​Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat în această dimineață într-un accident rutier, în timp ce mergea spre guvern, potrivit Digi 24.

Razvan Cuc, ministrul TransporturilorFoto: Facebook/ Razvan Cuc

Mașina în care se afla demnitarul a fost acroșată de o alta, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanții Poliției Capitalei.

Răzvan Cuc a fost transportat pentru investigații suplimentare la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, starea sa nefiind gravă.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mișcare și patru staționate. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Conducătorii auto au fost testați, rezultatul fiind 0.