Consiliul COREPER se reunește joi pentru a discuta despre primul șef al parchetului european, funcție pentru care candidează Laura Codruța Kovesi. Chiar dacă fosta șefă a DNA este creditată cu prima șansă, Guvernul României, prin vocea premierului Dăncilă a anunțat că nu o va susține pe Kovesi, iar reprezentantul României în COREPER va vota împotriva acesteia.

Foto:

Ședința vine în contextul în care marți, echipele de negociere ale Parlamentului European și Consiliului UE au discutat prin videoconferință privind viitorul șef al Parchetului European, iar ambele părți și-au menținut opțiunile inițiale: Parlamentul European pentru Kovesi și Consiliul UE pentru francezul Jean-Francois Bohnert.

Potrivit unor surse europene, sunt două scenarii pentru cum ar putea decurge lucrurile.

Primul dintre ele ar fi să se ceară un vot pentru cei trei candidați rămași în cursă, mai exact Laura Codruța Kovesi, candidatul francez Jean-Francois Bohnert, care nu s-a retras încă deși a fost nominalizat la sefia Parchetului Naţional Financiar, și germanul Andres Ritter.

Al doilea scenariu este ca ambasadorul Finlandei, care deține președinția Consiliului UE, să testeze în Consiliul COREPEER susținerea pe care o are Laura Codruța Koveși și să ceară un vot doar pentru ea, susțin aceleași surse.

Potrivit surselor citate, în ambele variante Laura Codruța Kovesi are prima șansă, spre deosebire de testul de la declanșarea procedurii, când Bohnert s-a clasat pe primul loc.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a transmis pe, 19 iulie, lui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European. Cei doi șefi de stat au avut o convorbire telefonică în care „au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, președintele Emmanuel Macron i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată în acest comunicat.

De asemenea, și alte state și-au schimbat poziția. Este vorba despre Bulgaria, Grecia și Croația.

Premierul Boyko Borisov a anunțat la finalul lui iulie că va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, deși țara sa s-a opus inițial numirii fostei șefe a DNA în fruntea instituției europene. Schimbarea de poziție a Bulgariei a venit după negocierile pe care președintele Iohannis, dar și lideri PNL, între care și Ludovic Orban care a avut o deplasare în țara vecină.

România va vota împotrivă

Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noatre în COREPER, Luminita Odobescu, să voteze împotriva lui Kovesi.

”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a declarat miercuri seară premierul Viorica Dăncilă.