Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul de mărturie mincinoasă

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 22 aprilie 2019, 21:48 Actualitate | Esenţial


Calin Popescu Tariceanu
Foto: Agerpres
Magistrații instanței supreme au decis, luni seară, să-l achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menținută, astfel, decizia din prima instanță, informează Mediafax. Decizia este definitivă.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat, luni seară, pe Călin Popescu Tăriceanu, fiind menținută decizia din prima instanță. A existat o opinie separată, în sensul rejudecării cauzei.

În acest dosar, Tăriceanu a fost achitat, în mai 2018, în primă instanță.


În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, președintele Senatului a catalogat întreg procesul ca fiind o înscenare.

"Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupției să se soldeze cu “big fish”. Datorită pozițiilor pe care le-am avut sau le dețin fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupție, nu au avut alte elemente, au încercat cu evaziunea fiscală, ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacție nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacție. În 2008 aveam o agendă suficientă ca să am grijă și de cabinetul soției", a declarat atunci Călin Popescu Tăriceanu, în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

La rândul său, procurorul DNA a cerut rejudecarea procesului. "Dispuneți casarea sentinței penale 318 din 2018 și rejudecați având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat pe fapta pentru care a fost trimis în judecată (...) Sunt întrunite în cauză elementele de mărturie mincinoasă, nu cum instanța de fond a refuzat să cerceteze. (...) Vă solicităm să dispuneți casarea cu trimitere spre judecare. Judecătorii de fond nu s-au pronunțat cu privire la actul de sesizare. Ar fi o încălcare a dreptului de apărare al inculpatului și al Parchetului", a declarat procurorul DNA, în fața instanței.

Apărătorii lui Călin Popescu Tăriceanu au solicitat instanței, să mențină soluția de pe fond, respectiv cea de achitare. "Solicităm să respingeți apelul ca nefondat menținând soluția atacată. Soluția este legală și temeinică. Consider că instanța fondului a procedat corect, este o hotărâre model și au aplicat corect deciziile Curtii", a susținut avocatul președintelui Senatului, în fața Înaltei Curți.


În primă instanță, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat pentru acuzația de mărturie mincinoasă.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















28988 vizualizari

  • -26 (76 voturi)    
    iata si "rule of law"... (Luni, 22 aprilie 2019, 21:57)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    dar sunt sigur ca rezistii nu vor fi de acord cu judecatorii!
    • +28 (56 voturi)    
      aha, acum justitia e buna pentru PSD-isti (Luni, 22 aprilie 2019, 22:18)

      carmen_i [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Cand justitia condamna un pesedist, incep toti sa strige ca e mana statului paralel, ca instanta face abuzuri si ca violeaza drepturile omului etc.

      Cand un pesedist scapa, atunci justitia e buna si "s-a facut dreptate".
      • -20 (36 voturi)    
        ce are sula cu prefectura? (Luni, 22 aprilie 2019, 23:18)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

        discutam despre Tariceanu acum!
      • -11 (17 voturi)    
        Justitia a fost mereu buna! (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:22)

        ColonelTurcescu [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

        DNA este cel care face abuzuri, iar DNA este procuratura, nu justitie! Mitul vostru ca PSD ataca justitia e palid rau. PSD ataca DNA si procurorii mincinosi si corupti care fac doar jocuri politice, pentru ca apoi sa piarda in justitie. De cand Camelia Bogdan nu mai e judecatoare v-ati pierdut coruptii din justitie.
        • +6 (8 voturi)    
          .. bai amice. (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:50)

