Proiect PSD - Copiii vor fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii care au nevoie de sprijin material: "Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente". Sunt prevăzute și pedepse cu închisoarea

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 4 iulie 2019, 10:21 Actualitate | Esenţial


Numarul pensionarilor activi creste
Foto: sxc.hu
 documente
(04 Iul 2019) PDF, 1MB
”Copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”, prevede un proiect de lege depus de 73 de parlamentari, aproape toți de la PSD. Inițiatorii spun că este nevoie de o astfel de lege din cauza migrației forței de muncă în străinătate, a cazurilor de bătrâni abandonați și a discriminării generate de faptul că există obligația de a crește un copil, dar nu și cea de avea grijă de un bătrân. Proiectul prevede și pedepse cu închisoarea pentru cei care, din "rea-credință", nu plătesc pensia de sprijin timp de două luni.
”Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiaşi familii, dezumanizarea sub influenţa banilor, egoismul şi lupta pentru dobândirea averilor create prin munca părintilor şi bunicilor, determinându-i pe tineri să uite că au şi nu numai drepturi”, se spune în expunerea de motive a „Legii recunoştinţei intre generaţii”.

Obligațiile se referă nu numai la părinții naturali, ci și la părinții vitregi, bunici și străbunici. Legea prevede, pe de altă parte, că și bunicii sunt obligați să întrețină ”nepoţii minori, care necesită sprijin material, aflaţi în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi”.

Extrase din expunerea de motive a proiectului depus de 73 de parlamentari PSD, unul de la ALDE și unul de la minorități:
  • Unitatea dintre drepturile şi obligaţiile reciproce, intre repartizarea avantajelor şi poverilor economice, sociale, culturale şi morale constituie fundamentul solidarităţii intre generaţii.
  • Marea migraţie a forţei de muncă tinere din România, spre state din vestul Europei, îndeosebi după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, are un impact economic, social şi uman incalculabil, efectele negative încep deja să se manifeste, cu deosebire asupra persoanelor vârstnice, aflate la capăt de drum, fără putere şi, în cele mai multe cazuri bolnave şi lipsite de sprijinul şi afecţiunea copiilor sau a nepoţilor.
  • Sunt tot mai numeroase cazurile de bătrâni abandonaţi în România, care nu invocă neapărat lipsa mijloacelor materiale pentru subzistenţă, dar care nu au mai fost vizitaţi de copii sau de nepoţi de ani de zile.
  • Este vorba de un nou tip de abandon de care suferă persoanele vârstnice, abandonul emoţional, temă pe care ar trebui să o abordăm nu numai din punct de vedere sociologic, ci şi din punct de vedere legislativ.
  • Aplicarea de rele tratamente copilului minor sau abandonul acestuia de către părinţi, se pedepseşte cu închisoarea, conform Codului Penal, mergând până la decăderea din drepturile părinteşti. Oare, a avea grija unui bătrân cu pensie şi cu diverse proprietăţi, este mai grea decât creşterea şi educarea unui copil până la vârsta de 26 de ani, fără venituri şi fără proprietăţi, sau e vorba de o discriminare? Atunci de ce să privim diferit cele două perioade din viaţa unui om?
Potrivit proiectului, pensia de întreținere plătită de copiii majori se stabilește pe cale amiabilă, ”apelarea la rezolvare pe cale judecătorească fiind ultima soluţie de urmat”, însă această pensie nu poate depăși o cincime din venitul net al celui obligat să o plătească.

În plus, ”în circumstanţe excepţionale (boală gravă, handicap sever, mutilare sau altă dizabilitate a părintelui), copiii majori pot fi obligaţi de către instanţa judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de starea în care se află părintele”.

Pedepse cu închisoarea - inițiatorii au încurcat codurile penale

În proiectul de lege sunt prevăzute și sancțiuni. "Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăție prevederile prezentei legi constituie infracțiune și se sancționează conform articolului 305 din Codul Penal". Articolul 305 se referă într-adevăr la abandonul în familie și infracțiuni contra familiei, dar este articolul din vechiul Cod penal. În noul Cod penal, articolul 305 se referă la "neglijenţa în păstrarea informaţiilor - infracţiuni de serviciu".

Conform articolului 305 din vechiul Cod penal privind abandonul în familie și infracțiuni contra familiei, pedeapsa este de închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru cazurile de "părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor". Pentru situația de "neplată cu rea-credință, timp de 2 luni, a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească", pedeapsa este de închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Proiectul de lege AICI și Expunerea de motive AICI






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














77129 vizualizari

  • +81 (89 voturi)    
    parca este stire... (Joi, 4 iulie 2019, 10:44)

    rochiri [utilizator]

    de pe timesnewroman....
    • +45 (55 voturi)    
      de fapt... (Joi, 4 iulie 2019, 12:19)

      CNBC [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      Legea (daca tot vorbim de Legea Recunostintei) va fi completata ulterior si cu pedepse pentru cei care nu isi arata recunostinta fata de partidul iubit la alegeri.
      • +8 (14 voturi)    
        manelistii fac legi, manelistii le aproba (Joi, 4 iulie 2019, 17:36)

        Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui CNBC

        manelistii se bucura.
        Legi si regulamente fara numar, ca avem valoare. Pentru ca asta e mentalitatea locului.
        Dupa ureche, suna bine.
        • +3 (7 voturi)    
          Unul din Canada e blocat acolo. Explic de ce. (Joi, 4 iulie 2019, 18:44)

          simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

          Daca locuiești în provincia Quebec (în Montreal, de exemplu) și trăiești din ajutor social, ca în situația asta sunt majoritatea emigranților, este imposibil sa iți vizitezi familia din Romania.

          7 zile dacă lipsești și ajutorul iți este tăiat imediat cu data plecării. La întoarcere trebuie sa reaplici pentru el. De asemenea, asigurarea medicala o pierzi pentru doi ani, chiar dacă ți s-a reaprobat ajutorul.

          Drumul dus întors intre Canada și Romania necesita 3 zile. Biletul de avion, tot dus întors, poate fi 800-900 dolari dacă ai noroc. Chiar presupunând ca te întorci în mai putin de o săptămână, ajutorul social fiind 700 $ CAN și chiria 500 într-o camera cu baia la comun pe hol, fata bucătărie fără nimic, iar mâncarea minim 150 pe luna, cum poate emigrantul sa strângă cei 8-900 CAN pentru bilet?!

          Cei din Canada nu își pot vizita părintii mai des de o data la 5 ani ca nu au de unde sa strângă bani de avion.

          Până în 2015, ajutorul mai continua 1 luna după plecarea ta din Canada și astfel îl puteai folosi pentru plata avionului, iar când reveneai trebuia sa-ți cauți alta locuință deoarece nu aveai cum sa plătești și biletul și chiria, ca sa-ți păstrezi camera, însă acum asa ceva este imposibil.
      • +7 (11 voturi)    
        Si dacă ai 2 părinti plus 4 bunici de întreținut?! (Joi, 4 iulie 2019, 17:36)

        simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui CNBC

        1) Sunt oameni care au 2 părinți plus patru bunici și sunt singurul copil respectiv nepot al celor sase. Bunicii au pensii mici sau deloc ca au lucrat pe la CAP iar părintii nu au nimic deoarece au fost restructurați acum 28 ani, în 1991, și de atunci nu au mai avut vreun job legal iar în prezent sunt bolnavi.

        Cum poate un amărât aflat pe ajutor social în străinătate, ca în situația aceasta sunt 90% din romanii de peste granițe, sa întrețină 6 persoane?!

        El nu este însurat, nu are copii, ca nu poți întemeia o familie în asemenea condiții. Cine ii va plăti ajutor când va fi bătrân? Un stat străin?

        2) Alt caz: Tata, Mama cu 2 copii care au în total 12 părinti și bunici, toți în dificultate. Cum pot cei doi sa întrețină 14 persoane?

        Citat:
        "Copiii vor fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii care au nevoie de sprijin material: "Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente". Sunt prevăzute și pedepse cu închisoarea."
        • -2 (4 voturi)    
          daca, daca, daca.. (Joi, 4 iulie 2019, 20:14)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

          pai legea e clara.. 20% din ajutorul social se va imparti la 2 parinti si 4 bunici. e suficient pentru toata lumea.. :)
          • +1 (3 voturi)    
            Fara 20% din social nu mai plătești chiria! (Joi, 4 iulie 2019, 22:16)

            simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            Daca ți se ia 20% din ajutorul social ca sa fie împărțit la părinti și bunici atunci tu, în străinătate fiind, nu iți mai poți plăti chiria și în consecință dormi pe strada.

            Ajutorul acela este conceput de asa natura încât sa-l dai în întregime pe mâncare, cea mai de slaba calitate, și chirie, cea mai mica posibil.

            Acei 20% sunt esențiali pentru tine ca sa supraviețuiești.
            • -1 (3 voturi)    
              solutia e simpla.. (Vineri, 5 iulie 2019, 9:26)

              pehash [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

              daca sunt atat de amarati incat vor ajunge sa doarma pe strada, in alta tara, din cauza parintilor, pot renunta la cetatenia romana si nu mai au grija legilor din Romania.

              dar acum serios vorbind, scenariul asta ipotetic de care vorbesti tu, in care niste tineri romani traiesc la limita subzistentei, in chirie, din ajutor social, in alta tara, in timp ce acasa 2 parinti si 4 bunici au impreuna cel putin 3 locuinte, este un pic exagerat, nu crezi?
    • +19 (29 voturi)    
      În tara imposturii pegrei comuniste (Joi, 4 iulie 2019, 12:27)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      1. De ce nu se instituie un sistem de asistenta sociala modern, ca în tarile civilizate ?
      2. De ce nu ar fi obligatoriu ca cei "pensii speciale" sa plateasca pensiile celor care, cinstiti, sufera pentru cei ce se îmbuiba (sau s-au îmbuibart din bogatiile furate ale României).
      Toata lumea stie (sau trebuie sa stie) ca copiilor tarii asteia furate li s-a amanetat deja viitorul si vor trebui sa plateasca pentru impostura USL istilor cleptocrati, care, iata, desi stiu aceasta, înca se mai împrumuta cu sume imense pentru a acoperi politica lor iresponsabila.
      Asa ca, tineretul României, ce prefera ? Sa mearga la vot pentru a face sa dispara pegra aceasta de la cârma tarii, sau continua sa prefera o bere si un mic "la botu" calului".
      Ultimele evenimente (parlamentarele si Referendumul) înclina sa ne dea sperante, dar daca nu continuam tot asa, luati-va gândul de la libertate. Veti face închisoare (auzi, ce idee !) pentru niste impostori ca PSD-ALDE-UDMR, ce ne distrug si ultimele posibilitati de a trai pintr-o tara civilizata.
      • +9 (9 voturi)    
        care comunism ? Vrei sa spui jupanism oriental (Joi, 4 iulie 2019, 17:39)

        Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui contributor.bis

        N-au existat vreodata ideologii pe meleagurile astea. Doar dat din coate si din gura sa fii pe placul jupanului.
    • +25 (29 voturi)    
      Partidul (Joi, 4 iulie 2019, 12:41)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      PSD ii scapa pe Udrea, Ghita, Voiculescu de pedepse si recuperarea prejudiciului si cum ca au ramas fara bani de pensii au venit cu legea asta.

