Preşedintele Klaus Iohannis avea şi are obligaţia constituţională şi legală să emită cele două decrete de revocare din funcție a ministrului Justiției, Ana Birchall, și a vicepremierului Mihai Fifor, la propunerea premierului Viorica Dăncilă, arată Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a constatat un conflict juridic între Guvern şi şeful statului. Șeful statului este criticat de judecătorii CCR și pentru refuzul de a numi miniștrii interimari după retragerea ALDE de la guvernare, CCR susținând că "modificarea compoziției politice a Guvernului nu poate reprezenta un argument valid pentru refuzul numirii de către președinte a miniștrilor interimari". "Președintele a creat premisele blocării activității a trei ministere, afectând buna funcționare a Guvernului", arată CCR în motivarea deciziei.
În motivarea deciziei, Curtea Constituțională arată că revocarea reprezintă un mijloc legal pus la dispoziția premierului pentru vacantarea unei funcții din structura Guvernului, "o măsură pe care prim-ministrul o propune președintelui României exclusiv în sensul respectării formalismului și a principiului simetriei ce guvernează regimul actelor juridice de numire în funcții publice și față de care, fără a avea un drept propriu de apreciere, președintele trebuie să se conformeze într-un termen legal de 15 zile de la data propunerii premierului".
- "Curtea reține că președintele României nu a emis, nici până în prezent, decretele de vacantare a funcțiilor în urma propunerilor de revocare din funcție înaintate de primul-ministru în data de 26 august 2019, deși termenul legal de 15 zile a expirat.
- (...) Curtea constată că președintele României a încălcat dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(5) privind respectarea legilor, cu referire la normele incidente din Codul administrativ (...), precum și ale art.147 alin.(4) din Constituție (...) refuzând să dea curs propunerii de revocare formulată de primul-ministru, propunere față de care, așa cum s-a arătat mai sus, președintele nu are un drept de opțiune", mai argumentează judecătorii constituționali.
În concluzie, referitor la cele două propuneri de revocare înaintate de premier - Ana Birchall și Mihai Fifor - CCR spune că președintele "avea și are obligația constituțională și legală să emită cele două decrete de revocare".
"În lipsa unei atare acțiuni până în prezent, Curtea reține că a existat și există, în continuare, un conflict juridic de natură constituțională, generat de refuzul președintelui de a emite respectivele decrete de revocare", mai motivează CCR.
Despre refuzul numirii miniștrilor interimari:
În cazul numirii celor trei miniștri interimari după retragerea ALDE de la guvernare, CCR susține că "refuzul tacit” al președintelui "nu poate fi justificat prin prisma articolului 85 din Constituție, așa cum pretinde, în punctul său de vedere, președintele României".
CCR mai spune că, întrucât nominalizările vizează, în acest caz, tot membri în funcție ai Guvernului, rezultă că nu există, în realitate, riscul modificării componenței politice a Guvernului și nu se impune, deci, o aprobare prealabilă în acest sens din partea forului legislativ.
Curtea arată că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor interimari: "«Întrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală, nu se poate susţine încălcarea de către preşedintele României a acestei competenţe sau a "procedurii prealabile" impuse de acelaşi text constituţional». Interimatul se realizează în baza art.107 alin.(3) și (4) din Constituție, distinct, deci, de cele trei ipoteze reglementate de art. 85 din Constituție".
Ce argumente mai aduce CCR: Președintele a creat premisele blocării activității a trei ministere, afectând buna funcționare a Guvernului
- "Plecând de la considerentele statuate prin Decizia nr.1559/2009, mai sus redate, și având în vedere specificul instituției interimatului, rezultă că, în procedura desemnării unui ministru interimar, președintele nu mai are aceeași marjă de apreciere ca în cazul propunerii de numire a unui nou membru al Guvernului, ca ministru titular, deci nu va putea refuza propunerea pe motivul necorespunderii în funcție și nici al neîndeplinirii condițiilor legale.
- Persoana desemnată ca ministru interimar nu candidează la respectiva funcție pentru a fi necesară o analiză a corespunderii sale profesionale pe specificul activității respectivului minister. Atribuțiile unui ministru interimar sunt, în esență, de asigurare a continuității activității ministerului, de menținere a derulării tuturor activităților de rutină specifice, pentru un interval de maximum 45 de zile.
- Numirea unor miniștri interimari dintre membrii Guvernului reprezintă o soluție ce asigură stabilitate activității ministeriale și guvernamentale și are caracter tranzitoriu, primul-ministru având la dispoziție 45 de zile pentru a identifica cea mai bună soluție cu privire la întregirea echipei sale guvernamentale.
- Doar candidatul la funcția de ministru titular va putea fi supus unei examinări sub aspectul corespunderii și pregătirii profesionale corespunzătoare, precum și al îndeplinirii condițiilor de legalitate.
- Prin urmare, Curtea nu poate primi afirmațiile președintelui României potrivit cărora „nu se poate ignora dreptul de apreciere al președintelui cu privire la momentul și situațiile în care acesta decide asupra instituirii interimatului”, deoarece interimatul vizează, în sine, asigurarea cu celeritate a conducerii unui minister de către unul dintre membrii în funcție ai Guvernului.
- Prin utilizarea verbului „va desemna” în cuprinsul art.107 alin.(3) din Constituție, și, implicit, al alin.(4) din acest articol, legiuitorul constituant a avut în vedere obligația, și nu posibilitatea Președintelui de a acționa în sensul numirii unui prim-ministru interimar, respectiv a unui ministru interimar. Lipsa unui text în Legea fundamentală care să instituie un termen imperativ pentru emiterea decretului președintelui României de desemnare a unui prim-ministru/ministru interimar nu poate fi interpretată în sensul tergiversării sine die a îndeplinirii acestei obligații.
- Numirea de urgență a miniștrilor interimari se justifică prin imperativul de ordin public reprezentat tocmai de interesul asigurării continuității funcționării ministerelor. Procedura de reconfigurare a compoziției politice a Guvernului presupune un timp de analiză și o procedură specifică, iar în toată această perioadă trebuie asigurată funcționarea permanentă și în condiții de normalitate a Guvernului, astfel că împrejurarea modificării compoziției politice a Guvernului nu poate reprezenta un argument valid pentru refuzul numirii de către președintele statului a miniștrilor interimari, la propunerea primului-ministru.
- Având în vedere, pe de o parte, propunerea primului-ministru de constatare a vacantării posturilor în urma celor trei demisii, concomitentă cu propunerea de desemnare a unor miniștri interimari, vacantarea imediată a celor trei posturi de ministru, prin decret al președintelui, și pe de altă parte, „refuzul tacit” al președintelui de a desemna miniștrii interimari propuși, Curtea consideră că acest comportament este contrar atât unei conduite loiale constituționale, în spiritul asigurării bunei funcționări a autorităților publice, astfel cum consacră art.80 alin.(2) din Constituție rolul Președintelui, cât și prevederilor art.147 alin.(4) !!din Legea fundamentală, referitor la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale. Prin această conduită, președintele a creat premisele blocării activității a trei ministere, afectând, astfel, buna funcționare a Guvernului și a întregii administrații publice.
- Curtea reiterează, și cu acest prilej, obligația constituțională pe care o au autoritățile publice ca, în exercitarea puterilor de stat conferite de Legea fundamentală, acestea să acționeze împreună în direcția funcționării statului, cu bună-credință și în spiritul colaborării loiale."
7
3
