Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care e acuzat de mărturie mincinoasă / Decizia nu e definitivă

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 22 mai 2018, 18:53 Actualitate | Esenţial


Dragnea si Tariceanu
Foto: Agerpres
Magistraţii Înaltei Curți au decis, marţi, să îl achite pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă, anunță Mediafax.

Decizia nu este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, marţi, să schimbe încadrarea pentru Călin Popescu Tăriceanu din mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în mărturie mincinoasă şi să-l achite pe preşedintele Senatului pentru această acuzaţie.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Hotărârea magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vine în condiţiile în care procurorul DNA a cerut, la ultimul termen al dosarului, de la începutul lunii mai, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru Călin Popescu Tăriceanu.

"Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul", a declarat atunci, în instanţă, procurorul DNA.

În 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

Este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care "a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: - retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), - implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, - actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri", a anunțat, la acea vreme, DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, Călin Popescu Tăriceanu "a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin şi Truică Remus, în contextul menţionat mai sus, întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate mai sus şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate".





















7763 vizualizari

  • +46 (60 voturi)    
    V-am spus ca il achita, la fel va fi si Dragnea (Marţi, 22 mai 2018, 18:55)

    2087 [utilizator]

    Cine poate, pleaca din tara. Cine nu... vai de noi.
    • +7 (17 voturi)    
      CCR! (Marţi, 22 mai 2018, 19:47)

      civism [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Din cate am inteles si eu din presa dovezile in dosarul Tariceanu cumrpndeau si interceptari efectuate pe mandate de securitate nationala. Pai CCR tocmai le-a desfiintat printr-o decizie.
      In dosarul Ponta tot datori usei decizii CCR se pare ca a fost achitat intrucat nu a incalcat o lege sau o ordonanta de urgenta, a incalcat legislatie secundara. Tot magaria CCR!
      Hai sa vedem motivarea pana sa dam vina pe judecatori.
      • -1 (3 voturi)    
        Poate ca achitarea a venit cu un pret! (Miercuri, 23 mai 2018, 9:31)

        pedepsitorul [utilizator] i-a raspuns lui civism

        Eu il cred pe Tariceanu dispus la orice compromisuri... inca unul in plus pentru a fi achitat, nu mai deranjeaza decat pe Dragnea...
    • +9 (19 voturi)    
      PSD-ALDE au bagat groaza in magistrati! (Marţi, 22 mai 2018, 20:52)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Va mira ca Tariceanu a fost achitat in prima instanta continuand sirul lung de achitari din ultima vreme de parca avem coruptie fara corupti? Majoritatea judecatorilor vin din comunism, sunt niste taraturi securiste de care trebuie sa scapam cat mai repede. Judecatoarea lui Borcea si madam Elena Burlan, cea cu 50.000 de euro luati ca sa-i ia apararea unui interlop va spune ceva? Dar sefa CSM? Dar madam Baltag si Savonea,care sunt toata ziua la televiziunea lui Voiculescu? Cand o pleca PSD-ALDE definitiv, peste un an si jumatate, daca nu mai devreme datorita furiei poporului, putem sa curatam si aceasta breasla.
      • -6 (10 voturi)    
        Nu fi naiv (Marţi, 22 mai 2018, 22:39)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

        La pariu este vorba de arhiva SIPA.
        Brusc cum a fost desecretizata + decizii CCR au inceput achitarile...
    • +1 (15 voturi)    
      Arestarea judecatorilor corupti (Marţi, 22 mai 2018, 22:15)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Parchetul General trebuie sa-i aresteze pe judecatorii corupti sau santajabili care l-au achitat pe infractor.
      Probele sunt zdrobitoare.
      Cum sa spui ca daca procurorii au colaborat cu SRI, probele sunt ilegale ?
      Daca, de exemplu, un politician si-ar fi omorit o matusa, ca sa-i fure averea si ar fi ingropat-o sub cotetul gainilor, de la ferma sa de la munte. Daca Serviciile Secrete ar fi aflat de crima, interceptind fara a avea mandat, iar procurorii, in ciuda imunitatii politicianului, ar fi descoperit-o pe matusa ingropata sub cotetul gainilor, era corect ca infractorul sa fie achitat, pentru ca probele au fost obtinute ilegal ?
      Daca tilharii din Sinesti sunt descoperiti cu ajutorul Serviciilor Secrete, care ii vor intercepta fara mandat, ar fi corect sa fie anulate probele ?
      Dar daca obiectele furate de tilhari de la automobilisti vor fi descoperite in casele tilharilor, in urma unor perchezitii fara mandat, ar fi normal ca probele sa nu fie luate in seama ?
      Trebuie sa fie declansate miscari hotarite de protest pina la demisia guvernului mafiei, dizolvarea parlamentului borfasilor si arestarea judecatorilor corupti de la CCR, ICCJ, CSM, Curtile de Apel si Judecatorii, care ii achita pe infractori.
    • -1 (21 voturi)    
      Drum bun! (Marţi, 22 mai 2018, 23:19)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Poti sa pleci linistit. Nu ajunge tara nicaieri cu din astia ca tine.