      Din ce stiu mama lui Codrin Stefanescu, Oprisan, Nastase, Chirica din Iași etc. o duc bine, chiar si-au ajutat copiii cu bani multi.
    • +21 (25 voturi)    
      Legea ii vizeaza pe cei din diaspora!! (Joi, 4 iulie 2019, 13:53)

      soundtrack [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      Cate spagi pe la unii si altii pentru a rezolva acte! Cate amenzi pentru cei care nu pot veni acasa in anumite situatii! Diasporenii, dupa ce ca sunt primul investitor al tarii, trebuie obligati sa-si intretina parintii dupa sumele cerute de psd-alde-udmr, eventual sa contribuie si la taxe speciale de sanatate!!
      • +11 (23 voturi)    
        eu (Joi, 4 iulie 2019, 14:10)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui soundtrack

        cand am ales sa fiu diasporean, am platit statului roman toate sumele solicitate si am luat parintii cu mine!
        nu i-am abandonat in Romania pe cheltuiala statului roman.
        • +9 (11 voturi)    
          esti in eroare (Joi, 4 iulie 2019, 15:59)

          aero [utilizator] i-a raspuns lui miculescu-rucar

          E foarte bine ca ai luat parintii cu tine dar ei nu stateau aici pe cheltiiala statului roman. Nu cred ca nu au muncit niciodata, nu cred ca nu au cotizat 30-35 ani cel putin statului roman din munca lor. Nu stateau la mana intinsa, dreptul la o pensie decenta e meritul lor.
          Problema este ca statul roman vrea sa sa puna copii sa platesca direct pensiile/ sau diferenta de pensie pana la un trai decent/ parintilor lor care ar trebui sa beneficieze de o pensie decenta (conform muncii depuse, zic eu). Parinti care au cotizat statului roman 35 de ani, cotizatiile s-au dus pe aberatiile politicienilor si acum nu mai au bani
          • -9 (17 voturi)    
            tu esti in eroare! (Joi, 4 iulie 2019, 16:38)

            miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui aero

            in toata lumea fondul de pensii "de stat" este alimentat din contributia celor care sunt apti de munca, muncesc si cotizeaza la acest fond. romanii, circa 7 milioane, au ales sa contribuie in alte tari-e optiunea lor-fapt ce a dezechilibrat puternic bugetul de pensii al Romaniei.
            cotizatiile parintilor s-au dus ptr plata pensiilor aflate in plata la data contributiilor lor.
            restul ce spui e propaganda!
            ps: cand am emigrat eu, eram numit tranfug, nu diasporean!
          • +7 (9 voturi)    
            do not feed the troll (Joi, 4 iulie 2019, 17:19)

            pehash [utilizator] i-a raspuns lui aero

            chillax, asta nu e "diasporean".
    • +4 (4 voturi)    
      stire TNR (Joi, 4 iulie 2019, 18:46)

      Tomato [utilizator] i-a raspuns lui rochiri

      A fost stire pe timesnewroman, in 2009

      https://www.timesnewroman.ro/life-death/79-hartuire-spirituala
  • +63 (71 voturi)    
    Pensiile (Joi, 4 iulie 2019, 10:47)

    gigiK [utilizator]

    Asta ca sa reduca sau sa nu mareasca pensiile, nu ? Pensionarii au platit taxe "toata viata", ar trebui sa beneficieze de suport la batraneste, asistenta sociala si asa mai departe de la stat. Sustinerea de la familie e ceva privat.
    • +35 (39 voturi)    
      mie mi se pare o idee excelenta! (Joi, 4 iulie 2019, 11:17)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui gigiK

      dar daca tot am grija direct de parintii mei, mi se pare de bun simt sa nu mai platesc contributii la sistemul de pensii si pentru parintii altora, corect?.. sa vezi durere pe electoratul pesedist.. fiecare sa culeaga ce a semanat.

      sunt constient ca exista si batrani care nu au copii pentru ca nu au putut sau, mai trist, pentru ca nu au supravietuit. caz in care mi se pare normal sa existe totusi un sistem de asistenta sociala.
      • +13 (15 voturi)    
        Sistemul de pensii este una, ce vor ciumeții (Joi, 4 iulie 2019, 11:54)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        roșii alta. Citește atent.
        Statul îți dă pensia cuvenită și atât.
      • +17 (21 voturi)    
        Doar ca... (Joi, 4 iulie 2019, 12:09)

        IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Vei plati in continuare contributii la sistemul de pensii si pentru parintii altora.
      • -42 (52 voturi)    
        Comtributia la sistemul de pensii (Joi, 4 iulie 2019, 12:24)

        Lovercraft [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        O platesti pt tine, inteligentule, sa ai tu pensie, ca daca nu o platesti nu vei avea. Nu o platesti pt pensionarii de acum, care au cotizat si ei la sistemul de pensii. Ei au pensie acum pt ca au cotizat si nu pt ca ai cotiza tu. Capisci?
        • +19 (25 voturi)    
          altul care a aterizat de pe luna (Joi, 4 iulie 2019, 12:29)

          anonimicus [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          Pensiile pensionarilor sunt platite din taxele celor care muncesc.
          Ce au cotizat pensionarii pe vremea cand munceau ei se ducea in pensiile celor care acum sunt oale si ulcele.
          Greu cu economia ...
        • +17 (19 voturi)    
          Inteligentule?.. (Joi, 4 iulie 2019, 12:32)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          Ei au pensie acum pentru că altcineva muncește azi și plătește contribuția la sistemul piramidal de pensii publice. Dacă mai emigrează încă 2-3 milioane de tineri, pensiile vor fi doar pe hârtie.
        • +14 (22 voturi)    
          Ce bou esti (Joi, 4 iulie 2019, 12:53)

          Heruvim [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          Tu crezi ca banii cu care au contribuit acuma 40 de ani mai exista??? I-au papat Iliescu & Co

          In fiecare an, banii platiti la sistemul de pensii se folosesc pentru plata pensiilor din acel an. Chiar din acea luna!

          E un Caritas sanctionat de STAT si toti atarnatorii.
        • +17 (17 voturi)    
          teoria e una, practica e alceva (Joi, 4 iulie 2019, 12:55)

          Crysss [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          "Nu o platesti pt pensionarii de acum, care au cotizat si ei la sistemul de pensii"
          Teoretic DA. Practic NU. Sistemul actual de pensii (similar intre state la scara planetara) este nesustenabil. De aia se roaga statele de cetateni sa faca cati mai multi copii, sa ii stimuleze cu alocatii sa puieze. De aia le trebuie imigranti africani si musulmani chiar daca stiu ca aia introduc niste probleme in societatea lor. Pt ca stiu ca daca nu fac asta in 20 de ani economia lor nationala intra in colaps. Deoarece banii contribuiti de batrani sunt demult dusi si trebuie cat mai mult forta activa de munca sa le plateasca pensiile actuale ale batranilor.
          Daca ai 7 milioane de pensionari si doar 4 milioane de angajati intri in colaps si tre sa te imprumuti sa le platesti pensiile. Tu de ce crezi ca PSD-ul (Teodorovici) imprumuta 3-4 miliarde de euro pe semestru? Romania e in faliment.
        • +19 (19 voturi)    
          Contribuția la pensii o plătești pentru (Joi, 4 iulie 2019, 13:19)

          BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          Că statul să plătească pensiile de acum, cu speranța că atunci când tu vei ieși la pensie vor fi alții care să cotizeze pentru a-ți primi tu pensia
          ...
        • +11 (13 voturi)    
          Platesti pt. tine Pilonul II si III, (Joi, 4 iulie 2019, 13:23)

          MrMeisenshi [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          geniule. Sistemul de pensii romanesc presupune ca din contributii sa se plateasca pensiile actuale, deci tu platesti la pensionarii actuali, urmand sa fii platit de viitorii salariati.
        • +16 (18 voturi)    
          Nu stiu de ce (Joi, 4 iulie 2019, 13:34)

          arkade [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          dar simt nevoia sa intervin.

          Pilonul 1 de pensii (adica ceea ce iau parintii si bunicii nostrii) este defapt contributia TA de acum.

          Ei au contribuit pentru parintii lor si tot asa. Asa functioneaza sistemul de pensii pilonul 1.

          Daca nu ma crezi, du-te la casa nationala de asigurari si intreaba: cati bani am in contul pensiei pilonul 1? Vezi ce iti raspunde.
        • +10 (12 voturi)    
          Pe bune? (Joi, 4 iulie 2019, 13:40)

          aiureantramvai [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          Platesti pentru tine? Cand ai picat de pe luna?

