DNA cere aviz pentru anchetarea lui Florian Bodog. Fostul ministru, acuzat că și-a angajat o consilieră personală care n-a dat pe la minister - UPDATE

de MH     HotNews.ro
Joi, 4 iulie 2019, 16:50 Actualitate | Sanatate


Florian Bodog
Foto: Agerpres
DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, actual senator. Bodog ar fi făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale timp de un an fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul de muncă și fișa postului. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau de aproape 78.000 de lei.

Procurorul general a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală în cazul unui fost ministru, în prezent senator, pentru infracțiunile de abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului în perioada ianuarie 2017 - ianuarie 2018, a anunțat Parchetul General.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre fostul ministru al Sănătății Florian Bodog.

Și DNA a anunțat că desfășoară "o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului".

Potrivit DNA, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul, deși știa că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară.

Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului.

În ceea ce îl privește pe Bodog, actual senator PSD, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general documentele necesare în vederea sesizării Senatului, care urmează să ia o decizie. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal, mai spun procurorii.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














8566 vizualizari

  • +15 (17 voturi)    
    varful aisbergului (Joi, 4 iulie 2019, 17:03)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    consilierii ministrilor in general nu prea sunt vazuti pe la cabinete, nu e clar de ce tocmai aceea individa a intrat in vizorul DNA. Dar restul? ca ministrii si SS sunt monitorizati de servicii si evident se stie tot si de camarilele lor- cine, ce face sau nu face, de ce nu ii iau pe toti in aceeasi situatie la rost?
    La fel, functionarii publici sau contractuali din ministere,agentii, Primarii, etc, care sunt pile, amante, rude, etc... minim 10 % din ei nu sunt "vazuti" pe la birouri cu zilele, saptamanile , unii chiar deloc. Si chestiile astea se stiu, le stiu functionairii lor colegi care trebuie sa ii acopere, le stiu si serviciile. Si? in afara de cazul Dragnea si acum asta nimic. Sunt alese cumva cazurile astea sau cum?
    • +6 (16 voturi)    
      DNA functionaza selectiv (Joi, 4 iulie 2019, 17:26)

      carmen_i [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

      Daca va inchipuiti ca DNA este un monument de corectitudine, va inselati. Ei functioneaza extrem de selectiv cand este vorba de marea coruptie.
      Daca DNA s-ar pune pe treaba, o mare parte din functionarii publici ar infunda puscaria, impreuna cu sefii lor.

      Iar Bodog, cu totii stim cat este de corupt. E suficient sa vedem "realizarile""din mandatul lui de ministru. Sper sa ajunga in puscarie, la stapanul lui, Dragnea.
  • +23 (23 voturi)    
    activitățile la care era obligată prin .... (Joi, 4 iulie 2019, 17:07)

    fdaniel [utilizator]

    Nu a prestat "activitățile la care era obligată prin contractul de muncă" dar o fi prestat alte activități.

    Invidioși cârcotași ce sunteți.......
  • -12 (16 voturi)    
    e un început (Joi, 4 iulie 2019, 17:08)

    Mazeta [utilizator]

    Nu e miliardul de la EADS, dar tot e ceva. Să curgă primele!
    • +1 (1 vot)    
      iti confera alinare (Joi, 4 iulie 2019, 18:02)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      noiembrie 2016: Parchetul din München – care investiga posibile fapte de corupţie în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României – a închis cercetările din cauza lipsei de probe. Anchetatorii germani au cercetat mai mulţi ani modul de încheiere a contractelor EADS privind modernizarea frontierelor din România şi Arabia Saudită, fiind vizaţi patru manageri ai companiei că ar fi dat mită în valoare de câteva milioane de euro pentru a obţine aceste acorduri
    • +1 (1 vot)    
      uite putina alinare (Joi, 4 iulie 2019, 18:27)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      noiembrie 2016: Parchetul din München – care investiga posibile fapte de corupţie în legătură cu contractul de securizare a frontierelor României – a închis cercetările din cauza lipsei de probe. Anchetatorii germani au cercetat mai mulţi ani modul de încheiere a contractelor EADS privind modernizarea frontierelor din România şi Arabia Saudită, fiind vizaţi patru manageri ai companiei că ar fi dat mită în valoare de câteva milioane de euro pentru a obţine aceste acorduri
  • +10 (10 voturi)    
    Un nou caz de frauda cu banii publici (Joi, 4 iulie 2019, 17:09)

    Silvius88 [utilizator]

    Cine era secretara ? La ce o folosea ministrul Bodrog? La partid sau in folos propriu?
    PSD obisnuia sa faca asta se vede.Cine stie cati mai sunt.La fel ca Dragnea.
  • +14 (14 voturi)    
    un precedent periculos.. (Joi, 4 iulie 2019, 17:10)

    pehash [utilizator]

    daca e condamnat, mai asteapta la usa cateva zeci de mii de frecatori de menta care au fost angajati de forma. astia sunt pe langa sutele de mii de frecatori de menta care se mai si prezinta la locul de munca, desi nu fac nimic util, ba chiar mai rau...
  • +5 (5 voturi)    
    dansa - consiliera personala- (Joi, 4 iulie 2019, 17:50)

    ..13 [utilizator]

    Avea operatii efectuate de dansul???
    din carcotenie intreb caci presupunerile sunt garla...

    sau poate era pila unui alt mebru si din obligatie...
    cat de mare sa fie obligatia stau totusi si ma intreb de s-a indurat sarmanul ministru sa ii faca un loc cald acolo...

    si pana la urma este un mizilic suma aceea...
    rai sunt oameii din ziua de astazi....
  • +4 (4 voturi)    
    Cex-ul PSD (Joi, 4 iulie 2019, 18:47)

    florinos [utilizator]

    la un Cex convocat de Liviu Dragnea, pentru a atrage voturile baronilor PSD din Moldova, rudele primarilor de Botosani, Vaslui, Neamt si Bacau au fost angajate la minister. Oare câți au si venit la munca ?
  • +4 (4 voturi)    
    pai clar ca e nevinovat, (Joi, 4 iulie 2019, 19:46)

    Stapanu [utilizator]

    pai ce, a dat de la el?!!! a dat de la stat, ca reprezentant al statului *****
  • +1 (1 vot)    
    oameni buni asta e o practica inca din anii 90 (Vineri, 5 iulie 2019, 6:35)

    Coco Whistle [utilizator]

    cind se fac angajari fictive, cei care angajeaza incaseaza salariul, iar cei care nu ajung pe la serviciu ies pe o pensie bunicica. furam pina si de la copii, ptr ca se poate.
  • +1 (1 vot)    
    cautati prin universitatile de stat (Vineri, 5 iulie 2019, 6:43)

    Francisc 1 [utilizator]

    sunt sute de posturi ocupate de copilasi care nici nu trec pe acolo
  • +1 (1 vot)    
    "angajari" (Vineri, 5 iulie 2019, 8:32)

    thinkbeforeyouspeak [utilizator]

    nu e singurul... alesii nostrii nici macar amantele nu vor sa le plateasca ei... ci tot noi, ca doar i-am ales
  • 0 (0 voturi)    
    pai nu e la moda (Vineri, 5 iulie 2019, 11:46)

    nash pandelica [utilizator]

    sa lucrezi de acasa ?
    sau acasa.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version