O echipă a Corpului de control al Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială a fost trimisă miercuri dimineață la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Sighetu Marmației, după ce reprezentanții Centrului pentru Resurse Juridice a făcut publice imagini șocante, cu pacienți ținuți încuiați într-o mică încăpere cu geamuri din sticlă ce seamănă cu o cușcă sau cu bolnavi care au picioarele legate cu sfori de marginea patului.

Pacienti tinuti in cuscaFoto: Centrul de Resurse Juridice

Potrivit unor surse oficiale, o echipă a Corpului de control al Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială a fost trimisă miercuri dimineață la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Sighetu Marmației, aflat în curtea Spitalului Municipal din oraș.

Reamintim că Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a dat publicității imagini șocante surprinse luni la prânz la Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap din Sighetu Marmației, aflat în curtea Spitalului Municipal din oraș: unii dintre pacienți sunt ținuți încuiați într-o mică încăpere cu geamuri din sticlă care seamănă cu o cușcă, iar alții au picioarele legate cu sfori de marginea patului. Reprezentanții CRJ au vizitat și Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației, unde spun că au găsit de asemenea nereguli.

Ce spun reprezentanții Centrului de Resurse Juridice și Tonal că au descoperit la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap din Sighetu Marmației luni, la ora 13:30:

  • 8 persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale erau închise în cinci cuști; cuștile sunt de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent;
  • 3 persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe;
  • Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul;
  • Nu există personal specializat și singurii care ar fi putut desfășura activități cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală și trei infirmieri;
  • Singurele informații disponibile la fața locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenție psiho-socială.

Ce s-a descoperit la Secția de Psihiatrie I ”Bărbați” Sighetu Marmației:

  • Condiții insalubre, aglomerare, lipsă de personal specializat, subfinanțare importantă;
  • Situații cu risc ridicat de vătămare, autovămare și agresivitate;
  • Dificultăți procedurale majore în internarea pacienților, în relația cu serviciul de ambulanță;
  • Terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice);
  • Dificultăți în gestionarea internărilor nevoluntare;
  • Discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secțiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmației, cu cea mai grea cazuistică din Maramureș.

CITEȘTE ȘI: Prima reacție a ministrului Sănătății la imaginile șocante din Centrul pentru persoane cu handicap din Sighetu Marmației: Va discuta cu autoritățile locale, chiar dacă centrul nu se află în subordinea sa