          gdcos [utilizator] i-a raspuns lui ColonelTurcescu

          .. cred ca iti trebuie lecitina: PSD a spus mereu "justitia, justitia justitia" nu doar procuratura. Hai lasa, nu o mai scaldati acum. Acu e buna nu?! SI bat pariu ca daca DNA il baga la racoare pe Orban, si procuratura era buna si voi nu spuneati niciodata nimic de ei... pana la urmatorul pesedist inchis.
          Cata ipocrizie.
    • +6 (44 voturi)    
      Arestarea judecatorilor corupti (Luni, 22 aprilie 2019, 23:35)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Avem doua categorii de judecatori :
      - cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili si nesantajabili, care ii condamna pe infractori, inclusiv pe cei din psd si alde
      - corupti, aflati in slujba mafiei psd si alde, care ii achita pe infractorii din mafia psd si alde
      Dosarul lui Moliceanu a incaput pe mina unui complet format in majoritate din judecatori corupti.
      De aceea a fost achitat.
      Probele prezentate de procurori au fost beton.
      Se impune arestarea judecatorilor corupti, aflati in slujba mafiei psd si alde.
      • -6 (26 voturi)    
        nasol ca nu mai poate DNA sa le faca dosare (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:11)

        premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        iau decizii singuri :))))
      • -17 (23 voturi)    
        zau? dar cine esti tu? (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:47)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        un anonim pe net...
      • -8 (8 voturi)    
        Esti pe medicamentatie ? (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:50)

        Velma Kelly [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        Nu'mi explic altcumva comentariul tau ... Esti ?
      • -2 (2 voturi)    
        fereasca Dumnezeu! (Marţi, 23 aprilie 2019, 14:22)

        danete [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        pe langa cei ce scriu la comanda astfel de lucruri, a stiti ca sunt si exemplare care chiar cred ce scriu
    • -6 (10 voturi)    
      Deci Tariceanu nu mai este penal pe sistemul Orban (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:56)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Orban dupa ce a fost achitat, #rezistii au zis ca nu mai este penal ca pesedistii ca a fost achitat (oricum, ei nu prea ziceau ca a fost vreodata penal). Acum ca Tariceanu a fost achitat nu mai este penal, corect? Ce mai ii ziceti?
    • +16 (18 voturi)    
      ha ha ha (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:58)

      nlln [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      A mintit, a fost prins.
      CCR se hotaraste sa isi ajute camarazii, accepta contenstatia cu probele.
      Adica au inventat protocoalel.
      Tariceanu ramane un infractor,.

      Doar probele au fost eliminate din dosar , cu ajutorulCCR.
      Fapta ramane.

      Intra in categoria infractorilor nepedepsiti.
      Cand furi, cand minti nu conteaza cum se obtin probe.

      In proces sunt doua parti:procurorii care au datoria sa isi sutina acuzatiile si avocatii care au datoria sa apere inculpatul.
      In procesul inculpatului Tariceanu au existat trei parti.
      S-a adaugar CCR care a facut ceea ce avocatii nu au putut face.
      Au anulat de fapt probele.

      Fapta ramane.

      Tariceanu este un infractor nepedepsit.
      Nimic mai mult.
  • +17 (57 voturi)    
    Putregai (Luni, 22 aprilie 2019, 22:01)

    spirache [utilizator]

    Noapte buna, popor român!
    • +12 (24 voturi)    
      Asta nu-i nimic (Luni, 22 aprilie 2019, 22:35)

      Reticentul [utilizator] i-a raspuns lui spirache

      Sa vezi ce va fi in Duminica Orbului, nu ca n-am sti, credeti ca 20 mai a fost ales la intamplare?
      • +11 (21 voturi)    
        Cand nevastasa (Marţi, 23 aprilie 2019, 7:02)