          Daca ar fi cum zici tu, ar insemna ca banii pe care ii colecteaza statul la fondul de pensii se duc intr-un depozit si nu sunt cheltuiti in alte scopuri. Ceea ce nu se intampla, caci evident se platesc pensiile actuale din acei bani.
        • +9 (13 voturi)    
          ahahahah (Joi, 4 iulie 2019, 13:48)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

          contrinutia o platesti pentru parintii tai, copii tai platesc pentru tine!

          habar nu ai despre ce vb. da te mai dai si destept!

          ceea ce zici tu se numeste cont de economii sau pensie privata, NU pensia de stat!
          banii de la pensia de stat dispar, ramane doar hartiuta ca ai constribuit , ATAT!

          imi place de voi pesedeii... habar nu aveti despre ce vorbiti, vorbiti numai tampenii, dar sunteti CONVINSI ca aveti dreptate!
    • +23 (29 voturi)    
      ce inseamna "aflati in dificultate" (Joi, 4 iulie 2019, 12:00)

      t_beriu [utilizator] i-a raspuns lui gigiK

      si "necesitand sprijin material" ?
      Se incadreaza si ala care n-a muncit in viata lui, si nu are pensie? Sau ala care si-a pifat banii pe bautura? Sau ala care a imprumutat mai mult decat putea duce? Sau ala care si-a snopit copii in bataie cand erau mici? Sau aia care si-a abandonat copii si a plecat o vreme in strainatate? Sau ala care a divortat pentru o "veverita" mai tanara?
      Dar daca duc asa o grija de pensionari, de ce nu fac astia o lege sa-i institutionalizeze gratis statul in aziluri de batrani pe cei din situatiile de mai sus?
  • +25 (33 voturi)    
    trebuie sa fie o gluma? (Joi, 4 iulie 2019, 10:48)

    moka [utilizator]

    sau nu?
    • +18 (20 voturi)    
      in plus, (Joi, 4 iulie 2019, 13:40)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui moka

      este o alta modalitate, prin care se doreste divizarea si mai profunda a societatii (lucru dorit cu ardoare de prietenii de la rasarit).
      Dupa ce au utilizat cele mai crancene metode de divizare a romanilor - traditionalisti vs. moderni, neo-marxisti vs. religiosi, minoritati sexuale, evocarea trecutului recent maret si mirobolant in comparatie cu generatia depravata si pierduta din ziua de azi, acum se incearca crearea unei noi falii intre mebrii familiilor care compun societatea.
      Auzi la ei, intelegere amiabila asupra banilor de platit si daca nu, judecata tribunale instante. Copii contra parinti. Va dati seama de marsavia lucrarii?
  • +30 (38 voturi)    
    Am ajuns (Joi, 4 iulie 2019, 10:49)

    2016 [utilizator]

    o tara bananiera! Este nevoie de lege care sa oblige copii sa aiba grija de parintii lor?
    Avem niste parlamentari de tot rasul, nu stiu ce sa mai inventeze! Bine ca nu dau o lege (precum "prima notte" din Evul Mediu!) sa faca ei copii in locul nostru, sau mai cine stie ce bazaconie!
    Eu am mama in varsta si nu am nevoie de o lege imbecila ca sa pot sa am grija sa aiba tot ceea ce are nevoie.
    Niste ratati ajunsi in parlamentul hotilor si nu mai stiu cum sa-si justifice timpul de taiat frunze la caini!
    • +10 (16 voturi)    
      parlamentari de tot rasu (Joi, 4 iulie 2019, 11:22)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui 2016

      "parlamentari de tot rasu" - popor sarac rau cu duhu'
  • +26 (34 voturi)    
    de manual (Joi, 4 iulie 2019, 10:51)

    moka [utilizator]

    cum sa distrugi complet o societate.
    asta face pesedeul sub atenta indrumare a kaghebeului.
  • +33 (39 voturi)    
    Ciuma Rosie (Joi, 4 iulie 2019, 10:56)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Păi de ce migrează atâția în strainatate? De ce avem cel mai mare exod din istorie, adcia 25% din populatie? Nu din cauza CIUMEI ROSII PSD+ALDE=USL=FSN, adica a borfasilor care si-au anexat tara prin CRIMA ca sa o jefuiasca?


    Gunoaie din PSD Iasi in PARLAMENTULL HOTIEI NATIONALE: Vasile Toma, Victorel Lupu, Adrian Pănescu, Camelia Gavrilă, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte
    • -5 (15 voturi)    
      Nu (Joi, 4 iulie 2019, 12:23)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Emigreaza milioane pentru ca salariile sunt de mizerie.
      • +8 (14 voturi)    
        in medicina (Joi, 4 iulie 2019, 13:52)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui HP

        salariile nu mai sunt de mizerie si tot se cara oamenii...

        nu doar salariile sunt problema

        speranta de viitor (masacrata de PSD si CCR)
        stabilitate
        apreciere
        etc
        • +2 (2 voturi)    
          salariile au crescut in (Joi, 4 iulie 2019, 17:27)

          yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          cateva orase mari, in restul tarii e dezastru. Iar grosul de acolo pleaca
        • +1 (1 vot)    
          lol (Vineri, 5 iulie 2019, 16:04)

          HP [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          Or fi in medicina sau in IT, sau in alte domenii foarte bine platite.

          Doar ca domeniile respective lucreaza 5% dintre romani, si din aia 5% pleaca afara tot 5%.

          A nu se intelege ca vrajeala cu coruptia nu prinde la alde rezist, dar sa fim seriosi.

          Romania se depopuleaza pentru ca salariile sunt de rahat.

          Restul care pleaca din fitze si complexe ca Dragnea, ca PSD, ca alte baliverne, sunt masa neglijabila, la fel ca diaspora care iese la vot (200 de mii de insi).
    • -7 (11 voturi)    
      Au plecat (Joi, 4 iulie 2019, 12:49)

      Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Din cauza salariilor mici, din cauza mediocritatii clasei politice, inclusiv a celei de dreapta, care nu a facut nimic atata timp cat a fost la putere, guvernand si mai slab decat cei de la PSD.

      Cand dreapta se va trezi la realitatea si va constientiza ca guvernarea tarii nu se poate face doar prin propaganda si manipulare si in rest sa domine mediorcritatea si incultura, atunci poate se va mai imbunatati ceva si prin tara noastra.
      Pana atunci vor continua sa plece masiv in afara atata timp cat dreapta va continua sa faca singurul lucru pe care il stie: sa plateasca postacii sa spuna verzi si uscate, doar doar mai prosteste pe unul care nu stie pe ce lume se afla.
      Vezi exemplele de pe aici: contributia la pensie o platesti pentru "parintii altora".
      Cu asemenea capete patrate unde crezi ca pleaca inteligentii? Nu departe de mizeria voastra??
    • +6 (6 voturi)    
      Nu-i uita pe P.D. Frații P.S.D. (Joi, 4 iulie 2019, 13:10)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Iar la U.S.L. nu-i uita pe P.N.L.
  • +17 (25 voturi)    
    Lol (Joi, 4 iulie 2019, 10:57)

    mitg [utilizator]

    E timpul sa stingem lumina si sa plecam.
    • +3 (3 voturi)    
      LOL not (Joi, 4 iulie 2019, 13:55)

      provest [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Degeaba plecam.
      Se pare ca tocmai asta e ideea, sa te oblige in orice circumstante sa-ti platesti parintii.
  • -31 (47 voturi)    
    viceversa (Joi, 4 iulie 2019, 10:57)

    Mazeta [utilizator]

    Actuala generație de mijloc este nevrotică, supra-îndatorată și stearpă. Cum să le ceri să-și întrețină părinții? Poate invers.
    • +11 (15 voturi)    
      daca era votanta PSD (Joi, 4 iulie 2019, 11:37)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ai fi spus despre actuala generatie ca e mareata , vioaie si oarecum putinista
      • +5 (9 voturi)    
        el e slugoi psd (Joi, 4 iulie 2019, 13:54)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

        el nu gandeste
        el merge doar dupa principiu
        "ce face psd bine, ce fac ceilalti rau"
    • +6 (6 voturi)    
      realitatea pare pe dos (Joi, 4 iulie 2019, 12:58)

      Crysss [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Pai din moment ce legea zice sa intretina actuala generatie pe cei batrani inseamna ca realitatea sta pe dos fata de cum spui tu.
  • +27 (31 voturi)    
    Prostia PSD+ALDE nu cunoaste limite (Joi, 4 iulie 2019, 10:57)

    taro [utilizator]

    In afara de faptul PSD+ALDE sunt complet lipsiti de moralitate si incearca sa forteze prin lege modul normal de functionare a familiei au tras si o lege lipsita de continut.

    Lege asta nu continte nimic clar. Parca este scrisa de un elev de clasa I(sau juristi PSD cu facultatea la FF si diploma cumparata).

    Sa zicem ca intra in vigoare, legea asta paseaza totul la instantele judecatoresti care nu pot lua nici o decizie clara pentru ca legea nu contine nimic!

    Votati PSD si ALDE, Romania nu este distrusa complet.
  • +27 (31 voturi)    
    Cu alte cuvinte (Joi, 4 iulie 2019, 10:58)

    cwnchckn [utilizator]

    Au topit toti banii de pensii. Bineinteles ca nu va trece legea. Daca s-ar intimpla asta, pina si cei mai ignoranti votanti vor intelege in final cit de falimentar moral, profesional si politic e partidul lor.
    • +2 (6 voturi)    
      parlamentarii PSD sunt ca oile (Joi, 4 iulie 2019, 12:59)

      Crysss [utilizator] i-a raspuns lui cwnchckn

      Cum sa nu treaca legea? Tu nu sti ca PSD-ul voteaza ca oile in parlament.
  • +37 (43 voturi)    
    Adica, adio pensii! (Joi, 4 iulie 2019, 10:58)

    Alui [utilizator]

    Banuiesc ca odata parintii ramasi fara pensie, PSD arunca pisica in curtea copiilor!
  • +9 (25 voturi)    
    . (Joi, 4 iulie 2019, 10:59)

    AdiSun [utilizator]

    Mi se pare normal ca doar copiii ti-au luat cat ai muncit 50% din venit prin diverse taxe si impozite.
    • +3 (3 voturi)    
      Vrei sa spui 80% (Joi, 4 iulie 2019, 12:34)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui AdiSun

      Mai fa calcule, din salar, din TVA, din tot ce inseamna energie(curent, carburant, etc) care mai adauga odata la pretul a tot ceea ce cumperi ...impozit pe proprietate pe masina .....daca adaugi tot iesi peste 80%.
  • +11 (15 voturi)    
    Si cei plecati ce fac? (Joi, 4 iulie 2019, 11:00)

    Lok [utilizator]

    Idioata ideea si oricum nu va fi gasita constitutionala.
    Deja platesc taxe pentru pensii.
    • +9 (13 voturi)    
      Cei plecati (Joi, 4 iulie 2019, 11:15)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      O lege ca pe vremea lui Ceausescu, menita sa limiteze CEL MAI MARE EXO din istoria RO. Peste 4 milioane de români au plecat scuipând cu scârba in urma lor. A ramas hotii, bugetarii puturoși, incompetentii, politrucii si cei cu locuri de veci.

