Negocierile maraton în încercarea de a ajunge la un acord cu Londra pentru Brexit s-au reluat miercuri dimineața la Bruxelles, iar negociatorii consideră acum "posibilă" ajungerea la o înțelegere înaintea summitului european de joi, scrie AFP.

Foto:

După o lungă secvență de negocieri care au durat marți până la miezul nopții, discuțiile au reînceput în cursul dimineții.

"Dacă durează, e mai degrabă un lucru pozitiv", a afirmat ministrul francez de Externe Jean-Yves le Drian. "Poate că putem ieși din impas, ar fi de dorit".

La Bruxelles, tonul era foarte prudent în ceea ce privește șansele de reușită, în timp ce britanicii erau mai optimiști, un ton întâlnit de la începutul discuțiilor asupra planului premierului Boris Johnson pentru a evita un "no deal".

"Intențiile britanicilor au început să fie traduse într-un text juridic dar trenează pe fond", a afirmat un diplomat european.

Potrivit unui oficial britanic, "echipele continuă să facă progrese" iar discuțiile sunt "constructive".

Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, urmează să prezinte după amiază rezultatul discuțiilor în fața ambasadorilor celor 27, în preziua summitului, teoretic ultimul înaintea divorțului programat în 31 octombrie.

În propunerea Londrei, Irlanda de Nord rămâne în teritoriul vamal al Marii Britanii aplicând în continuare regulile europene pentru produsele destinate UE, potrivit unor surse europene.

"Johnson a modificat propunerea inițială pentru a nu exista graniță vamală" între cele două Irlande, a precizat marți o sursă europeană.

Michel Barnier a calificat drept "posibilă" o înțelegere în această săptămână. "Discuțiile detaliate sunt în curs și un acord este în continuare foarte posibil", a afirmat și omologul său britanic, ministrul britanic pentru Brexit Steve Barclay.

Un summit suplimentar?

Acest vânt de optimism și zvonurile legate de un acord au susținut lira sterlină, care s-a apreciat cu peste 1%.

"Se pare că discuțiile fac progrese și că negocierile merg în direcția bună. Dar să știm dacă putem închide un acord de retragere revizuit (...) la timp pentru summitul de joi nu este clar pentru moment", a nuanțat premierul irlandez Leo Varadkar.

Trei opțiuni sunt acum pe masă: un acord, no deal sau continuarea negocierilor după summitul de joi și vineri.

"Dacă un acord nu poate fi încheiat azi sau mâine înaintea summitului, liderii europeni vor trebui să decidă ce tip de mandat vor să îi acorde lui Michel Barnier", a reamintit ministrul irlandez de externe, Simon Coveney. Regula este de a nu negocia în timpul unui summit.

Ipoteza unui summit suplimentar până în 31 octombrie circulă deja.

La peste trei ani după referendumul din iunie 2016 și în condițiile în care nu există în continuare un acord, mediile economice se tem de un "un no deal".

Indiferent de rezultatul discuțiilor, europenii au făcut apel la vigilență în ceea ce privește viitorul relațiilor comerciale cu Londra.

După Brexit, Marea Britanice va fi "un nou concurent" la poarta UE, a avertizat marți cancelarul Angela Merkel. Aceeași preocupare în Olanda și Franța, țări îngrijorate de riscul unor deficiențe la controlul mărfurilor la granița irlandeză.