Cazul Caracal, în vizorul președintelui Parlamentului European: Să auzi vocea Alexandrei cerând ajutor în zadar îngrozește nu numai România, ci întreaga Europă

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 7 august 2019, 15:41 Actualitate | Esenţial


David Sassoli
Foto: Wikimedia Commons
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a scris miercuri pe Facebook că ”a auzi vocea Alexandrei Măceșanu cerând ajutor în zadar îngrozește nu numai România, ci întreaga Europă”. Acesta a subliniat că punerea în aplicare a unor politici mai eficiente împotriva feminicidului trebuie să fie în centrul instituțiilor europene.

”A auzi vocea Alexandrei Măceșanu, în vârstă de 15 ani, care cere în zadar ajutor la numărul de urgență îngrozește nu numai România, ci întreaga Europă. Punerea în aplicare a unor politici mai eficiente împotriva feminicidului şi împotriva violenţei asupra femeilor trebuie să fie din ce în ce mai mult în centrul acţiunii politice şi instituţionale europene.
În numele Alexandrei, şi a tuturor victimelor!”, a scris Sassoli pe Facebook.



Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni din județul Olt, a dispărut miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre Caracal cu o maşină "la ocazie”. Joi, fata a reușit să sune de trei ori la 112, anunțând că a fost sechestrată și violată de un bărbat. Anchetatorii l-au identificat pe Gheorghe Dincă și au intrat în locuința acestuia din Caracal abia după 19 ore.

DIICOT a anunțat oficial, sâmbătă, 3 august, că în urma analizelor făcute de Institutul Național de Medicină Legală pe fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al Alexandrei Măceșanu.




CITEȘTE ȘI:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















29278 vizualizari

  • -32 (40 voturi)    
    Il suni si ii spui de caz. (Miercuri, 7 august 2019, 15:46)

    Lok [utilizator]

    Iti spune ca il doare in cot, dar daca ii scrii tu ce sa zica il pune pe facebook pentru +5 la virtute. Win-win.
    • +30 (36 voturi)    
      doamne.. (Miercuri, 7 august 2019, 16:05)

      Kvothe [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      sa fii atat de prost sa crezi ca e asa de usor, are oare Sassoli sefi in Romania care-l suna sa-i spuna ce sa zica pe fb ??
      • -18 (24 voturi)    
        Doar nu rateaza o ocazie de a inmuia masele (Miercuri, 7 august 2019, 16:19)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

        Pentru puncte electorale. Nu cred ca e prost. Si poti sa il suni chiar tu, un mail inainte ar ajuta.
        • +12 (18 voturi)    
          nu hraniti trolli (Miercuri, 7 august 2019, 17:10)

          BogdanNicolaescu [anonim] i-a raspuns lui Lok

          un postac pesedist caruia ii dorim sa ajunga inchis in celula cu criminalul acesta...
          in rest, nu hranim trolli
        • +6 (12 voturi)    
          Mda (Miercuri, 7 august 2019, 17:20)

          CipCC [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          Daca nu spunea nimic, nu-i pasa....
          Daca spune o face ptr. puncte electorale!

          Cum e mai bine?

          Eu zic sa te intorci la subiectul fructoza :))
          • -2 (2 voturi)    
            Putea sa refuze subiectul. (Joi, 8 august 2019, 9:18)

            Lok [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

            Daca o facea, la fel ca multi altii, nici tu nu aflai. E un caz de omor domestic. E banal.
            • +1 (1 vot)    
              Ai inteles total gresit (Joi, 8 august 2019, 11:16)

              CipCC [utilizator] i-a raspuns lui Lok

              Omor domestic cum ii spui tu dar.....in cazul asta fata aia a sunat la 112 de 3 ori iar politia a ajuns dupa 19 ore!

              Aici au fost scoase la iveala:

              Nu avem un sistem de localizare eficient, localizarea trebuie sa aiba loc indiferent daca victima poate da detalii unde se afla, mai ales dupa 3 apeluri.
              Interventia trebuie sa se faca cat mai repede, aici vorbim de cateva minute , nu ore,

