Nicuşor Constantinescu, după ultima condamnare: Când intri în rândul "ţintelor" trebuie să mori în puşcărie, chiar nevinovat

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 iulie 2019, 22:11 Actualitate | Esenţial


Nicusor Constantinescu (arhiva)
Foto: AGERPRES
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, aflat în penitenciar pentru executarea unei pedepse de peste şapte ani şi condamnat recent la o altă pedeapsă, de zece ani de închisoare, a postat pe pagina sa de Facebook mesajul "Batjocura continuă??", în care îi acuză pe magistraţi că sunt "prizonieri ai unui sistem aberant", în timp ce el este "liber, în puşcărie", notează Agerpres.

Nicuşor Constantinescu a făcut referire la primele două condamnări pe care le-a primit pentru abuz în serviciu, pedepsele fiind contopite, menţionând că a mai primit încă o condamnare, pentru aceeaşi infracţiune, pentru că "atunci când intri în rândul 'ţintelor' trebuie să mori în puşcărie, chiar dacă eşti nevinovat".

"După ce am fost condamnat pentru abuz în serviciu pentru că o entitate publică, Centrul Militar Zonal, avea bani insuficienţi, deşi îşi dorea mai mulţi, căci nu îi aprobase decât atât Consiliul Judeţean, prin hotărâre, deşi, chiar aşa de ar fi fost, fapta era contravenţie. După ce un complet condus de Ionuţ Matei m-a condamnat apoi că am retrocedat, potrivit legii, terenuri pentru cetăţeni cu care nu am avut nicio înţelegere, având un prejudiciu uriaş, potrivit expertizei, de zero lei, s-a trecut acum la next level. Am fost condamnat din nou, la o pedeapsă cumplită, tot pentru abuz în serviciu, şi tot pentru foloase pe care le-am adus unor cetăţeni pe care nu i-am cunoscut niciodată, deoarece nu aş fi păzit perdelele forestiere plantate pe marginea drumului, ca să nu le mănânce caprele şi să nu le usuce seceta. Să se împiedice în drumul lor spre execuţii macabre Sistemul de decizii ale Curţii Constituţionale, cum ar fi decizia 405/2016 sau 250/2019 ale Curţii Constituţionale? Nici gând! Când intri în rândul 'ţintelor' trebuie să mori în puşcărie, chiar dacă eşti nevinovat", a scris fostul preşedinte al CJ Constanţa.

El susţine că dacă ar fi comis o crimă, magistraţii ar fi fost cu siguranţă "mai clemenţi" cu el.

"Dacă aş fi comis o crimă, aşa cum comit ei zi de zi, ar fi fost mai clemenţi cu mine, cu siguranţă. Ticăloşilor! (...) Eu sunt liber, aici, în puşcărie, iar voi doar nişte biete prizoniere ale unui Sistem aberant", a mai postat Constantinescu.

Fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu execută o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare, la Penitenciarul Poarta Albă, după contopirea a două pedepse de câte cinci ani de detenţie primite în dosarul Centrul Militar Zonal şi cel al retrocedărilor ilegale de terenuri.

Pe 11 iulie 2019, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la zece ani de închisoare
, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu perdelele forestiere de protecţie. În iulie 2016, acesta fusese condamnat de instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti - la 15 ani de închisoare, pedeapsă redusă la 10 ani de instanţa supremă, după ce a fost achitat pentru o parte dintre infracţiuni - spălare de bani şi constituire de grup infracţional.

















1855 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    Cu cât e mai penală licheaua, cu atât e mai (Sâmbătă, 13 iulie 2019, 23:55)

    prec [utilizator]

    obraznică, nesimțită și nerușinată.
    Oare când se va renunța la contopirea pedepselor și se va trece la cumularea lor. Ca-n America. Că tot „o ardem” noi de-a democrația....
  • +13 (13 voturi)    
    Revin... (Duminică, 14 iulie 2019, 0:10)

    DurAndrei [utilizator]

    Porcusor Constantinescu asta nu avea cancer la prostata in faza terminala cica de plangea mazarea puscariasa pentru el??? Nu plangeau toate televiziunile gen Scanteia 3 si Romania TV Libera si Comunista dupa el??? L-au vindecat micii miraculosi din Statele Unite, se pare...
    • +6 (6 voturi)    
      Cu pioșenie ne aducem aminte (Duminică, 14 iulie 2019, 8:26)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui DurAndrei

      Sărmanul Porcușor era să facă infract (că infarct se spune doar la bolnavii de inimă), sau mai bine zis a făcut infract..țiune când, venind de la o consfătuire bahică de partid, a adormit la volan în intersecția Dacia-Lăpușneanu din Constanța (cea mai mare din oraș). Un gardian public care a intervenit spărgând geamul mașinii, după ce Porcușorul a blocat timp de un sfert de oră circulația, a spus că era să facă infarct de la vaporii de trăscău care emanau de la Porcușor....
      • +1 (1 vot)    
        Asa e... (Duminică, 14 iulie 2019, 9:54)

        DurAndrei [utilizator] i-a raspuns lui Spiky

        Uitasem de faza aia... Ce mai, un adevarat membru de va(r)za a PCR-ului (sau PieSieDie-ului)....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version