Premierul demis Viorica Dăncilă susține că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ''arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre'' și că spera ca președintele Klaus Iohannis să ceară un tratament egal pentru toate statele membre.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dăncilă a declarat, marți, la Botoşani, că procesul de monitorizare sub care se află România şi Bulgaria trebuie fie desfiinţat, fie extins la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

"MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare", a susținut Dăncilă.

Viorica Dăncilă a ținut să spună că activitatea Guvernului pe care îl conduce a fost "una bună", că "nu a interferat în justiţie, nu a luat nicio măsură pe justiţie şi de fiecare dată a cerut ca politicul să nu intervină în justiţie".

"Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. (...) Eu cred că în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale. Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie'', a adăugat premierul demis.

Raportul Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este unul dintre cele mai critice din ultimii zece ani, au explicat pentru HotNews.ro surse oficiale care au consultat draftul documentului. Potrivit acestora, experții europeni notează că lupta anticorupție a scăzut foarte mult în intensitate, activitatea DNA cunoscând o descreștere semnificativă.

Experții europeni fac referire și la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), arătând că a fost înființată fără a exista o consultare cu actorii din sistem și că nu s-a ținut cont de recomandările comisiei de la Veneția în privința acesteia. În Raportul din luna iunie, Comisia de la Veneția punea sub semnul întrebării motivele înființării secției de anchetare a magistraților și faptul că procurorii șefi nu se află în mod clar sub controlul ierarhic al procurorului general. De asemenea, raportul Comisiei de la Veneția nota că Secția riscă să devină un ”obstacol în calea luptei anticorupție”.

Raportul MCV pentru România și Bulgaria urmează să fie adoptat marți după-amiază în Colegiul comisarilor, la Strasbourg, după care va fi prezentat oficial de reprezentanții CE.