      Regimul psd+alde+udmr = REGIM CRIMINAL care trebuie scos in afara legii
      • -7 (15 voturi)    
        Te dezamagesc (Joi, 4 iulie 2019, 12:00)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        au plecat (si) multi dornici de capatuiala prin furt, am cunoscut destui. Ajunsi acolo, faceau smenuri ca si acasa.
        In general, au plecat, insa, si aici ai dreptate, manati de aceeasi scarba: aceea vis-à-vis de incremenirea tarii in gloriosul si pestilentialul desijmo-ceausism. Incremenire care continua si azi, 04.07.2019, si va mai continua vreo 200 de ani.
      • +8 (8 voturi)    
        Cand iti pleaca 8 milioane (serios acuma) (Joi, 4 iulie 2019, 12:18)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        Practic 30% din populatie nu prea ai ce sa faci. Si nu au plecat batranii si invalizii, aia au ramas.
      • +1 (3 voturi)    
        daca stau bine sa ma gandesc (Joi, 4 iulie 2019, 13:33)

        moka [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

        legea asta este motiv serios de cerut azil politic in tari straine
        • -2 (6 voturi)    
          corect! (Joi, 4 iulie 2019, 17:21)

          miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui moka

          sa platesti acolo pensiile altora!
    • +4 (4 voturi)    
      la ce curte constitutionala avem (Joi, 4 iulie 2019, 13:56)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      ar fi in stare sa gaseasca si crima constitutionala!
  • +27 (29 voturi)    
    de ce sa le dea statul pensii (Joi, 4 iulie 2019, 11:00)

    Francisc 1 [utilizator]

    statul are grija de corupti , infractori salvati de ccr , si pensiile lor speciale!
  • +32 (36 voturi)    
    Diferenta este ca... (Joi, 4 iulie 2019, 11:04)

    Atoatestiutorul [utilizator]

    ...teoretic un copil este dorit si crescut cu dragoste (acolo unde este) pe cand un parinte care nu si-a apropiat emotional copilul in timpul cresterii este singurul vinovat pentru care a ajuns sa nu mai fie vizitat sau ajutat. Adik eu sunt crescut de un parinte ca troc pentru a-l creste si eu pe parinte la batranete? Si asta se stabileste prin lege? Sunt bolnavi sau le-or fi plecta copiii pesedistilor de acasa nemaiutandu-se la hotii de parinti pesedisti si acum vor sa faca lege sa-i aduca la ei.
    Sa legiferezi emotia si ajutorul autentic e autentica dovada de prostie.
    PS. Exista o expresie romaneasca: cum ii educi, asa ii ai...nu trebuie nimeni sa-i oblige dupa la nu stiu ce bazaconii. Oricum, pentru cei plecati prin strainatate nu cred ca are valoare legea...parintii vai de capul lor nu vor avea bani sa deschida procese copiiilor aflati pe coclauri, copii care eventual cu banii lor ii vor snopi prin tribunale pe "nevoiasii" parinti. Nonsense.
    • -18 (28 voturi)    
      sunt n cazuri (Joi, 4 iulie 2019, 11:28)

      yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui Atoatestiutorul

      in care parintii au facut de toate pt copii iar ulterior acestia (ajutati in gandire de sot/sotie) uita total din ei eventual le i-a din si casa si ii arunca pe strada. Din pacate problema este reala nu imaginara.
      • +13 (15 voturi)    
        Unul-două cazuri la suta de mii? (Joi, 4 iulie 2019, 12:08)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

        Așa i-au crescut, așa îi au.
        • -1 (7 voturi)    
          ar fi foarte bine (Joi, 4 iulie 2019, 12:41)

          yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui prec

          sa fie acest procent. Din pacate e mult mai mare. Atat marlania, cat si cruzimea/nepasarea/nesimtirea etc sunt in procente mult mai mari. In mare parte batranii pe care ii vezi dormint pe afara nu au fost niste frecatori de menta toata viata (in comunism nici nu puteai sa nu muncesti) ci au patit exact chestii din astea. Au facut prostia sa puna casa pe numele copilului care apoi s-a compinat cu o/un respectiva/v care i-au convins sa ii arunce in strada.
          • +4 (4 voturi)    
            Asa... (Joi, 4 iulie 2019, 17:53)

            Atoatestiutorul [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

            ...dar propunerea asta de lege spune altceva. Pai nu ar fi mai spimplu sa spuna ca daca parintii au dat casa copiilor si copiii i-au dat afara din ea sa se aplice o lege care sa le dea dreptul sa repare prostia? Asa, bagati toti intr-o galeata din care fiecare intelege ce vrea. Stiu niste parinti care si-au batut fetele toata viata (unghi de-al meu) si mi se pare ca fetele sunt chiar indulgente cu el...dar sa le obligi sa il tina cand n- mai putea mi se pare barbarie. La fel, stiu parinti care au avut de toate dar beau de sting, sunt rusinea satului. Ce sa faci cu ei? Sa ii tina copiii fiindca odata i-au facut? Ce e asta?
            • 0 (0 voturi)    
              evident (Vineri, 5 iulie 2019, 12:07)

              yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui Atoatestiutorul

              ca situatia difera de la caz la caz si ca in practica sunt nenumarate variatiuni. Ce zici tu e foarte ok, in mod sigur oameni cu suficienti neuroni ar putea concepe o lege buna.
      • +5 (9 voturi)    
        sunt si n cazuri (Joi, 4 iulie 2019, 14:00)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

        in care copiii fac totul pentru parinti, iar parintii isi baga picioarele si ii trateaza cu fundu...
        relevanta?!

        mai mult... d c sa ma obligi pe mine sa-mi intretin parintii?! nu eu i-am obligat sa ma conceapa. Eu nu am avut nimic de spus in toata chestia asta!
        Am grija de ei daca vreau si daca acestia merita (la mine e 50-50 -> de unu o sa am grija daca o sa fie cazul de celalalt nu... dupa principiul: "dupa fapta si rasplata")
        d c sa ma oblige legea sa am grija de amandoi cand unu dintre ei si-a batut joc de mine in ultimul hal?!

        Problema reala (si singura problema) este ca psd nu mai are bani, si vrea totusi sa dea ceva batranilor ca sa-i voteze)!
        • 0 (0 voturi)    
          probabil (Vineri, 5 iulie 2019, 12:10)

          yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          nici nu i-ai obligat sa te hraneasca, sa te schimbe, sa aiba grija de tine, sa renunte intr-o anumita proportie la propria tinerete pentru asta. Cine are un copil mic banuiesc ca intelege la ce ma refer (nu se creste singur si fara sacrificii in nici un caz). Mai departe gandesti cu vrei/te duce mintea.
      • +6 (6 voturi)    
        asa, si? (Joi, 4 iulie 2019, 14:01)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

        Mai degraba as modifica tampenia de cod civil in care NU poti lasa mostenire cui vrei TU munca TA, pentru ca urmasii sunt mostenitori rezervatari.
        • -3 (5 voturi)    
          vânzare (Joi, 4 iulie 2019, 15:15)

          gushpi [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

          ...dar nu te poate împiedica nimeni să vinzi cui vrei tu în timpul vieții!
          propunerea ta e împotriva statului de drept, a drepturilor omului!
          • +3 (3 voturi)    
            serios? (Joi, 4 iulie 2019, 16:54)

            Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui gushpi

            Si stai la hotel? Cine-ti accepta clauza de uzufruct viager?
  • +29 (31 voturi)    
    Intr-o familie normala (Joi, 4 iulie 2019, 11:05)

    maferescdeciuma [utilizator]

    nu se pune problema de a-ti ingriji parintii din obligatie. Iar intr-o familie unde parintele sau copilul e un tampit egoist, nu rezolvi nimic prin lege.

    Eu cred ca legea asta e doar pentru a ne pregati de ceea ce conteaza cu adevarat: obligatia de a ingriji un politician!

    ....stai...deja facem asta prin pensiile speciale nesimtite. Daca s-ar renunta la pensiile nesimtite, ar fi bani si de pensiile meritate pe baza de contributie si nu ar mai fi nevoie sa lasi pensionarii de drept in seama familiei. Noaptea mintii!!!
    • +2 (4 voturi)    
      ba da, acum rezolvi (Joi, 4 iulie 2019, 13:03)

      Crysss [utilizator] i-a raspuns lui maferescdeciuma

      "parintele sau copilul e un tampit egoist, nu rezolvi nimic prin lege."

      Ba da, acum se pare ca rezolvi. Daca ai chef acum iti poti baga copilul la puscarie daca nu plateste taxa lunara de protectie.
  • +3 (15 voturi)    
    Alo ! Hotnews ! (Joi, 4 iulie 2019, 11:05)

    Dimijoarei_Obt [utilizator]

    Azi e ziua Americii !
  • +18 (20 voturi)    
    !!! (Joi, 4 iulie 2019, 11:07)

    CMD [utilizator]

    Astia sint sanatosi la cap ?
  • +24 (28 voturi)    
    retarzi (Joi, 4 iulie 2019, 11:08)

    Ionut Maciuca [anonim]

    Astia sunt pur si simplu retarzi.
    • +2 (4 voturi)    
      Pur si simplu (Joi, 4 iulie 2019, 12:04)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Ionut Maciuca

      comunisti.
      tara aberatiilor.
      au nevoie de crime.
      ca atare inventeaza legi si gasesc ad-hoc "criminali".
  • +21 (23 voturi)    
    aparatorii moralitatii (Joi, 4 iulie 2019, 11:11)

    moka [utilizator]

    iaca-ta unde erau.
    Asta este metoda de cand lumea, pentru a lua in captivitate populatii. Transformi niste chestiuni relative (intime, individuale) in absolute (moralitatea, divinitatea) ,te erijezi tu in aparatorul/reprezentatul acestora si cine nu se supune, pac pedeapsa.
  • +21 (23 voturi)    
    psd-istii (Joi, 4 iulie 2019, 11:11)

    Kosmos [utilizator]

    si-au batut joc de noi toti , au dat bani imprumutati la pensii si salarii pt voturi si acum ne tin lecti ide moralitate..
    Bah infractorilor afara cu voi..
  • +19 (19 voturi)    
    Nimeni nu te obliga sa faci copii (Joi, 4 iulie 2019, 11:12)

    gc007 [utilizator]

    mai ales cand stii ca trebuie sa-i intretii.

    Dar totusi odata ce esti nascut esti obligat sa-ti intretii parintii, bunicii, strabunicii pe care nu i-ai ales si indiferent de modul in care te-au intretinut ei.

    PSD pregateste viitorul in care doar pensiile speciale ale parlamentarilor si primarilor vor fi decente. De restul pensionarilor sa se ocupe copii care trebuie sa mai suporte si imprumurile facute de guvernarile PSD anterioare pentru plata pensiilor din trecut.
  • +14 (14 voturi)    
    .. ok.. (Joi, 4 iulie 2019, 11:13)

    gdcos [utilizator]

    .. intrebare.. daca tot facem discriminare, pai de ce sa nu fii obligat sa ii platesti pensie si aluia de 26 de ani?!

    Si de asemeni, cum nu e asta inca o forma de taxare mascata? Noi statul nu avem bani sa ne platim obligaitile fata de contribuabilul care ne-a platit o viata, si atunci obligam pe altii.