      In primul rand ca am mult mai multa incredere in niste judecatori pregatiti si care asta fac ca profesie. In faptul ca stii tu sigur ca Dragnea si Tariceanu sunt vinovati nu am incredere.

      Faptul ca esti #rezistent nu te situeaza deasupra Justitiei. Nici macar atunci cand nu iti convin deciziile ei.

      Acum daca tu te bazezi pe dosarele facute de "unitatea de elita" de la Ploiesti care se ocupa cu "paraditul la cetateni" e problema ta. Nu ar strica sa ai niste standarde mai inalte si in ceea ce priveste DNA-ul.
      • +1 (15 voturi)    
        Gigele, doar ca fapt divers (Miercuri, 23 mai 2018, 0:33)

        gwolf [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

        Faptul ca Andreea Cosma, probabil pe numele ei de scena Stormy Red Riding Hood (daca intelegi ideea), este deputat in parlamentul Romaniei in anul de gratie al domnului 20-18, mi se pare o problema INFINIT mai mare decat ce face "unitatea de la Ploiesti".
        Ca tot vad ca aduci vorba de INCREDERE.
        • -1 (3 voturi)    
          Test de INCREDERE (Miercuri, 23 mai 2018, 11:44)

          relu59 [utilizator] i-a raspuns lui gwolf

          Hai ca vedem si CV-ul tau.

          Aici, avem CV-ul doamnei Andreea Cosma

          http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=330&leg=2016&cam=2&pag=0
    • -1 (5 voturi)    
      O sa aducem... (Miercuri, 23 mai 2018, 7:37)

      Stef_and [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      In locul tau filipinezi si chinezi, sunt mai harnici si nu fac politica.
      • 0 (2 voturi)    
        Asta e una din probleme, ca nu se face politica (Miercuri, 23 mai 2018, 9:19)

        2087 [utilizator] i-a raspuns lui Stef_and

        Faptul ca romanilor le e scarba sa faca politica e o mare problema.

        Politica dicteaza viitorul. Daca romanii evita sa discute politica, ce viitor putem avea?

        Eu as vrea ca toti romanii sa faca politica, macar sa avem un dialog. Dar nu, ei asteapta sa pice din cer candidatul perfect si pana atunci nu discutam.

        Si astfel romanii nu voteaza, avand impresia ca astfel fac rau partidelor, cand de fapt doar ajuta la sabotarea tarii.
    • -1 (5 voturi)    
      Deci Tăriceanu nu a mințit! (Miercuri, 23 mai 2018, 9:43)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Atât își aduce aminte din ce a făcut.Cu alte cuvinte,Tăriceanu este uituc și nu poți condamna pe cineva pentru-că uită!Dar noi?De ce votăm uituci care să ne conducă?Uită ce au promis și se apucă de hoții.
    • +4 (4 voturi)    
      Tariceanu mai este "penal"? (Miercuri, 23 mai 2018, 9:55)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui 2087

      Intreb. Dupa ce a fost achitat Orban, toti au zis ca nu este "penal" si nu a fost niciodata ca nu era decizie definitiva. Dar de Tariceanu aceeasi oameni ziceau ca este "penal". E uite ca a fost achitat. Acum mai este Tariceanu "penal"?
  • -47 (75 voturi)    
    nasol.... (Marţi, 22 mai 2018, 18:57)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    dosare facute aiurea, doar ca sa aiba Klaus motiv sa spune "penalule, nu dau mana cu tine"!?
    • +10 (22 voturi)    
      daca te-ar duce puti ncapu (Marţi, 22 mai 2018, 19:27)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      ai intelege ca nu orice dosar se sfarseste cu o condamnare si asa functioneaza justitia...