              Politia locala este dominata de clanurile mafiote si chiar au afaceri comune.
              Contribuabilii platesc aceasta adunatura, de asa zici politisti degeaba daca ei nu sunt in stare sa salveze o persoana care suna de 3 ori mla 112.
              Asta trebuie sa retii si nu neaparat omorul domestic cum ii spui tu!
              Suntem un stat nefunctional, degeaba dau bani la politisti dar nu -i pregatesc si nu le dau echipamentele necesare. Degeaba fac salariile medicilor de 10 ori mai mari daca ies mort din spital, avand in vedere ca aceste spitale sunt infecte!!!
        • +6 (12 voturi)    
          ești (Miercuri, 7 august 2019, 18:34)

          nahir [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          dovada realității zicalei ”mama proștilor e mereu gravidă”.
          • -1 (1 vot)    
            Bine ca desteptii salveaza planeta si nu (Joi, 8 august 2019, 9:20)

            Lok [utilizator] i-a raspuns lui nahir

            au timp de copii. Cum Hristos sa esuezi in viata si sa te mai auto-declari destept :)))))))))))))
          • 0 (0 voturi)    
            nu-i vorba de prostie! (Joi, 8 august 2019, 11:29)

            Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui nahir

            Trollul kremlinist isi face doar meseria, pentru care este platit!
    • -6 (18 voturi)    
      momentul ala (Miercuri, 7 august 2019, 17:04)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      cand faci orice pentru un argint
    • +8 (14 voturi)    
      Asa crezi tu? (Miercuri, 7 august 2019, 17:18)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Ca toti is ca Militzaii din Romania?
      • -5 (7 voturi)    
        112! (Miercuri, 7 august 2019, 18:50)

        premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

        vezi ca Sassolo vorbeste de 112, nu de militzaii din Romania
        • +2 (4 voturi)    
          Dar eu vorbeam de Militzai (Miercuri, 7 august 2019, 22:11)

          Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

          Tu intelegi ce citesti???
  • -26 (36 voturi)    
    Ha! (Miercuri, 7 august 2019, 16:04)

    delavrancea [utilizator]

    De asta nu mai pot ei.
    Hai sictir!
    • -10 (22 voturi)    
      exact (Miercuri, 7 august 2019, 16:57)

      sorinnc [utilizator] i-a raspuns lui delavrancea

      Pana acum i-a durut grija de drepturile puscariasilor care erau supra-aglomerati incat s-a ajuns la masuri gen recursul compensatoriu.
      Iar acum din ce scrie vad ca il preocupa de fapt violenta contra femeilor cand noi de fapt avem sechestrare de minori si avem retele de trafic de carne vie, nu e vorba de violenta domestica impotriva femeilor.
      • +5 (7 voturi)    
        ... (Miercuri, 7 august 2019, 19:39)

        Wheelwright [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

        Nu exista injuraturi in vocabularul meu pentru tine si toti ca si tine... Gunoaie psd-iste (ex-comuniste). Voi ucideti tara asta si nu o lasati sa prospere.
        • 0 (0 voturi)    
          Din pacate pentru tine (Miercuri, 7 august 2019, 23:16)

          delavrancea [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

          Te raportezi la situatia politica si nu la ceea ce se intampla in lumea zilelor noastre.
          Banii din prostitutie (cu tot raul omenesc si suferinta ce implica acest fapt), se fac chiar acolo sub nasul lor si cu complicitatea autoritatilor de acolo.Au si ei "epoletii si snururile "lor.
          Nu-ti mai scriu nimic, ca tu esti limitat la astea cu politica cu pesedeu,usereu,peneleu...hai flit!
  • +12 (14 voturi)    
    ...presupunere... (Miercuri, 7 august 2019, 16:28)

    baligosul [utilizator]

    Dacă la un moment dat se vor difuza înregistrările audio, înregistrările audio, nu stenograme, cu discuțiile dintre adolescenta Alexandra și angajații 112, presupun că tonalitățile vocii fetei vor genera mari emoții chiar și celor neimplicați direct în această nenorocire...
  • +7 (15 voturi)    
    Din fericire la noi e asa de rau ca e bine. (Miercuri, 7 august 2019, 16:39)

    Marionette [utilizator]

    Intr-o clipita se poate DESFIINTA politia si re-infiinta MILITIA cu aceleasi atributii. Toti angajati la Politie devin instantaneu fara contracte de munca. Noii angajati vor trebui sa treaca o proba fizica similara cu a armatei in primul rand. Apoi probe specifice si pregatire specifica.
    S-a mai intamplat asa ceva in Georgia. Si o duce bine. Daca n-ar fi fost cotropita de rusi era acum inaintea noastra!
    • -6 (10 voturi)    
      Am si eu o curiozitate (Miercuri, 7 august 2019, 18:21)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      Am si eu o curiozitate.

