FOTO Un an de la 10 august. Solidaritate: Străinii au protestat alături de români în Malta

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 august 2019, 13:39 Actualitate | Esenţial


protest Malta
Foto: Gabriela Gherghel
Un pic peste 20 de persoane au protestat, sâmbătă dimineață, în Valleta, Malta. Dintre cei 20 de oameni, jumătate au fost români, iar restul localnici sau oameni din alte țări.

”Foarte mulți străini au oprit și au vorbit cu noi, ne-au oferit suportul lor și ne-au încurajat. Am participat vreo 20 și ceva de oameni. Jumătate români și jumătate localnici sau din alte țări!”, ne-a transmis o cititoare HotNews.



”Au fost câteva persoane malteze și câteva din alte țări care au stat pe toată durata protestului. Iar pe parcursul protestului, s-au oprit și au discutat cu noi localnici și străini (ne-au întrebat ce protestăm, care e situația și ne-au povestit și de situațiile din țară lor) predominant din Rusia, Hong Kong (aceștia au făcut poze afișelor noastre în engleză pentru a le share-ui cu prietenii lor din Hong Kong (care știți că au proteste majore), Israel, și au fost și persoane malteze care și-au exprimat solidaritatea și s-au plâns la rândul lor de corupția de la ei din guvern”, a scris Gabriela Gherghel.



Reamintim că sâmbătă se împlinește un an de la reprimarea violentă a mitingului diasporenilor de către jandarmi, iar diseară, în Piața Victoriei,
este un anunțat un nou protest, la care organizatorii așteaptă aproximativ 250.000 de oameni.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2109 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    Maxim 9 inși. (Sâmbătă, 10 august 2019, 14:30)

    Raoke [utilizator]

    Ca la fotograf.
  • +3 (7 voturi)    
    Bravo voua ! (Sâmbătă, 10 august 2019, 15:14)

    democtrates [utilizator]

    Sper ca intr-o zi sa veniti acasa si sa demonstrati prin realizarile voastre ce putei face pentru aceasta tara. Problema este ca din pacate nu cred ca in viitorul apropiat se va rezolva , politicienii nostrii sunt corupti, indiferent de partid, nu mai exista politici liberale, este vorba doar de scaun, bani usor de fraudat de la bugetul de stat, lacomia si iresponsabilitatea factorilor politici . Este nevoie de o generatie curata . Multumim.
    • -1 (5 voturi)    
      Ce să demonstreze? (Sâmbătă, 10 august 2019, 17:32)

      Raoke [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

      8o% dintre cei plecați în Străinezia prestează munci manuale, majoritar necalificate.
      • +3 (3 voturi)    
        Dar muncesc! (Sâmbătă, 10 august 2019, 18:44)

        fdaniel [utilizator] i-a raspuns lui Raoke

        Cei plecați au măcar dorința de a munci nu ca putorile rămase în țară asistate doar pentru a vota o gașcă de tâlhari.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version