        ABBV [utilizator] i-a raspuns lui Reticentul

        a recunoscut ca sa furat de la copii ....Daca il achita nu cred ca va iesi bine. Adica ori suntem un popor de tampiti si nu mai e nici o opreliste la furat ori mergem pe ei si au parte de justitie populara.
  • -24 (64 voturi)    
    ICCJ a pus punct abuzurilor DNA! (Luni, 22 aprilie 2019, 22:02)

    premierul grivco [utilizator]

    judecatorii ICCJ au infaptuit justitia!
    asa se intampla daca nu mai pot fi acercetati (adica santajata) de DNA!
    • +16 (38 voturi)    
      sunt santajati de PSD (Luni, 22 aprilie 2019, 22:14)

      carmen_i [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

      Judecatorii sunt niste slugi si cedeaza in fata santajului politic practicat de PSD. Statul de drept nu mai exista in Romania.
      Iar DNA are si el pacatete lui: a lasat pre multi infractori sa scape, iar acum e prea tarziu.
      • -10 (32 voturi)    
        d-aia are dragnea proces pe rol :))) (Luni, 22 aprilie 2019, 23:23)

        premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

        esti ridicol, dragnea se chinuie cu tot felul de amanri si contestari la CCR sa scape de dosarul de la ICCJ si tu ne spui ca judecatorii sunt slugile PSD :)))))
    • +10 (16 voturi)    
      acum e bun ICCJ? (Marţi, 23 aprilie 2019, 7:59)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

      Sentința dată lui trădiceanu naște o altă problemă, din faptul că trădiceanu s-ar fi autoincriminat pentru corupție dacă ar fi spus adevărul. De asta a fost achitat. Nu pentru că nu a mințit. E singurul caz legal în care este acceptată minciuna.
      La modul tacit, trădiceanu recunoaște că e corupt în afacerea cu pădurea lui Prins Pol.
  • -10 (56 voturi)    
    cum? (Luni, 22 aprilie 2019, 22:03)

    cucuveauamov [utilizator]

    nu mai e penal? pai si cine plateste banii cheltuiti de DNA pentru nimic? prostovanii (de noi)?! lasa, nu-i bai, bine ca iese Lazarica cu pensia intreaga.
    • +12 (42 voturi)    
      Stai calm (Luni, 22 aprilie 2019, 22:18)

      Ion-i_pozitivi [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Pai DNA nu are voie sa greaseaca sau ce? In orice democratie sunt si cazuri care nu se termina cu condamnari, asta nu inseamna ca s-a comis un abuz. Tariceanu a mintit sub juramant, asta e realitatea, ca judecatorii au decis ca nu ar trebui pedepsit pentru asta e cu totul alta problema (tine de jurisprudență si detalii din caz).
      • -13 (21 voturi)    
        dna (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:09)

        meditatorul [utilizator] i-a raspuns lui Ion-i_pozitivi

        o tine din greseala in greseala...
    • +20 (44 voturi)    
      Stii ceva? (Luni, 22 aprilie 2019, 22:22)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Hai sa investigam sau sa bagam la inchisoare pe cei care au cheltuit banii populatiei pe procese "abuzive", investigatii DNA "politice" si pe ascultarile celor cateva sute de mii de romani de catre servicii.
      Hai sa o facem.

      Si stii cand? Imediat cand vom concluziona cine a platit si din banii cui si cum si de ce urmatoarele:
      - protestul lui Dragnea
      - referendumul lui Dragnea
      - cele 2 milioane platite lui Trump in 2017 - da da, sunt platitie de "partid", dar de unde a avut partidul acei bani?
      - cine a platit campania electorala din 2015-2016 si 2019-2020
      - pensiile speciale ale politicienilor (da frate, poti sa zici si de cele ale procurorilor daca te face sa dormi bine la noapte, daca ai ajuns sa compari vetereani de razboi si procurori cu politicieni)
      - conacul lui Dragnea

      Lista continua... dupa ce vor fi astea justificate, atunci promit ca te iau de mana si mergem impreuna sa cerem socoteala DNA pentru investigatiilea astea "temperizate" de judecatorii "corecti si justi" ce achita "victimele statului paralel".