      In momentul in care scriu, postarea astuia are 4 plusaci (si un minus. Nu, eu nu dau nici +, nici -, din principiu).

      Intrebarea e pentru plusaci: ce anume v-a facut sa dati +?
      Dupa cum se vede de la mine, postarea e sigur in categoria retardatilor mintal. Retardatii aia agresivi, nu cei pasnici. Seamana cu postarile nebunului ala din Ohio care acum cateva zile a omoarat 9 persoane, printre care si sora lui si a ranit alte 20+.
      Ce anume apreciati la postarea asta? De curiozitate.
      • +3 (5 voturi)    
        Meletian umflat cumva? (Miercuri, 7 august 2019, 19:23)

        Marionette [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Am ghicit?
      • +2 (4 voturi)    
        Pai nu stii ce s-a intamplat in Georgia? (Miercuri, 7 august 2019, 22:17)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        95% din militieni su fost dati afara si bagata armata pe strazi. In 6 luni au adus specialisti americani care au antrenat tineri pt pozitia de police man. Cand i-au bagat in paine le-au dat salarii de Western Europe si o perioada Georgia a fost una dintre cele mai sigure tari, pozitia a doua dupa Finlanda....pana si-au bagat coada rusii!!! Do your homework before talking bulshit!!!
        • -4 (4 voturi)    
          Nu-i de mirare (Joi, 8 august 2019, 0:44)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

          Nu-i de mirare ca niste deraiati mintal admira un alt (celebru) psihopat: fostul presedinte al Georgiei (ulterior, alungat din tara lui), fostul guvernator in Ukraina (ulterior, alungat si de acolo),Saakasvilli .

          Acest individ, Saakasvilli, cand era presedinte in Georgia a facut intr-adevar acest lucru: a concediat toata politia.
          (Dupa cum, la fel de adevarat e ca a ordonat armatei sa traga cu tunul in blocurile de locuit unde era "opozitia" - in cazul lui, indivizi de nationalitate rusa, cetatenie georgiana, civili. E ca si cum Johannis ar da ordin armatei sa traga cu tunurile in blocurile din Miercurea Ciuc - "ca au fost ceva nasoleli cu ungurii").

          1) Rezultatele "reformei" politiei sunt insa foarte controversate. In timp ce unii lauda scaderea criminalitatii, altii vorbescc despre cresterea incredibila a numarului puscariasilor (400%), Georgia ajungand instantaneu in TOP 5 Mondial. Cu privire la scaderea criminalitatii, georgienii spun ca factorul cel mai important este revenirea la normalitate a tarii dupa perioada de tumult si gangsterism de dupa destructurarea URSS. (Un argument in acest sens este si scaderea drastica a criminalitatii si in Rusia si in alte tari din spatiul ex-sovietic, pe masura ce statele se intareau.)

          2) Interventia Rusiei din 2008 a tinut 5 zile si - cum orice om normal la cap banuieste - n-a avut influente majore, nici pozitive, nici negative asupra sistemului politienesc din Georgia.

          3) Totusi, "Marea reforma a politiei georgiene" n-a adus rezultate notabile in dezvoltarea tarii. Pe site-ul Bancii mondiale:

          https://tradingeconomics.com/georgia/gdp-per-capita-ppp

          se poate vedea usor ca graficele cu PIB/Locuitor (PPP) ale Romaniei si Georgiei sunt foarte asemanatoare, incepand din anul 1994 (cu un usor avantaj pentru Romania). Daca rezultatele reformei psihopatului Saakasvilli ar fi fost mai mult decat simpla propaganda, s-ar fi vazut un salt apreciabil al Georgiei fata de Romania.
          • +3 (3 voturi)    
            Daca nu si-ar fi bagat coada rusii (Joi, 8 august 2019, 4:08)

            Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            And wait a minute, a fost o reforma, sugerezi ca ar fi fost mai bine fara??? Sa se ajunga la cocalareala actuala din Romania??? Unde bati de fapt, ca e mai bine cu aia 400% parnai pe strada? Eu cred ca o duc foarte bine georgienii considerand ca is unde is pe harta. Tu fara UE erai rupt in gura!!!
            • -1 (3 voturi)    
              Numai la descreierati (Joi, 8 august 2019, 8:59)

              newlook [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

              Numai la descreierati, mai binele natiei inseamna mai multe catuse.