    Ce faci daca ai avut un parinte abuziv, trebuie sa ii platesti taxe?!

    Ce faci daca parintele si-a scos toata pensia deodata si apoi a baut-o intr-un an?!
    • +4 (6 voturi)    
      Îi plătești pensie haitei de 45, nu 26 de ani!!! (Joi, 4 iulie 2019, 12:05)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

      Sau pensii „speciale”!!!!
    • +3 (5 voturi)    
      exact (Joi, 4 iulie 2019, 14:03)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

      e modalitatea psd de a mai scuti niste bani

      ajutoare sociale, ajutoare de intretinere etc NU o sa se mai dea daca are cine sa te intretina (copii) ...
  • +17 (19 voturi)    
    Desființați pensiile „speciale”!!!!!!!!!!!! (Joi, 4 iulie 2019, 11:14)

    prec [utilizator]

    Interziceți pensionarea liftelor parazite la 45 de ani!!!!!! La 65 de ani se pensionează, nu mai devreme!!!! Cei care sunt „pensionați” dar au sub 65 de ani să nu mai primească pensie!!! La muncă cu ei.
    Acum despre articol: de ce să contribuie? Copii au distrus economia sau părinții? Copii votează ciuma pesedoasă sau părinții???
  • +13 (15 voturi)    
    Inapoi la gerontocratia feudala (Joi, 4 iulie 2019, 11:20)

    xolv [utilizator]

    Pai ce, daca capitalismul va face independenti de parinti, credeati ca scapati de feudalism ?
  • +19 (21 voturi)    
    Ne intoarcem direct in Evul Mediu. (Joi, 4 iulie 2019, 11:20)

    clint [utilizator]

    Intr-un stat civilizat se presupune ca oamenii au cotizat pentru pensie si beneficiaza de un venit decent si dupa retragera din activitate chiar si cei care au mucit mai putin.

    N-ati venit voi in '45 cu statul social care se ocupa de toate, inclusiv de batrani ? Nu pe gratis, cotizam cam 50% diferenta dintre salariul brut si net la stat + 20% TVA pe tot ce cumparam + accize pe benzina + impozite samd.

    In realitate: dai spaga la medic, platesti gradinita privata, dai bani pe meditatii, n-ai drumuri, mergi cu masina la servici ca autobuzele sunt la misto, si multe multe altele.

    Ce naiba faceti cu cei 70% din banii nostri, ai cetatenilor activi? V-ati invatat sa ne mulgeti fara mila, sa nu faceti nimic din ce ne-ar trebui si sa aruncati cateva firimituri electoratului captiv.

    Bine, nici cu "noi" nu imi e rusine. Ca nu prea ies cetatenii activi la vot. Poate de acum incolo, insa pana acum, si pe fondul unei lipse de oferta politica, cei care au castigat au fost cei care si-au facut un plan din a deturna banii cetatenilor activi catre buzunarul lor si de a-si momi electoratul cu niste fatasmagorii.
  • +14 (14 voturi)    
    Contributii de CAS si CASS (Joi, 4 iulie 2019, 11:21)

    A.K. [anonim]

    Nu exact pt. asta sunt contributiile de CAS si CASS?
    Ce nu inteleg lumea ca atunci cand iti platesti contributia la pensiile de stat, practic platesti pensiile batranilor tai, si nu pui bani deoparte pt. pensia ta.
    Deci legea exista deja. Nu trebuie facuta alta.
  • -2 (10 voturi)    
    Citat din Rares Bogdan: (Joi, 4 iulie 2019, 11:23)

    Dimijoarei_Obt [utilizator]

    Today, born in USA! God bless America!

    America e o stare de spirit, e Moș Crăciun, e suma gândurilor care se poticnesc în căutarea libertății, dar o găsesc, pentru că e un ideal care nu poate fi înfrânt.
    Libertatea nu se poate tranzacționa. Este energia care ne face păsări, hrana absolută, minunea care se întâmplă zilnic, dacă ținem ochiul din frunte deschis. La mulți ani, vis american!
    La mulți ani, prieteni fără de care Unirea din 1918 nu ar fi fost posibilă!
    La mulți ani, oameni care ne vreți parteneri, nu slugi, deoarece cu un prieten poți clădi, privindu-l în ochi!
    La mulți ani, cetățean american care iese zilnic din casă spunându-și „sunt cel mai bun”!
  • +13 (15 voturi)    
    Retardati (Joi, 4 iulie 2019, 11:25)

    independentu [utilizator]

    Am inteles, copii care nu platesc sunt bagati la puscarie, iar asta rezolva problemele parintilor si bunicilor.
    Pentru familiile care au unul sau mai multi copii emigrati aplicarea legii va fi subiect umoristic, nu juridic.
    • 0 (0 voturi)    
      melescanu va fi trimis sa-i vaneze (Vineri, 5 iulie 2019, 8:59)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      si amicii securisti la fel. va fi bataie pe locuri la "tinere cadre". deja politia/mai recruteaza mai ceva decat multinationalele.
  • -31 (33 voturi)    
    excelent... (Joi, 4 iulie 2019, 11:28)

    demaGOGU [utilizator]

    ...nu e posibil ca 4 milioane de lucratori in putere de munca sa dispara pur si simplu in Occident si sa lase povara - financiara, materiala, umana - propriilor parinti si bunici pe spinarea celor ramasi in tara.
    • +2 (2 voturi)    
      ba pot, chiar si cu aceasta lege (Joi, 4 iulie 2019, 13:47)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      multi isi sustin parintii sau copii ramasi acasa, problema apare pentru RESTUL ca deficit la fondul de pensii, sanatate, impozit, consum, tva, accize, etc..
    • +5 (7 voturi)    
      postacii de servici (Joi, 4 iulie 2019, 14:05)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      pentru ei ORICE zice psd e bun

      ei nu sunt in stare sa gandeasca cu .... aaa capul lor , pentru ca minte sau creier nu au.

      PS: deci statu ma obliga sa plec pt ca nu-mi ofera conditii de trai decent (muncind) si eu tre sa fiu obligat sa dau bani inapoi... GENIAL!!! nu incalca decat niste tratate internationale da oricum voi pesedeii nu prea le aveti cu legea deci...
  • +15 (15 voturi)    
    Nema bani de pensii?! :)))) (Joi, 4 iulie 2019, 11:29)

    Anonym [utilizator]

    Apelam la manipulari lacrimogene de 3 lei?
    Sper sa luati 9% la urm alegeri, terminatii dracu de incompetenti manipulatori
  • +9 (13 voturi)    
    Mazeta (Joi, 4 iulie 2019, 11:39)

    2016 [utilizator]

    a dat cate un minus tuturor celor care au postat un comentariu!
    Fac pariu ca este un pensionar care taie frunza la caini si se distreaza!
  • +13 (15 voturi)    
    PSD-istii: campioni mondiali ai prostiei (Joi, 4 iulie 2019, 11:47)

    Habermas [utilizator]

    Si in plus, se baga in chestii private - ca orice partid maoist, corectez, ca Partidul Maoist (pentru ca nu exista mai multe, este vorba de fapt de acelasi partid peste tot).

    Este o incercare jalnica de pregatire a terenului pentru TAIEREA PENSIILOR;
  • +14 (16 voturi)    
    platesc caminele de batrin, nu partidele (Joi, 4 iulie 2019, 11:48)

    U_swamp [utilizator]

    Mi se pare o aflare in treaba si o abandonae a statului social. Daca s-a aplicat principiul simetriei, trebuie spus ca asa cum exista copii abandonati in grija statului si a societatii de catre unul sau ambii parinti, tot asa se poate intimpla si cu virstnicii, Pesedistii sa faca in asa fel incit orice cetatean care depaseste virsta de 65 de ani sa primeasca o pensie, chiar si una sociala, care trebuie sa acopere nevoile existentei. Sa construiasca camine spital pentru cei care nu se mai pot intretine singuri, neptinciosi si bolnavi, iar acestea sa fie civilizate si prietenoase. Sint de acord ca din taxele si impozitele mele sa sustin institutiile civilizate pentru copiii si virstnici aflati in nevoie, dar nu bisericile si partidele politice.
  • +11 (13 voturi)    
    Mai bine fac parnaie (Joi, 4 iulie 2019, 11:52)

    hahalera32 [utilizator]

    Decat sa mai ii vad pe psihopatii aia vreodata. Mi-au distrus viata, m-au abuzat in toate felurile si se fac ca nu s-a intamplat nimic.

    Sa ia si sa-si imparta mostenirea si sa se descurce cum vor ei. Nu-mi trebuie nimic de la ei, nu vor primi nimic de la mine.

    Nu exista ca adulti sa ia decizia sa se scape de cei care i-au abuzat toata copilaria si sa te oblige prin lege sa ai contact cu abuzatorii tai.
    • +8 (8 voturi)    
      @hahalera (Joi, 4 iulie 2019, 12:50)

      U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui hahalera32

      Ce spuneti dumneavoastra e marturie foarte trista. Din pacate se intimpla. Se intimpla si invers, ca parinti in etate sa fie abuzati de proprii copii. raporturile intre rude apropiate sint chestiune delicata si de aceea, statul nu ar trebui sa reglementeze in aceasta materie mai mult decit o face Codul civil. Recunostinta intr-o familie si intre indivizi e valoare morala si legea nu dispune asupra acestor valori.
      Eu am avut niste parinti minunati (si va depling ca n-ati avut asa o sansa in viata) iar cind a venit vremea sa-mi ajut mama bolnava si neputincioasa nici o lege din lumea asta nu ar fi contat in intoarcerea iubirii si grijii. Am facut-o fiindca era o cerinta fireasca, ca respiratia. Asa cum mi-am crescut si educat si ingrijit propriul copil.
      Cind vad ce loaze hoate semneaza asemenea proiecte de lege, ma apuca furia.
      • 0 (4 voturi)    
        De acord (Joi, 4 iulie 2019, 14:52)

        hahalera32 [utilizator] i-a raspuns lui U_swamp

        Avem grija de socrii, care sunt minunati.

