Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, care ar urma să fie, teoretic, ultima înaintea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în 31 octombrie. În cadrul summitului, Klaus Iohannis va continua să susțină o retragere ordonată din UE, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. La Bruxelles au loc miercuri negocieri-maraton în încercarea de a se ajunge la un compromis înaintea summitului care începe joi.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Premierul irlandez Leo Varadkar, citat de politico.eu, a invocat deja posibilitatea unui alt summit, până în 31 octombrie, în condițiile în care există în continuare "multe probleme care rămân de rezolvat".

"Data de 31 octombrie este la câteva săptămâni distanță și există posibilitatea unui alt summit înainte de această dată dacă vom avea nevoie", a precizat el.

"(...) Președintele Klaus Iohannis va continua să susțină importanța asigurării unei retrageri ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană. În acest sens, Acordul de retragere reprezintă instrumentul cel mai eficient pentru limitarea impactului negativ al retragerii Marii Britanii din UE, garantarea drepturilor și oferirea de siguranță pentru cetățeni și mediul de afaceri. Acordul de retragere reprezintă un pas necesar înspre consolidarea încrederii între cele două părți și o garanție pentru asigurarea unor relații cât mai strânse între Uniune și Marea Britanie după Brexit", potrivit Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, liderii europeni vor demara următoarea etapă a negocierilor și vor discuta, totodată, despre calendarul și etapele de parcurs în procesul de adoptare a bugetului multianual.

"În acest context, Klaus Iohannis va pleda pentru un buget ambițios, capabil să ducă la îndeplinirea obiectivelor Agendei strategice a UE, care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor. Președintele României va arăta, de asemenea, că țara noastră sprijină ferm menținerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esențiale datorită contribuției lor semnificative la sporirea investițiilor europene și continuarea procesului de convergență la nivel european", mai arată comunicatul Administrației Prezidențiale.