              Altfel, "daca" si cu "parca" specific dezaxatilor planetei.
              • +1 (1 vot)    
                Comunist clasic (Joi, 8 august 2019, 17:37)

                Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui newlook

                Care crede ca poate face ce vrea muschiul lui si ca e mai egal decat altii, clar. I'm done with you, tractorist cu pretentii de intellectual!!!
  • +9 (15 voturi)    
    mda (Miercuri, 7 august 2019, 16:44)

    liviu_ [utilizator]

    foarte bine. Poate asa, de frica, facem si noi legi mai dure!

    Singura tristete pe care o am e ca legea este adresata exclusiv violentelor adresate fetelor si femeilor, as fi preferat sa se mareasca pedeapsa pentur TOATE infractiunile!

    In rest, pedepsele mai mari frate ca e penibil sa omori 2+ fete, sa primesti 15-25 de ani si sa iesi in 7-10 ca esti batran... lege data pt voiculescu presupun, care ajuta criminalii!
    multumim psd!
  • -13 (23 voturi)    
    aha (Miercuri, 7 august 2019, 16:53)

    vodatepes [utilizator]

    Poate acum vad si astia din UE pe cine sustin la functia de Procuror European. Baieti astia de la parchetul de la Caracal nu au fost oameni de baza a lui Kovesi? Nu ea ii lauda ca sunt cei mai tari. Poate acum inteleg ce scoala a facut Kovesi si ce baieti bine pregatiti a format Kovesi. Poate acum statul roman le arata celor de la UE ce procurori valorosi a format madam Kovesi si ce echipa extraordinara a avut. Ala care nu stie legea a fost Laudat de madam Kovesi pentru rezultate extraordinare, acum are numai ordinare.
    • +6 (14 voturi)    
      nu are nici o treaba DNA-ul (Miercuri, 7 august 2019, 17:11)

      BogdanNicolaescu [anonim] i-a raspuns lui vodatepes

      ai gresit institutia... cred ca si site-ul. Vezi la Latrine ce zice
      • -1 (9 voturi)    
        tu ai gresit postarea! (Miercuri, 7 august 2019, 19:41)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui BogdanNicolaescu

        porcurorul #rezist a fost decorat de kovesy cand era porcuror genaral, nu cand era la dna.
        dar ce sa-i faci, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
      • +2 (2 voturi)    
        Vezi ca nu stii (Joi, 8 august 2019, 8:15)

        vodatepes [utilizator] i-a raspuns lui BogdanNicolaescu

        Vb de periuoada cand madam era procuror general. Vezi ca tu te uiti la radio sant
  • -6 (10 voturi)    
    Perversitatea, (Miercuri, 7 august 2019, 16:56)

    Namaste [utilizator]

    contributie la edificiul UE; romanii stiu sa construiasca...
  • +5 (7 voturi)    
    Complicii (Miercuri, 7 august 2019, 17:13)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Iordache, Toader, Tricolicea, Nicolae, toată gruparea infracțională numită p$d si sefii poliției române, institutie de kakao compusa din incompetenti, putori bugetare, infractori si complici ai acestora (cu șefi formați la Academa de Polițai plagiatori și șantajiști)
    • -2 (6 voturi)    
      alooo, (Miercuri, 7 august 2019, 19:43)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      ai uitat de pivniceru, tudorel, enache, fenechiu si restul somitatilor soldovenesti!
      pai se poate?
  • +3 (9 voturi)    
    Faptul ca (Miercuri, 7 august 2019, 17:14)

    Kepler [utilizator]

    mentioneaza acest caz si modul in care opina vorbeste bine de Sassoli.
  • -6 (10 voturi)    
    Ipocrizia progresistă dusă la extrem (Miercuri, 7 august 2019, 19:58)

    Un cititor [utilizator]

    Stimabilul progresist european nu aude strigătul mut al milioanelor de copii uciși de chiuretă chiar în pântecele mamelor lor cu complicitatea statului care ar trebui să le apere dreptul la viață.
    Aia nu se pune, nu-i așa? Dacă n-au certificat de naștere, nu sunt copii, deci pot fi uciși.
  • +7 (9 voturi)    
    ipocrizia politicianului italian (Miercuri, 7 august 2019, 21:57)

    U_swamp [utilizator]

    Italienii nu isi fac probleme ca atitea fete si femei tinere bat strazile Italiei facind prostitutie, cele mai multe fortate de proxeneti? De ce barbatii le cumpara serviciile in loc sa anunte politia?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version