Președintele Klaus Iohannis și omologul său francez, Emmanuel Macron, au avut o întâlnire bilaterală, în marja summitului informal al Consiliului European de la Sibiu.

Iohannis-MacronFoto: Administratia Prezidentiala

Potrivit unor fotografii publicate de Administrația Prezidențială, președintele Klaus Iohannis și omologul său francez, Emmanuel Macron, au avut o întâlnire bilaterală, probabil între cele două sesiuni de lucru ale reuniunii liderilor europeni de la Sibiu.

Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene prezenți la summitul informal găzduit de președintele Klaus Iohannis au adoptat Declarația de la Sibiu, un angajament în zece puncte. "Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar".