Cum s-a răzgândit Bulgaria și o susține acum pe Kovesi: din culisele negocierilor (surse)

de C.D.     HotNews.ro
Luni, 22 iulie 2019, 13:32 Actualitate | Politic


Ludovic Orban și Klaus Iohannis
Foto: Facebook
​Schimbarea de poziție a Bulgariei care a decis să o susțină pe Laura Codruța Kovesi la șefia parchetului european, deși inițial s-a opus candidaturii, a venit după negocierile pe care președintele Iohannis, dar și lideri PNL, între care Ludovic Orban care a avut o deplasare în țara vecină, susțin surse liberale.

Premierul Boyko Borisov a anunțat că va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, a anunțat duminică presa bulgară, deși țara sa s-a opus inițial numirii fostei șefe a DNA în fruntea instituției europene. La primul vot asupra candidaturii lui Kovesi, care a avut loc înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai, ambasadorul Bulgariei la UE a votat împotriva lui Kovesi, însă noile evoluții de pe scena politică de la Bruxelles a determinat Sofia să își schimbe radical poziția.

Potrivit unor surse din PNL, în reevaluarea deciziei un rol important l-a jucat Klaus Iohannis. De asemenea, Orban a discutat și el cu premierul Borisov și a avut chiar o deplasare recentă în Bulgaria, în care a avut întâlniri pe această temă. Potrivit acelorași surse, în perioada următoare atât președintele Iohannis, cât și liberalii vor continua campania de susținere a Laurei Codruța Kovesi, urmând a purta dicuții cu reprezentanți din Grecia și Letonia.

Ludovic Orban a făcut, luni, o informare pe această temă în ședința conducerii PNL.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a transmis vineri lui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European. Cei doi șefi de stat au avut vineri o convorbire telefonică în care „au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. „În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, președintele Emmanuel Macron i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată în acest comunicat. De notat că cele trei candidaturi la funcția de procuror șef au fost depuse în nume personal, și nu în numele unui stat. Joi, Parlamentul European a anunțat că susține în continuare candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5899 vizualizari

  • +12 (16 voturi)    
    sa vezi acu (Luni, 22 iulie 2019, 13:39)

    liviu_ [utilizator]

    vaiete si plansete pe la mirciulica badea...
    • 0 (2 voturi)    
      bulgarii si-au facut si ei DNA? (Luni, 22 iulie 2019, 14:10)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      sau tot amana? :))
    • 0 (0 voturi)    
      Kovesi va iesi 100% (Marţi, 23 iulie 2019, 0:29)

      Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Pentru ca UE sa spele rusinea MCV pentru tara noastra si sa bage sub pres toate abuzurile la care au fost complice.
      Au trecut cu vederea tot ce era mai rau in justitie: protocoale cu steregerea oricarei urme de independenta a justitiei, nerespectarea completurilor de judecata etc.
      Toata aceasta numire se va face strict politic pe aceste considerente.
      Trist, dar adevarat.
  • -6 (10 voturi)    
    . (Luni, 22 iulie 2019, 13:54)

    theo667 [utilizator]

    Iohannis este Musca la arat.
    • -4 (6 voturi)    
      zise.... (Luni, 22 iulie 2019, 14:51)

      asada [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      ....el si mai lua o gura de fan !!!!
    • -1 (5 voturi)    
      Ce musca omule, e ditamai (Luni, 22 iulie 2019, 15:23)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      bondarul!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version