      Pana atunci, mars!
  • +20 (28 voturi)    
    OK. Dar Pădurea Băneasa ? (Luni, 22 aprilie 2019, 22:24)

    Koczka [utilizator]

    Doar dl. Popoviciu e vinovat ? Cine ar trebui să primească felicitările sau scuzele pt defrișarea pădurii și a pepinierei Institutului Academiei Agricole ?
    • -8 (18 voturi)    
      sunt terenuri diferite, confunzi (Luni, 22 aprilie 2019, 23:26)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      unul e ferma baneasca altul padurea baneasa
  • +15 (29 voturi)    
    Se pare (Luni, 22 aprilie 2019, 22:26)

    ipolitic [utilizator]

    ca justitia il ajuta pe simpaticul nostru manechin sa aplice un body-check lui dragnea in cursa pentru prezidentiale.
  • -11 (37 voturi)    
    Normal (Luni, 22 aprilie 2019, 22:35)

    meditatorul [utilizator]

    Dosarul ala era o facatura! dna toaca banii publici pentru ambitiile unora...
  • +20 (42 voturi)    
    Nu mergeti la vot si asta se va intampla de acum i (Luni, 22 aprilie 2019, 23:00)

    Klaus_ [utilizator]

    Nu mergeti la vot “pentru ca nu aveti cu cine vota”, pentru ca “toti sunt la fel”, pentru ca “nu faceti politica” sau pentru ca aveti un alt motiv cretin... si astfel de personaje vor conduce aceasta tara, vor da in cap firmelor la care lucrati, vor face datorii pe care le veti plati voi si copiii vostri, ne vor indeparta de valorile europene. Decat sa stati acasa mai bine mergeti si votati cu ORICINE ALTCINEVA in afara de PSD sau ALDE. Oricine! Nu pentru ca ceilalti sunt mai breji, ci pentru ca astia nu au voie sa mai aiba putere absoluta.
    • +9 (13 voturi)    
      Ai uitat un partid (Marţi, 23 aprilie 2019, 7:08)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui Klaus_

      Pro Rromania ...e plin de PSD/PCR ....ala este probabil noul nume PSD/PCR, noua masca.
      • +9 (11 voturi)    
        Da (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:12)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui ABBV

        Dar ai fi uimit ce repede creste in sondaje. Nici macar acum nu a invatat nimic populatia.
  • +14 (34 voturi)    
    Chiar exista (Luni, 22 aprilie 2019, 23:06)

    NituCt [utilizator]

    Cat de prost poti sa fii sa aperi penalii ? Cat de prost poti fi sa consideri ca DNA-ul e cel care "santajeaza" ?
    Cred ca e suficient sa fii psd-ist.
    • -4 (18 voturi)    
      cine (Luni, 22 aprilie 2019, 23:18)

      meditatorul [utilizator] i-a raspuns lui NituCt

      stabileste care este penal si care nu?
      • -8 (12 voturi)    
        cum cine? (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:47)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui meditatorul

        #rezist, farul moralitatii si competentei romanesti, nu?
      • +1 (5 voturi)    
        tovarasii politruci de la ccr? (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:49)

        keres [utilizator] i-a raspuns lui meditatorul

        tudorel? daddy?
    • +8 (14 voturi)    
      Uitati-va (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:00)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui NituCt

      Uitativa cu atentie cine sunt cei care participa la manifestatiile PSD, parca sunt zombi, spalati pe creier.
      Astia ii voteaza perpetuu pe infractorii PSD iar daca nu se va iesi masiv la vot ii vom avea in continuare
      Dracnea este aparat in toate iesirile publice de catre interlopi, uitati-va atent. S-au aliat borfasii.
  • +9 (27 voturi)    
    Tara bananiera ! (Luni, 22 aprilie 2019, 23:22)

    Observatory [utilizator]

    Gasca organizata la toate nivelele !