        Legea asta efectiv e cretina.
    • +4 (8 voturi)    
      aprob (Joi, 4 iulie 2019, 14:07)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui hahalera32

      si apropos...
      cu copii dati in adoptie ce se intampla?!

      esti obligat sa ai grija de parintii adoptivi sau cei reali?!

      pentru ca daca e ultima... parca vad cum brusc isi aduc aminte toate "mamele" care si-au abandonat copiii ... din dragoste, evident...
  • +14 (14 voturi)    
    aberatie mare (Joi, 4 iulie 2019, 11:56)

    jescu [utilizator]

    Pensia trebuie sa fie suficienta pentru o persoana sa se intretina. Muncesti toata viata(chiar si cu salariul minim) atunci trebuie sa-ti ajunga. Nu muncesti atunci nu distrugi si viata copiilor, pe care probabil ai distrus-o deja
    ca n-ai muncit si nu le-ai asigurat traiul decent. Mai sunt si parinti care s-au certat cu copii de ani de zile. Acum o sa vina sa le ceara pensie din rautate.
  • +10 (12 voturi)    
    Mai bine fac parnaie (Joi, 4 iulie 2019, 12:01)

    hahalera32 [utilizator]

    decat sa-i mai vad la fata pe psihopatii aia. Mi-au distrus viata si nici macar nu recunosc.

    Cum sa vina o lege care ma obliga pe mine si pe altii ca mine, care abia am scapat din ghiarele unor ne-oameni care au decis sa fete si sa distruga, sa ne mai intalnim vreodata cu ei?

    Sa-si ia mostenirea si sa se spele cu ea pe cap ca nu-mi trebuie nimic de la ei. Vreau doiar sa uit..

    eium psd
  • +13 (13 voturi)    
    Cu alte cuvinte.... (Joi, 4 iulie 2019, 12:06)

    nlln [utilizator]

    Toata lumea sa intretina pe toata lumea numai asa scapand statul de obligatia asigurarii unui nivel de trai/ ingrijire decent pentru toti cetatenii , indiferent de varsta.

    Nu a apucat sa se stinga deplorabila mediatizare a copilului bruscat fizic si emotional atat de reprezentantii statului cat si de fostii asistenti( transformat in subiect de presa in scopul ca fiecare parte implicata sa castige ceva la capitolul imagine) ca s-a si gasit un nou subiect.
    In goana dupa voturi , celebra alianta PSD/ ALDE a gasit vinovatii de starea deplorabila a tarii.

    Noi suntem vinovati! Politicienii nu au nici o vina!
    Noi trebuie sa platim unii altora cote parte de venit.
    O cincime....
    Foarte frumos.Numai ca cei care isi permit platesc deja de mult.
    Ceilalti...

    Este valabil pentru toti cetatenii?
    Doar pentru cei plecati?
    Exista pensionari care au parinti in viata.O sa le ia o cincime din pensie sa o transforme in ajutor pentru parintele in viata?
    Vor primii toti pensionarii pensii speciale?

    S-a hotarat PSD / ALDe sa faca ordine in viata privata a familiior din Romania.
    Cu legea.Cu forta.

    Doar nu poate sa le treaca prin cap sa construiasca camine pentru persoanele varstnice...nu poate sa le treaca prin cap sa desfiinteze actuala Protectie a Copilului si sa infinnteze un nou departament , innoit, de la zero, in conformitate cu toate cerintele internationale, care sa se ocupe de protectia copiilor in general si a celor in situatii dificile in special.
    NU .Acest lucru nu se poate.

    Au gasit o solutie , ca toate solutiile PSD/ALDE ( numai tampenii) pe care sa o poata propaga in apropiata campanie electorala.

    Au deschis un subiect( extrem de privat) in care nu te amesteci decat daca esti de un tupeu fantastic sa nu zic de o prostie fenomenala.

    In fond nici o mirare.

    Asteptam alegerile.
    • +5 (5 voturi)    
      ! (Joi, 4 iulie 2019, 12:59)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui nlln

      Probabil legea a fost initiata de unii din parlamentarii PSD/ ALDE imbogatiti prin intermediul parintilor.

      Nu de mult timp citeam declaratia unui primar , mama acestuia i-a donat 1 milion si jumatate de euro din vanzarea unei case.
      De unde a avut mama dumnealui casa a uitat sa explice.
      Nu este singurul.Apar tot mai des declaratii ale politicienilor imbogatiti prin intermediul mamelor, matusilor, s.am.d.

      Acest grup de imbogatiti peste noapte( unii muncesc o viata si nu strang un milion si jumatate de euro) cu sabia deasupra capului ( vin alegerile, au pierdut unele, urmeaza sa le piarda si pe acestea, sigur) au gasit o solutie care spera ei sa le mai aduca voturi.

      Au uitat ca in viata reala noi, ceilalti, nu functionam ca mafia PSd/ALDE.
      Nu am primit nimic gratis!
      Mergem la servici in fiecare zi, platim taxe.

      Poate ar trebui sa ne gandim sa obligam politicienii sa asigure un sistem de invatamant performant.Asa nu ne mai cheltuim banii trimitandu-ne copiii sa studieze prin alte colturi ale lumii.

      Poate ca este foarte bine ca le-a trecut asa ceva prin cap. Acum avem ocazia sa le explicam public ca asa cum isi imagineaza ca au dreptul la pensii speciale noi suntem siguri ca au si obligatii.

      Sa le vorbim despre obligatiile lor.Despre incompetenta lor.
      In fiecare zi.
      • 0 (0 voturi)    
        Tata, ca sa strangi meleonul (Vineri, 5 iulie 2019, 9:04)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui nlln

        din munca cinstita, doar din salar si/sau pensie, adica max. 1500-2500 lei/luna, in 20 de ani, iti trebuie jumate de oras ca Iasiul. Poate ca reusesti, poate ca nu.
        Cert este ca cei "alesi" reusesc peste noapte sa stranga sume astronomice.
        dar tot niste gainari raman.
  • +12 (12 voturi)    
    adevaratul motiv (Joi, 4 iulie 2019, 12:10)

    carmen_i [utilizator]

    Adevaratul motiv in gasim in explicatiile lor:
    "marea migrațiune a forței de muncă tinere din România, spre state din vestul Europei (…) are impact economic, social și uman incalculabil "

    Asadar, pesedistii sunt nemultumiti ca o mare parte din tineri au plecat catre tari mai bune si nu mai contribuie la mafia pesedista. Legea este special conceputa ca sa-i jupoaie pe tinerii plecati la munca in afara, deoarece e nevoie sa acopere jafurile pesediste.
  • +7 (7 voturi)    
    Statul asta obeez chiar nu are nicio obligatie (Joi, 4 iulie 2019, 12:14)

    morometu [utilizator]

    Toata viata platim impozite si taxe cu duiumul pentru ca statul sa aiba grija de cetateni. Dar statul nostru obez, cu beizadele, curve si alte adunaturi vrea sa fuga de obligatia lui de a asigura o viata civilizata celor care au muncit toata viata pentru stat. In statele civilizate, aceasta grija se numeste asistenta sociala. Daca statul nu este in stare sa asigure nimic nici noi nu mai platim impozite ci adunam banii ca sa avem la batranete! Normal ca si apartinatorii au obligatii morale dar nu este nevoie de legi pentru asta. Deci, in primul rand statul are obligatii constutionale si apoi, celor ce nu le convine cele puse la dispozitie de catre stat, pot accesa alte oportunitati.
  • +10 (10 voturi)    
    psd se afla in treaba (Joi, 4 iulie 2019, 12:17)

    Popandau [utilizator]

    De ce psd nu e cel putin la fel de moral cand e vb de pensiile speciale?
  • +5 (5 voturi)    
    Durerea minti. (Joi, 4 iulie 2019, 12:25)

    ABBV [utilizator]

    de fiecare data cand ti se pare in tara asta ca se revine la o oarecare normalitatea anormala. Apar ceva specimene din astea. Si de cate ori i aud ce debiteaza. Primul lucru la care ma gandesc e ca ar fi foarte bine sa disparem ca natie. Dupa ce tu stat Rroman imi iei peste 80% din munca mea, dupa ce furi bani aia prin functionarii. Mai vrei si din aia 20% ceva, bani care oricum i dam, pentru ca spitalele sunt in paragina. Nu iti poti trata batrani acolo, 98% din spitale sunt condamnari la moarte. Pana la urma este o trezirea la realitate de ce trebuie plecat din rromania ...pentru ca functionarii statului sunt banditi la drumul mare. Si sefi lor analfabeti functionali.
  • +5 (5 voturi)    
    psd (Joi, 4 iulie 2019, 12:31)

    levierul [utilizator]

    aoleou hotilor. Voi care aveti otate averile puse pe numele mamicilor si matusilor, voi faceti legi din astea? Penibililor
  • +10 (10 voturi)    
    WTF!? (Joi, 4 iulie 2019, 12:35)

    This_User_Is_Real [utilizator]

    Eu personal achit toate facturile parintilor mei, dar asta este cazul meu. Incerc sa imi imaginez ce se intampla in cazurile in care copiii nu au deloc o relatie buna cu parintii lor, poate chiar au fost abuzati (mental, fizic, nu ma gandesc la abuzuri sexuale) de acestia in copilarie Ce se intampla atunci? Sau mai vad cazurile in care copiii o duc mai rau decat parintii, desi per ansamblu absolut toti sunt foarte saraci. Cum se va intampla in momentul in care fratii nu se inteleg intre ei si nu isi vorbesc, iar atunci cine are grija de cine!
    Astea sunt doar cateva idei care mi-au venit in minte in doar cateva minute, dar cu siguranta sunt mii si mii de alte situatii pe care o astfel de prostie de lege nu le poate prevedea.
  • +3 (3 voturi)    
    Plan (Joi, 4 iulie 2019, 12:35)

    Dr0Per [utilizator]

    Aveti idee care sunt pasii de urmat pentru a renunta la cetatenia Romana?
    • 0 (0 voturi)    
      te muti in alta tara (Vineri, 5 iulie 2019, 9:11)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Dr0Per

      obtii cetatenie si nationalitate (se poate amandoua, in ciuda explicatiilor romanashilor cum ca "nu egzista"), apoi le trimiti miticilor bolentinul confetti, eventual cu alte cadouri.
      mai notifici in scris, si-ti bagi aia si-ti vezi de civilizatie si de cresterea copiilor, si lasi "tara bisericilor" si "gradina maicii Domnului" ("avem 18 000" - altii, "atei", au 100 000 - Franta de pilda, iar asta cu gradina e inventie securista, de-a lui corut) pentru o viata normala.
  • +6 (6 voturi)    
    responsabilitate (Joi, 4 iulie 2019, 12:36)

    plictis [utilizator]

    asta e modul PSD de mutare a responsabilitate de la stat la individ. in tarile civilizate statul plateste ingrijire profesionala pentru batrani, in romania se vrea pasarea responsabilitatii la copiii batranilor.
  • +10 (10 voturi)    
    ... (Joi, 4 iulie 2019, 12:38)

    guest3 [utilizator]

    Deci se dau urmatoarele:familie in care dupa ce s-a nascut copilul tatal devine alcoolic si uneori o bate pe mama(pe principiul ca nu poate sa plece de la el cu un copil mic de gat). Mama nu mai suporta si pleaca in lume cu copilul mic de sa zicem 5 ani fara un ban fara nimic. Pe tata il doare in cot, ca singurul lucru la care se gandea in viata e bautura, probabil nici nu a observat lipsa copilului. Bea in continuare pana la adanci batraneti. Intre timp mama singura fara casa fara nimic, mananca orez fiert si se chinuie sa creasca singura copilul. Se pune pe picioare usor, ii asigura copilului educatie etc etc.
    Acum potrivit legii asteia copilul ar trebui sa nu aiba grija cum trebuie de mama lui ca trebuie sa dea bani sa intretina betivul ala.
    ASTA SE VREA LEGE MORALA?!?!

