Senatorul PSD Florian Bodog ar putea fi audiat, peste două săptămâni, în Comisia juridică a Senatului au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Procurorii DNA au cerut urmărirea penală pentru fostul ministru al Sănătății fiind acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Florian BodogFoto: Agerpres

„Prima ședință a Comisiei (juridice a Senatului - n.r.) va fi marți sau miercuri, când se va lua în dezbatere solicitarea Biroului permanent și stabilirea unui calendar”, a declarat Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice a Senatului, pentru MEDIAFAX.

În cel mult două săptămâni va fi audiat Florian Bodog în Comisia juridică a Senatului au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Ulterior, Comisia juridică a Senatului va întocmi un raport, care procedural va fi aprobat de Biroul permanent, iar apoi va intra la votul în plen.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

Citește:

DNA cere aviz pentru anchetarea lui Florian Bodog. Fostul ministru, acuzat că și-a angajat o consilieră personală care n-a dat pe la minister