    Hoția și minciuna , caracteristici cu tradiție in România !
  • +10 (32 voturi)    
    Ploua cu achitari de cand PSD conduce (Luni, 22 aprilie 2019, 23:24)

    domos [utilizator]

    Justitia si-a pierdut curajul.
    • -9 (23 voturi)    
      ai dreptate, ploua cu achitari (Luni, 22 aprilie 2019, 23:56)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui domos

      doar motivul e gresit:
      judecatorii si-au regasit curajul de cand nu DNA nu le mai poate face dosare :)
      • +4 (8 voturi)    
        curaj (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:53)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

        V
      • +8 (12 voturi)    
        curaj (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:56)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

        Vrei sa spui ca judecatorii si-au pierdut curajul de cand SS-ul ii pandeste. Dragnea @ co si-au pus deja in functiile cheie din justitie oamenii lor si controleaza tot. Liber la furat fratilor.
        Traiasca si infloreasca PSD!
      • +3 (5 voturi)    
        confunzi curajul cu frica (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:48)

        keres [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

        frica de ciuma pesedista si de politia politica. E ca pe timpul lui Nastase, si atunci aveam coruptie fara corupti.
    • -1 (11 voturi)    
      :))) (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:16)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui domos

      nu poate sa piarda ce nu a avut niciodata. Nu confunda cu interesele, personale sau de grup, chiar daca unele achitari/condamnari au fost pe placul tau cum sunt unele acum pe placul celorlalti.
  • +8 (22 voturi)    
    Mi-este scarba (Luni, 22 aprilie 2019, 23:44)

    Mizza [utilizator]

    Sincer.. eram sigur ca acest brontozaur comunist pseudo-liberal va fi lasat liber. Mi-este scarba de aceasta tara. Dupa Pasti am plecat din Romania ;i nu vreau sa mai aud de tigania din Balcani cat oi trai! Ramaneti voi si platiti taxe aici, sa traiti in lumea atreia si ei sa o duca bine. Ramai in pace, popor roman!
    • -8 (12 voturi)    
      excelent (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:48)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Mizza

      iar daca ai un pic de obraz, nici nu mai votezi vreodata
  • -5 (19 voturi)    
    Faptele lui Tariceanu (Luni, 22 aprilie 2019, 23:46)

    adrian_83 [utilizator]

    Nu stiu cat de vinovat e Tariceanu pentru aceasta fapta insa faptul ca a fost acuzat pentru acest lucru dovedeste ca DNA nu are practic nimic serios impotriva lui.

    Nici acest caz si nici cele doua procesele ale lui Dragnea (cel cu referendumul si cel cu angajarile fictive) nu sunt cazuri de mare coruptie din care sa reieasa ca cei doi sunt mari corupti.

    Daca cei doi ar fi fost acuzati pentru fapte din care ar fi reiesit prejudicii mari in dauna statului atunci da as fi sustinut actiunile DNA, cu astel de cazuri insa trase de par DNA nu prea e credibil.

    Vreau sa vad cazuri adevarate in care cei doi sunt acuzati de prejudicii mari si nu de fapte nu prea grave si pentru care probele sunt vagi.
    • +3 (5 voturi)    
      .. asa.. (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:47)

      gdcos [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

      .. si cu Teldrum cum ramane? Ala in care e acuzat ca furat cot la cot cu Teldrum din fonduri UE?! Cazul ala in care el semna la guvern si CJ si Teldrum primea plati, in schimb sefii firmei scoteau bani cash pentru fiusu.. Ala in care el da in judecata OLAF-ul..

      Belina?!

      Iar cat despre angajarile fictive.. sper ca glumesti. Si din avion se vede ce e acolo, nu doar din declaratiile initiale ale cucuoanelor. Care acum se razgandesc.