    Alt caz : sot si sotie divorteaza cand copilul are 7ani. Sotul e fericit sa lase copilul la mama cu conditia sa nu plateasca pensie alimentara. E normal ca la batranete copilul sa plateasca intretinerea lui?

    Astea sunt cazuri care le stiu eu. Si ma intreb cate alte cazuri de genul or fi prin tara..... Cat de nenorociti sunt astia de la PSD sa dea o asemenea lege ?!?!
    • 0 (0 voturi)    
      Much ado about nothing (Vineri, 5 iulie 2019, 11:14)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui guest3

      e plesneala, oricum nici o lege nu dureaza pe vecie.
      Dar scopurile se vad clar, ca soarele: control total asupra individului si a vietii lui private. China comunista implementeaza un sistem social intalnit numai in literatura si filmele distopice: credite sociale contra viata sociala - daca pupi partidul unde trebuie, ai de toate, daca gandesti liber esti paria. De acolo, din paria, se pot recolta organe, forta de munca in masa (sclavie), carne de tun, pentru conserve, samd.
  • +5 (7 voturi)    
    Stai asa.... (Joi, 4 iulie 2019, 13:05)

    Alexa.99. [utilizator]

    parintii mei au pensie. Nu pot trai din acei bani, desi au muncit o viata intreaga si ma vad obligata sa-i ajut si eu?
    Ah, da, e logic, ne conduc niste ratati. Nimic de mirare.
    Muncesti o viata si cu pensia abia iti iei paine, daca nu esti vreun norocos cu pensie babana.
  • -3 (11 voturi)    
    Legi similare (Joi, 4 iulie 2019, 13:09)

    UpNext [utilizator]

    in Germania (Elternunterhalt), Franta (obligation alimentaire, duty to support), SUA (Filial responsibility laws, filial support laws, filial piety laws - in diferite state), Scotia (Aliment), precum si in Taiwan si Singapore.

    Si acum, injuraturile de rigoare!
    • 0 (4 voturi)    
      si in tarile alea (Joi, 4 iulie 2019, 14:10)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      sunt facute fix din acelasi motiv: statul sa nu mai dea bani la prosti!

      oricum mergi ca mi-ai dat o lista cu tarile unde sa NU plec!

      also... nemtii au pornit WW2... sunt nemti, hai sa facem si noi la fel! e facut de nemti deci e bine, hai sa pornim si noi un WW !!!
    • +2 (2 voturi)    
      in detalii se ascunde diferenta (Joi, 4 iulie 2019, 14:35)

      dinfranta [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Situatiunea in Franta, de exemplu : exista camine speciale pentru persoanele virstnice, camine bine intretinute si utilate, finantate de stat + o contributie a beneficiarului. Apoi, daca copilul a participat la plata acestei contributii, parintele neavind destui bani, statul il ajuta la rindul lui pe copil, ii acorda "ajutoare fiscale". Asa-i si in Ro, nu-i asa ?
      "Si vous participez aux frais d’hébergement en EHPAD (établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes) de votre parent dans le cadre de l’obligation alimentaire, vous pouvez déduire la somme que vous versez au titre de pension alimentaire. Pour en savoir plus, consultez le dossier "Vous aidez un proche âgé : quelles aides fiscales ?"
  • +6 (8 voturi)    
    CHINA (Joi, 4 iulie 2019, 13:09)

    Gabriel Corban [anonim]

    Asta este politica din CHINA.
    Asadar, PSD ia exemple de la TOVARASII COMUNISTI.
  • +6 (8 voturi)    
    Asa, si? (Joi, 4 iulie 2019, 13:18)

    LaCocaLoca [anonim]

    Poate explica si cum vor putea obliga un roman stabilit un strainatate de mult timp, probabil acum cetatean strain, sa plateasca asa ceva.

    Probabil ca acolo tintesc, sa oblige diaspora sa dispara prin renuntare la cetatenia romana.

    Dupa care urmeaza legea ca familiei careia i-a plecat cineva in strainatate i se taie toate alocatiile, sa le plateasca "dezertorul".
  • +3 (5 voturi)    
    proiect de lege (Joi, 4 iulie 2019, 13:24)

    i77 [utilizator]

    O sa fuga toti copii din tara ! O sa ramaneti singuri !
    • -1 (5 voturi)    
      decat (Joi, 4 iulie 2019, 14:11)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui i77

      sa-i dau bani lui tata... mai bine fac puscarie...
      cu maicamea nu am nimic. daca ar avea nevoie i-as da...
  • +5 (5 voturi)    
    norme morale .. (Joi, 4 iulie 2019, 13:25)

    sareta [utilizator]

    Despre ce norme morale sa mai vorbim daca PSD a reusit sa -si bata joc de corectitudinea magistratilor strecurand intr-o lege sa-si faca complete de judecata alese cu biletele prin borcanase ,doar, doar s-o nimeri un complet mai SERIOS ! Ceva mai la misto nici ca se poate .Ori sunt magistrati cu adevarat,ori sunt niste neica nimeni cu doctorate la tejghea in care nici talharii care au facut legea n-au incredere (stiu ei de ce).
  • +6 (8 voturi)    
    Da (Joi, 4 iulie 2019, 13:37)

    tiberius_p [utilizator]

    Asta e din aceeasi categorie cu gaina evazionista a lui Vosganian.
  • +5 (7 voturi)    
    ca pe vremea lui ceasca... (Joi, 4 iulie 2019, 13:45)

    liviu_ [utilizator]

    aia care muncesc sa dea la trantori...

    dar masura e una interesanta:
    1 - batranii o sa fie fericiti ca cineva le urmareste interesele (batranii sunt FOARTE egoisti) si o sa ii voteze
    2 - daca ai un copil care te ajuta... nu mai pupi ajutor social, scutiri etc pentru ca nu mai e nevoie (desi economie la bani ca sa poata fura ei mai mult)
  • +3 (5 voturi)    
    din bucata mea de paine ... (Joi, 4 iulie 2019, 13:46)

    TinuF [utilizator]

    La o familie care castiga salariul mimim pe economie si intretin 2-3 copii, oare cu ce sa-i mai ajute pe bietii parinti ? Un copil sarac provine de regula dintr-o familie saraca.
  • +2 (2 voturi)    
    Se cunoaşte c-a plecat Dragnea (Joi, 4 iulie 2019, 13:46)

    Propinatiu [utilizator]

    E clar că PSDăncilă e în criză. Trebuie înfiinţată o firmă să gestioneze afacerea, cu un staff ales politic, ca la audiovizual şi la constituţie.
  • +7 (9 voturi)    
    Nevindecabili (Joi, 4 iulie 2019, 13:46)

    tontu [utilizator]

    PSD continua sa se agate de votul pensionarilor. Caa ne place sau nu noi pensionarii suntem inca un "balast" pentru societate. Eu unul refuz sa amanetez viitorul copiilor si nepotilor mei pentru ca eu sunt singurul vinovat daca n-am fost instare sa-mi asigur venituri ssuficiente la batranete.
  • +4 (6 voturi)    
    PSD (Joi, 4 iulie 2019, 13:50)

    doremi20_20 [utilizator]

    Sa ne uitam cine este electoratul PSD-pensionarii, persoanele de la tara, saracii etc.+cativa inghetati in binefacerile comunismului si cativa speriati de raul inerent al kapitalismului salbatic, reteta noastra secreta (nu ca as fii de dreapta, fiecare sistem arfe partile negative inerente). Aceasta propunere este menita a le demonstra lor, vadului electoral PSd-ist, mareata grija a partidului pentru votanti - binenteles ca pe banii altora, ca-s doar ticalosi, nu si prosti!
    • 0 (0 voturi)    
      Sunt saraci pentru ca vor sa ramana saraci (Vineri, 5 iulie 2019, 11:16)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui doremi20_20

      dar nu vorbim de bani. aia cu lovele obtinute ilicit tot cu mafia ex-comunista voteaza, si huzuresc nu altceva.
      vorbim de saracie cu duhul.
  • +4 (4 voturi)    
    Dacă s-ar elimina contribuția obligatorie (Joi, 4 iulie 2019, 14:02)

    BleahBleah [utilizator]

    Pentru pensie ... Nu ar fi rău ...
  • +4 (4 voturi)    
    Astia umbla la efect, in loc sa rezolve cauza (Joi, 4 iulie 2019, 14:10)

    bigbrother [utilizator]

    1. "Marea migratie.."de ce pleaca romanii din tara? Ca le place sa fie la mana altora, sa fie tratati ca cetateni de mana a doua, sa nu le fie recunoscute diplomele si sa o ia de la capat cu munca? Banii care ii trimit in tara arata clar ca le pasa de cei ramasi aici.

    2. Din munca tinerilor de azi se platesc zeci de institutii si mii de angajati care ar trebui sa aiba grija de acei batrani care sunt lasati singuri sau nu au pe nimeni. Nu mai bine maresc numarul si salariul acestora si daca nici asa nu merge sa ii pedepseasca pe ei pentru ca nu isi fac treaba pe care s-au angajat sa o faca?

    Chiar asa, urmand logica acestui proiect, in cazul in care batranul nu are pe nimeni (ruda) si este neglijat, cine isi ia amenda? Ca de statul roman m-am lamurit cata grija are de batranii sai

    3. Pe langa angajatii care ar trebui sa se ocupe de cazurile sociale, exista camine de batrani. in 2016 s-a dat HG 1343 care stabileste o suma anuala per beneficiar in cadrul caminelor pentru batrani de 23.784 lei necesari furnizarii serviciilor speciale, adica undeva peste 1900 de lei lunar pentru fiecare batran. (http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/2016/MMFPSPV_Ordin1343din5aug2016.pdf)

    4. Multi varstnici se pot descurca singuri pana la varste inaintate cat timp li se asigura un nivel de pensie decent. A fi in varsta n-ar trebui sa mai fie privit ca un handicap ci ca un mod de a te bucura de viata pana la final. Iar la capitolul asta statul roman ar trebui sa fie primul care sa le asigure conditiile necesare, atat prin pensie cat si prin x alte facilitati, nu sa astepte ca poate copilul/copiii sai il vor ajuta. Poate nu au cum, poate nu exista acei copii, poate sunt mai bolnavi ca parintele..

