Barna: Nu cred că strategia lui Ponta e alta decât menținerea Guvernului Dăncilă la butoane
Liderul USR, Dan Barna, spune că nu este surprins de anunțul lui Victor Ponta că Pro România nu va vota pentru învestirea Guvernului Orban. „Nu cred că a crezut cineva vreo clipă că strategia domnului Ponta este alta decât aceea de a o menţine pe Viorica Dăncilă în continuare la butoane”, afirmă Barna.
„Am văzut că domnul Ponta tocmai a declarat că doreşte să menţină în continuare Guvernul Dăncilă, nu cred că e o surpriză pentru nimeni. Nu cred că a crezut cineva vreo clipă că strategia domnului Ponta este alta decât aceea de a o menţine pe Viorica Dăncilă în continuare la butoanele României şi la furtul banului public la care asistăm de trei ani şi jumătate şi mai ales la risipirea lui”, a declarat Dan Barna, miercuri, într-o conferinţă de presă la Arad, scrie Agerpres.
El a spus că are încredere că premierul desemnat va reuşi să îşi construiască majoritatea pentru învestirea guvernului în zilele următoare.
„Vorbim de o majoritate care va ţine guvernarea minoritară a domnului Orban, în situaţia în care aceasta va fi învestită, în incapacitate de a putea să facă reformă. Decizia domnului Ponta, de astăzi, confirmă lucrul acesta”, a completat Dan Barna.