      Cu referendumul sunt de acord cu tine.
  • +14 (24 voturi)    
    Se reinstaureaza dictatura comunista (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:03)

    Mizza [utilizator]

    L-au scapat pe Tariceanu, il scapa imediat si pe Dragnea, devine presedinte si Iliescu moare fericit. Comunismul merge mai departe in Romania. UE vor spune "OK" pentru ca deh.. business. Iar noi, prostimea, ne vom merita soarta. Caragiale avea perfecta dreptate "La vremuri noi, tot noi".
  • +12 (22 voturi)    
    urmeaza iliescu (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:55)

    Coco Whistle [utilizator]

    si acestia sint in stare sa-l albeasca si pe ceausescu. toata floarea comunistilor si securistilor reprezinta noua boierime, dar educatie nema.
    • -12 (22 voturi)    
      altii l-au albit pe Lazar :)) (Marţi, 23 aprilie 2019, 2:17)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      dar e bine, ca e de partea lor :))
    • -1 (3 voturi)    
      Hai men (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:57)

      Reticentul [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      Pai pe Ceausescu l-a albit deja tac-tu Lazar. In rechizitoriu scrie negru pe alb ca criminalul Iliescu a dat o lovitura de stat incalcand Constitutia RSR si legile tarii, inlaturand conducerea LEGITIMA a tarii si pe Presedintele ales, tovarasul Nicolae Ceausescu. Plus ca a ponegrit si defaimat Securitatea si securistii care imparteau narcise (gurile rele zic ca gloante) printre manifestantii naivi, care credeau ca e Revolutie si ca rastoarna dictatura comunista. Nu ca n-ai avea dreptate, dar atribui gresit meritele.
  • +12 (24 voturi)    
    Daca Moliceanu... (Marţi, 23 aprilie 2019, 0:55)

    brifcor [utilizator]

    ... e nevinovat, eu sunt Maica Theresa !
  • +11 (19 voturi)    
    In curand va fi ca in America Centrala (Marţi, 23 aprilie 2019, 1:07)

    John_english [utilizator]

    ...mafioții se vor împușca intre ei ziua în amiaza mare iar politia va tine ciocul mic de frica.
  • 0 (8 voturi)    
    Multe felicitari lui Daddy! (Marţi, 23 aprilie 2019, 5:18)

    Sunt_nimic! [utilizator]

    Nu, nu le-am incurcat, insa este absolut clar rezultatull, nici nu mai are sens sa se tin procesul lui Dracnea, este de pe acum clar ca si flaushatul va fi declarat nevinovat!

    Deci POATE sa candideze la Cotroceni!

    Sa ne traiasca Presedintele cu ranjet stirb si ce amai tanara Prima Doamna!
  • +8 (18 voturi)    
    Lumina in Romania a fost stinsa de multi ani (Marţi, 23 aprilie 2019, 5:38)

    Dalinar [utilizator]

    Ce se intampla acum nu ar trebui sa mai mire pe nimeni. Postacii psd, ciocu mic, ca sunteti defazati, tara e in intuneric!!!
    • -1 (3 voturi)    
      Sa vezi lumina... (Marţi, 23 aprilie 2019, 16:03)

      Reticentul [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      Dupa democratia pumnului in gura a lui Nastase, a urmat democratia capului in gura a lui Basescu si acum democratia parului (maciucii) a lui Orban. Se prefigureaza si democratia incarcerarii prin OUG a lui Caramitru. Si tu te plangi de intuneric?...
  • +6 (10 voturi)    
    Chiar si dragostea e un esec cand ti se pune coarn (Marţi, 23 aprilie 2019, 6:53)

    Ioko [utilizator]