    Ca de obicei, o masura populista tipica PSD pentru culegerea de voturi.
  • 0 (0 voturi)    
    PSD (Joi, 4 iulie 2019, 14:12)

    ACP [utilizator]

    da pensii speciale la toti :)
  • +2 (4 voturi)    
    hai ca au rezolvat-o (Joi, 4 iulie 2019, 14:17)

    DrInOrice [utilizator]

    Ca in bancurile cu prosti: tu, asta mare, ai grija de asta mic, iar tu, asta mic, ai grija de asta mare.

    Cum adica niciunul nu are pensie, salariu, loc de munca sau nici macar vreo casa? Pai ce, e treaba noastra? Noi v-am dat solutia, acum valea
  • +2 (4 voturi)    
    La ce bataie am luat cand eram mic... (Joi, 4 iulie 2019, 14:20)

    farty [utilizator]

    ... asta ar mai lipsi. Sa fiu obligat prin lege sa am grija de ei (in dauna statului roman).
  • +2 (4 voturi)    
    Perfect. Desfiintati complet (Joi, 4 iulie 2019, 14:38)

    Cuca [utilizator]

    toate pensiile. Atat cele existente cat si cele viitoare.

    Dati-le inapoi oamenilor toti banii contribuiti vreodata. Dintr-o data - nu in rate amanate pana la sfantu-asteapta. Dar nu in lei, ca atunci se va genera o inflatie ingrozitoare (miliarde si miliarde de lei aruncati pe piata dintr-o data), ci in Euro. Si nu bani imprumutati, ca cei din viitor nu au nici o vina sa plateasca idiotenia inaintasilor lor, ci banii de la buget.

    Incepeti asadar prin a confisca toate averile celor care au propus aceasta lege, ca sa se stranga bani la buget.
  • +5 (7 voturi)    
    aceasi comunisti (Joi, 4 iulie 2019, 14:52)

    themihai [utilizator]

    in caz ca va intrebati ce s-a intamplat cu politicieni din perioada comunista puteti sa va uitati la PSD.
  • +3 (3 voturi)    
    exista deja venitul minim garantat pt. batrani! (Joi, 4 iulie 2019, 15:13)

    Antenistontel [utilizator]

    trebuie doar data si aplicata lege pentru suplimentarea fondurilor alocate prin confiscarea averilor ce nu pot fi justificate!
  • +2 (4 voturi)    
    am găsit soluția! (Joi, 4 iulie 2019, 15:36)

    gushpi [utilizator]

    la 17 ani și juma îmi denunț părinții că mă bat/exploatează sexual/terorizează
    aceștia vor fi decăzuți din drepturile părintești

    voi sta 6 luni la orfelinat, dar am scăpat de grija lor!

    (pamflet)
  • +2 (4 voturi)    
    mda (Joi, 4 iulie 2019, 15:44)

    SoulSearcher [utilizator]

    partea buna este ca acei parinti alcoolici care si-au abandonat copii, isi vor cauta acum odraslele, ca sa le plateasca pensia......
  • +1 (3 voturi)    
    Pedeapsa cu inchisoarea .... (Joi, 4 iulie 2019, 15:55)

    sareta [utilizator]

    Mai intai pedeapsa cu inchisoare nemernicilor care au calcat in picioare prin legi si ordonante principiul de baza al acordarii pensiilor si anume raportul intre salariul mediu brut si veniturile celor care au contribuit la Asigurarilor sociale ! Pai mai mare hotie nici ca se poate ,atunci cand se aplica acest mecanism de calcul al punctelor de pensie ,rezulta sa zicem un punctaj mediu de 0,6 puncte (adica 60 % din salariul mediu brut) adica un drept castigat .Si ce daca ,s-au inventat fel de fel de corectii si conditionari astfel incat acest raport dispare in sacul Casei de pensii .Adica cei cu acest punctaj sunt platiti astazi cu pensii de cca.700 de lei (peste 1 ,5 milioane de pensionari)in loc sa primeasca 60 % din salariul mediu brut care este 5200 lei adica peste 3000 de lei ! CCR se face ca ploua,Avocatul (zis al poporului ) la fel .Unde fug acesti bani ? Cine ghiceste ?
  • 0 (2 voturi)    
    Intenția nu e rea, dar iar e cu „forța” (Joi, 4 iulie 2019, 16:18)

    revelare [utilizator]

    Soluția mult mai practică și lipsită de arbitrariu și tărguială ar fi ca din contribuția la pensia de stat a fiecărui copil să se transfere o parte direct părinților la pensie pe lângă pensia de sta, la care părinții au dreptul conform anilor lucrați etc etc. Bineînțeles, că înainte de orice trebuie desființate pensiile speciale.
    În felul acesta, părinții, inclusiv cei din comunitatea romă, vor dori ca acești copii ai lor să stea în RO, să muncească și să câștig cât mai bine, deci părinții se vor strădui să le asigure o educație cât mai bună și vor fi tentați să aibă mai mulți copii. Asta doar dacă părinții au dreptul la pensie. Pt că altfel vor fi o mulțime, care vor trăi din ajutoare sociale , vor turna copii și apoi se vor judeca cu copii să le ceară pensii de ajutor pe legea asta.
  • +5 (5 voturi)    
    This is beyond comunism (Joi, 4 iulie 2019, 16:47)

    Dalinar [utilizator]

    Toti greii comunismului se zvarcolesc in morminte, de invidie!!!!
  • +4 (4 voturi)    
    dreptate dar nu pentru catei (Joi, 4 iulie 2019, 16:55)

    sorin3 [utilizator]

    Adica platim si la stat contrubutii sociale , ca sa primeasca unii pensii speciale, dar de parintii nostrii trebuie s ane ingrijim tot noi, de parca nu am face-o deja.
    Sa se declare public ca statul roman nu mai are de gind sa faca asistenta sociala, ca abandonam principiile solidaritatii si egalitarii, sa se elimine sistemul de pensii de stat,inclusiv cele speciale si sa se descurce fiecare cum poate. cei car nu pot sa fie bagati la puscarie.
    Ce logica d epesedist... sa il bagi la puscarie fix pe cel care ar trebui sa aiba grija de parinte, ai un cal de munca si pe ala il pedepsesti.
  • +1 (1 vot)    
    În fond constatăm doar , că PieSDi - Alde, udmr, (Joi, 4 iulie 2019, 17:27)

    revelare [utilizator]

    NU MAI AU BANI.
    - Au tăiat de la cultură,
    - Bagă contribuția asta până la 20%. (Și cum scriu unii: dacă unii nu vor, intră în pușcărie: și ce au rezolvat: pe ăla din pușcărie îl întrețin, iar părinții lui rămân chiarv fărăr nimic, pt că dacă nu bani, măcar un pahar cu apă le dădea).
    - Citiți pe știri: impozitarea progresivă a pensiilor speciale.
    - Vor mai urma.
  • +1 (1 vot)    
    Postacii psdini crapa de ciuda acum (Joi, 4 iulie 2019, 19:14)

    Dalinar [utilizator]

    Ca n-au copii!!!
  • +1 (1 vot)    
    tvisan@gmail.com (Joi, 4 iulie 2019, 19:36)

    Tiberiu Visan [anonim]

    Problema asta este extrem de delicata:
    1) Parintii au ales sa aiba un copil. Copilul nu a ales sa vina pe lumea asta ca sa aiba grija de parinti. Banuiesc ca a venit sa aiba viata lui care sa si-o traiasca asa cum crede.
    2) Plata se face inainte, adica asa cum parintii au avut grija de copil, la randul lui, copilul odata matur cu copii trebuie sa isi canalizeze toate resursele catre urmatoarea generatie.
    3) Parintele nu trebuie sa faca copii ca sa aiba cineva grija de el la batranete. Asta inseamna sa-i confisti viata copilulului, ceea ce este un act de cruzime.
    4) Copilul trebuie sa isi ajute parintii, sa ii respecte, sa ii iubeasca, dar nu sa faca din parinti principalul scop in viata.
    5) Daca tu nu ai grija de tine, inseamna ca altcineva trebuie sa aiba aceasta grija?
    6) Sigur, cand parintele este in absoluta nevoie, atunci da, de acord, copii trebuie sa intervina. Este o datorie morala.
  • +3 (3 voturi)    
    Oricat ar parea de ciudat proiectul acesta de lege (Joi, 4 iulie 2019, 20:04)

    Susufler0 [utilizator]

    musteste de neconstitutionalitati ! In plus nu va gasi sprijin in cele doua partide aflate la putere care nu vor risca sa-si dinamiteze si mai mult baza electorala !
  • +3 (3 voturi)    
    Mda (Joi, 4 iulie 2019, 22:30)

    Ciprian1979c [utilizator]

    Dar, nu esti obligat nici copiii sa ti-i intretii, cum dracu' sa te oblige sa-ti intretii parinti?...pana la urma, daca nu te ''tine'' iti duci copiii la orfelinat si ''salut''..
  • +4 (4 voturi)    
    norocosu' (Joi, 4 iulie 2019, 23:02)

    Filbert [utilizator]

    Pe mama lu’ oprisan a obligat-o legea sa-l intretina p-ala micu’.
    • +3 (3 voturi)    
      si alti norocosi (Vineri, 5 iulie 2019, 10:48)

      U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui Filbert

      Si pe a lui Chrichis, pe parintii Ancai Boagiu , matusa lui Adrian... si tot asa...Interesanta premonitia lui Chirica de la Iasi, de fapt el si-a donat din tinerete viitoarea pensie viagera pe care copiii sai vor fi obligati sa i-o dea (sub forma de viloaie).
  • 0 (0 voturi)    
    Care dintre voi vrea sa fie intretinut de copii? (Vineri, 5 iulie 2019, 8:10)

    Alui [utilizator]

    Care e atat de ratat?
  • +1 (1 vot)    
    Acu sa te tii ce de tati naturali o sa apara! (Vineri, 5 iulie 2019, 10:35)

    Alui [utilizator]

    Vecinii, colegii de serviciu ai mamelor, etc, etc!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version