin Tamaş, dispărut de şapte luni, după ce a fost condamnat pentru că a împuşcat un pădurar, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat pentru Agerpres că "în pădure, în zona localităţii Gurahonţ, a fost descoperit un bărbat decedat, cadavrul fiind în stare avansată de putrefacţie".

Conform sursei citate, nu a fost stabilită deocamdată identitatea persoanei decedate.

Surse judiciare au declarat însă pentru Agerpres că există indicii că persoana decedată este Valentin Tamaş, urmărit general. Lângă cadavru a fost găsită o armă de vânătoare care i-ar fi aparţinut.

Trupul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, pentru efectuarea autopsiei.

În 10 martie 2017, Valentin Tamaş fusese reţinut după ce ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui pădurar de la Ocolul Silvic Gurahonţ, care se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Asupra victimei s-a tras atât în timp ce se afla la volanul autoturismului, în urmărirea braconierilor, cât şi când a coborât din vehicul. Atacatorul a folosit muniţie de tip "poşuri", cartuşe interzise la vânătoare.

Pădurarul a suferit plăgi împuşcate în torace şi într-un picior, recuperându-se medical după tratamente îndelungate.

La sfârşitul lunii martie 2019, Tamaş a fost condamnat definitiv, în urma unei sentinţe a Curţii de Apel Timişoara, la opt ani de închisoare cu executare, însă se afla în stare de libertate şi nu s-a predat după sentinţă. De atunci, el a fost dat în urmărire generală.

În ultimele luni, mai multe acţiuni de căutare au fost organizate de poliţişti, jandarmi şi pădurari, într-o zonă împădurită pe 400 de hectare. În pădurile din zona Gurahonţ au fost găsite urme care se presupune că au fost lăsate de fugar, însă acesta şi-ar fi mutat periodic poziţia, el cunoscând foarte bine locurile, pentru că a copilărit în zonă. Au fost găsite urme de foc sau resturi de animale pe care le-ar fi vânat pentru a se hrăni. Autorităţile au folosit câini antrenaţi, un deltaplan şi o dronă, însă nu au reuşit să-l localizeze pe fugar.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















9347 vizualizari

  • +14 (14 voturi)    
    rromania !!!! (Marţi, 29 octombrie 2019, 21:31)

    BartSimpson [utilizator]

    La sfârşitul lunii martie 2019, Tamaş a fost condamnat definitiv, în urma unei sentinţe a Curţii de Apel Timişoara, la opt ani de închisoare cu executare, însă se afla în stare de libertate şi nu s-a predat după sentinţă.


    Deci scarba impuscase un om si era cercetat in stare de liberatate !!! Tara asta trebuie desfiintata ...
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Miercuri, 30 octombrie 2019, 10:00)

      dumnezeu [utilizator] i-a raspuns lui BartSimpson

      țara e ok, dar e populată cu pesediști.
      ...încă.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by