Polițiștii din Galați care nu au avut nicio reacție în cazul fetei de 14 ani pline de sânge și în stare de șoc au primit o primă "sancțiune": până la finalizarea anchetei disciplinare, cei doi vor patrula doar pe jos, fără a avea dreptul să folosească autoutilitara Poliției.

Incident in GalatiFoto: Captura Facebook

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Galați a decis, luni, ca, până la finalizarea anchetei disciplinare, cei doi polițiști, o femeie și un bărbat, să își meargă în misiuni pe jos, fără a avea dreptul să utilizeze mașina de serviciu, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliție.

Potrivit reprezentanților IPJ Galați, pe perioada cercetării disciplinare activitatea celor doi polițiști nu este suspendată. Cei doi au grad de agent, unul dintre ei este absolvent al școlii de agenți, promoția 2016, celălalt fiind angajat din sursă externă în anul 2017.

Incidentul care a dus la anchetarea celor doi polițiști s-a produs sâmbătă, pe un bulevard din Galați. O femeie a filmat scena în care poliţiştii refuză să intervină pentru a ajuta o fată plină de sânge.

În imagini apar fata plină de sânge, mașina de Poliție, mai mulți oameni și doi angajați ai unei firme de securitate. Oamenii de pe trotuar solicită ajutorul polițiștilor, care refuză să coboare din mașină, în ciuda insistențelor. Victima pare îngrozită și refuză să vorbească cu oamenii care i-au sărit în ajutor, în timp ce polițiștii asistă pasiv la întreaga scenă. În cele din urmă, fata a fost transportată la spital.

Fata de 14 ani se află în sistemul de protecția a copilului, fiind cazată într-o casă de tip familial. Ea le-a spus angajaților de la Servicul de Ambulanță care au transportat-o la spital că a fost violată, în timp ce conducerea Direcției pentru Protecția Copilului susține că fata le-a declarat că nu a fost violată, ci a avut "relații sexuale consimțite" cu un băiat de 14 ani, pe care îl cunoștea de aproximativ o lună.

La acest moment, fata este internată la Spitalul Județean Galați, unde a fost operată.

"Victima le-a spus celor de pe salvare că a fost violată. Nu a folosit acest cuvânt, dar se înțelegea că a fost agresată. Înțeleg că ulterior fata și-a schimbat declarația, nu este treaba noastră, ci a Poliției. Fata era în șoc hemoragic în momentul în care a fost preluată de ambulanță, putea să moară. Diagnosticul este o ruptură vaginală", a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Județean Galați, Mihai Polinschi, pentru HotNews.ro. Potrivit surselor HotNews.ro, adolescenta a avut nevoie de transfuzie de sânge.