Simina Tănăsescu, fost consilier prezidenţial, a depus marţi jurământul de învestire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de 9 ani. Ea a fost propusă în această funcţie de preşedintele Klaus Iohannis şi îl va înlocui pe Petre Lăzăroiu.

Simina TanasescuFoto: Presidency.ro

Ceremonia de învestire a avut loc la Cotroceni.

Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial, va fi timp de nouă ani judecător la CCR, după încheierea mandatului lui Petre Lăzăroiu, în 9 iunie.

Simina Tănăsescu a demisionat în iunie 2018 din funcția de consilier prezidențial, în urma unui scandal provocat de o întâlnire cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. Aceasta a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că "are o sarcină ingrată", de a-i vorbi despre revocarea sa de la Curte, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie. La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu nu a reprezentat Președinția română în discuţia pe care a avut-o cu judecătorul CCR.

În 18 iunie, vor depune jurământul ceilalți doi noi judecători CCR propuși de PSD și numiți de Parlament. Este vorba despre fostul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii Cristian Deliorga, numit de Senat și de fostul șef al secției speciale de anchetare a magistraților, procurorul Gheorghe Stan, numit de Camera Deputaților. Aceștia îi vor înlocui la CCR pe Ștefan Minea și Maya Teodoriu. După învestirea celor trei noi judecători ai CCR, aceștia își vor alege un nou președinte. Pentru această funcție candidează actualul șef al CCR Valer Dorneanu.

Opoziția nu a reușit să nominalizeze un candidat comun, ratând șansa de a profita de majoritatea fragilă a puterii în Camera Deputaților. Deși la nivel declarativ atât PNL, cât și USR au vorbit despre posibilitatea unui candidat comun, negocierile au eșuat din cauza neînțelegerilor între cele două partide.

Noua configurație în Curtea Constituțională arată astfel:

Judecători controlați de PSD:

  • Valer Dorneanu
  • Marian Enache
  • Varga Attila (UDMR)
  • Gheorghe Stan
  • Cristian Deliorga

Independenți de PSD:

  • Daniel Morar
  • Livia Stanciu
  • Mona Pivniceru
  • Simina Tănăsescu