​Judecătoarea CSM Gabriela Baltag s-a lansat într-un atac dur la adresa Guvernului, care vrea să impoziteze pensiile speciale, de care beneficiază și magistrații, ea susținând că proiectul de Ordonanță de urgență în acest sens depășește orice închipuire posibilă. Ea s-a întrebat retoric "dacă este corect ca astfel de proceduri de modificare a unor statute profesionale să intervină în procedura de urgență și dacă este corect să te urci pe destinele pensionarilor și să-ți construiești probabil un bazin electoral". Judecătoarea a mai spus că CSM "trebuie să aibă o atitudine fermă și să transmită că va da curs tuturor mecanismelor pe care le are la îndemână" dacă nu se va renunța la acest proiect.

Sediul CSMFoto: AGERPRES

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au avizat negativ vineri prevederile din proiectul de ordonanță de guvern care vizează și impozitarea pensiilor magistraților.

În ședința plenului CSM, judecătoarea Gabriela Baltag a adus critici dure Guvernului.

"Cred că este a treia oară când trăim aceeași poveste. Pe la sfârșitul lui iulie-august, debutează cu inițiative de acest gen. Mărturisesc că actul normativ trimis nouă ieri după-amiază, act asupra căruia trebuie să ne pronunțăm astăzi, depășește orice închipuire posibilă. Am văzut că în spațiul public se vorbește foarte mult despre o restabilire a unei dreptăți sociale, despre moralitate și mă întreb dacă este corect ca astfel de proceduri, procedee, de modificare a unor statute profesionale să intervină în procedură de urgență și dacă este corect să te urci pe destinele pensionarilor și să-ți construiești probabil un bazin electoral. Mă întreb și eu dacă asta este moralitate, în condițiile în care au fost câteva acte normative generoase în ultima lună, de amnistii fiscale de tot felul și declarații oficiale că țara este foarte bine din punct de vedere economic și că suntem printre primii prin Europa la creșterea economică", a declarat Baltag.

Judecătoarea s-a plâns că de 3 zile primește sute de mesaje de la colegi care nu știu ce se întâmplă, spunând că probabil nimeni nu crede că CSM primește un astfel de proiect de pe o zi pe alta.

"Propun să adoptăm o atitudine fermă și să spunem chiar că, dacă vor merge până la capăt cu această inițiativă legislativă, vom da curs tuturor mecanismelor pe care le avem la îndemână. Înțeleg că pe o chestiune socială vulnerabilă se încearcă să fie puse la punct unele categorii profesionale, între care și noi. Nu este posibil așa ceva", a continuat judecătoarea Gabriela Baltag.

Ea a mai susținut că sistemul judiciar se poate autofinanța și nu are nevoie de niciun leu de la nimeni, dacă taxele de timbru vor reveni integral sistemului: "Să revină taxele de timbru în întregime sistemului judiciar și nu avem nevoie de niciun leu de la nimeni".

La rândul ei, judecătoarea Evelina Oprina a invocat decizii ale CCR potrivit cărora este neconstituțională eliminarea pensiilor de serviciu: "Reiterez deciziile CCR care nu pot fi ignorate și care prin acest act normativ sunt călcate în picioare".