    Era previzibil mai oameni buni cum va fi si ce va urma asa cum va fi previzibila caderea PSD.
    Mai oameni buni astia nici originali nu sunt ca nu ii duce capul si deja s-a mai intamplat ce vedeti astazi pentru ca e povestea vostra de 30 de ani.
    Pana la alegerile Europarlamentare toate partile vor fi fericite dupa planul lor in afara de populatia aia care nu sunt votanti captivi a partidelor si aicea au ei problema ca nu stiu cum vor reactiona partea aia a populatiei nepartizana sau pe limba lor nedecisii si nu e vorba de alegeri si mai mult daca i-au prostit sa le sustina proasteala care e in stransa legatura cu buzunarele lor si supravietuirea pe termen lung a clanului.
    Dupa cum vedem toti mergeti pe mana emotionala care nu are nici o valoare pentru cei pe care vreti sa ii duceti de nas asa ca orice sperante v-ati facut vor fi diferite fata de ce va asteptati.
    Jocul asta de-a emotilor va scapat de sub control incat va iesi chiar mai prost decat va inchipuiti pentru ca cei care va asteptati sa reactioneze cum reactionau la fel vor actiona diferit iar cei care ati crezut ca vor actiona cum vreti voi nu va actiona deloc cum vreti voi asa ca mi-e teama ca va iesi atat de diferit de ce va astepati incat la sfarsit nu veti intelege nimica din ce se intampla.
  • +2 (6 voturi)    
    Hopa! (Marţi, 23 aprilie 2019, 6:54)

    tontu [utilizator]

    S-ar putea sa urmeze o "indepartare" a ALDE de PSD?
    Tariceanu mai are de trecut un hop in parlament, pe care daca-l trece(neinceperea urmaririi penale) are liber la prezidentiale, iar partidul va iesi intarit si liber sa joace la doua capete...
  • +6 (14 voturi)    
    pai ati nenorocit voi justitia! (Marţi, 23 aprilie 2019, 7:04)

    kthor7 [utilizator]

    ce poate sa dea un procuror si un judecator corupt? o singura decizie, corupta si ea.
  • +10 (14 voturi)    
    asa justitie!!!?? (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:19)

    MirceaIo [utilizator]

    Pai asta printre cei mai mari mincinosi ai omenirii!!! Sunt absolut convins ca a facut declaratie mincinoasa. Cred ca au existat probe sterse. Omul e un combinator notoriu. Este: smecher, hot, mincinos!!! Oare cum a putut un judecator sa il declare nevinovat???
  • -11 (15 voturi)    
    "Fapta nu este prevazuta de legea penala", (Marţi, 23 aprilie 2019, 8:44)

    xrogo [utilizator]

    pai bine mai procurorii lui peste, voi ce facultate de drept ati facut de acuzati pe al doilea om in stat de ceva ce nu este in codul penal?
  • +3 (7 voturi)    
    .. curios de o chestie. (Marţi, 23 aprilie 2019, 9:48)

    gdcos [utilizator]

    Acum e buna justitia sau e corupta pana la os?! Ca nu mi-e clar. Statul paralel unde e aici?!
    • -3 (7 voturi)    
      Iti spun eu unde e... (Marţi, 23 aprilie 2019, 10:31)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui gdcos

      Statul paralel este dupa cum urmeaza:

      1) Maior e ambasador in US
      2) Dumbrava e pensionat
      3) Coldea e pensionat
      4) Livia Stanciu e la CCR
      5) Kövesi e aproape de Brutarie
      6) Portocala e exclus din Magistratura
      7) Camelia Bogdan e exclusa din Magistratura samd

      Au mai ramas ici colo cativa procurori si judecatorii bolsevici razleti. Si e mult stat paralel inca in CSM, in sectia de procurori. Acolo se #rezista inca bine. Dar s-au cam dus culoarele din justitie de alta data ...
      • +1 (7 voturi)    
        Adica epurarile au reusit (Marţi, 23 aprilie 2019, 12:12)

        oliveira [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

        Nu va bucurati ca se intoarce roata, toti cei care au calcat justitia in picioare vor ajunge sa dea socoteala.
        • -2 (4 voturi)    
          Asa epurare (Marţi, 23 aprilie 2019, 14:07)

          Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui oliveira

          Vreau si eu asa o epurare cu pensie de General SRI. Sau cu imunitate de judecator CCR + salariu din dotare.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version