      asta nu inseamna nici ca e nevinovat, nici ca a gresit dna...

      dar na cand esti prea prsoti sau cand esti platit sa spui tampenii.... logica nu mai conteaza
      • 0 (2 voturi)    
        argumentum ad personam.... (Miercuri, 23 mai 2018, 11:48)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        e dovada ca esti genial.
    • +10 (16 voturi)    
      nasol... ca a incercat sa dea pe nimic (Marţi, 22 mai 2018, 19:34)

      qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      padurile statului roman...

      iar voi sunteti atat de spalati incat nu realizati dimensiunea dezastrului... sa vedem cine o sa va mai plateasca pensiile, salariile si ajutoarele sociale cand vom pleca noi, astia care muncim si producem pentru tara
      • 0 (2 voturi)    
        care "voi"? (Miercuri, 23 mai 2018, 11:47)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

        ??
  • +27 (39 voturi)    
    Sa va aud cum spuneti ca avem o justitie defecta (Marţi, 22 mai 2018, 18:58)

    EMC2*2/2#@4 [utilizator]

    ... nu de alta dar chiar e momentul sa incepeti sa spuneti asta pentru ca asa este.
  • +32 (42 voturi)    
    cum este? (Marţi, 22 mai 2018, 18:59)

    decretelu [utilizator]

    justitia este in mana statului paralel, deci achitarea este nedreapta? sau nu e si atunci tot ce-ati debitat oral a fost o mare tampenie... cum e domn' tariceanu?
  • -39 (63 voturi)    
    ghinion :)) (Marţi, 22 mai 2018, 19:06)

    premierul grivco [utilizator]

    a fost penal o vreme acu nu mai e.
    eu zic sa nu mai luati de bun tot ce zic alte onea si negulescu :))
    • +4 (10 voturi)    
      deci... (Marţi, 22 mai 2018, 19:29)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui premierul grivco

      tu poti paria viata ta pe faptul ca e nevinovat si nu a furat niciodata?!

      ai curaj?!
      daca nu ai curaj te rog sa taci. ok?! eu am curaj sa pariez ca e un corupt infect!

      justitia nu dovedeste 100% vinovatia sau nevinovatia... habar nu ai cum functioneaza un sistem juridic... dar nici macar nu te intereseaza nu?!
      tu doar esti platit ca sa urlii ca vai ce nevinovat e asta...

      stai linistit cda mai are vreo 5 dosare... 1 dat la rejudecat ca a schimbat psd legea si au pensionat in jduecator... asa ca las-o moarta
      • 0 (2 voturi)    
        Dar dosarul nu este despre furt... (Miercuri, 23 mai 2018, 10:22)

        Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Asta se vede la generatia #rezist care doar citeste titluri de pe facebook. Dosarul nu este despre furt, e despre marturie mincinoasa. Dar tu esti spalat pe creier si nu vezi adevarul. La fel si cu Dragnea si alegerile. Nu era despre "au votat mortii din Teleorman".
  • +10 (14 voturi)    
    incet incet... (Marţi, 22 mai 2018, 19:26)

    liviu_ [utilizator]

    au pus mana pe justitie...

    sa vezi furt de acu incolo din banu public
  • +1 (11 voturi)    
    ciudat (Marţi, 22 mai 2018, 19:29)

    razeshu [utilizator]

    si care anume ar fi motivarea sentintei ? probele par destul de clare.
    nu e vorba ca justitia e perfecta, orice padure are uscaturile ei. dar trebuie luptat pentru indepartarea lor, nu trebuie blamati toti judecatorii in bloc.
    • 0 (0 voturi)    
      unde ai vazut tu probele? (Miercuri, 23 mai 2018, 11:49)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      nu dai un link? Multumesc!
  • +4 (4 voturi)    
    ha, ha (Marţi, 22 mai 2018, 19:47)

    meditatorul [utilizator]

    ha, ha, ha, ha....
  • +4 (8 voturi)    
    Sucirea mintii! (Marţi, 22 mai 2018, 19:50)

    ber [utilizator]

    I-as intreba pe judecatori: daca a mintit nu inseamna ca i-a favorizat? Altfel de ce ar fi mintit?
    • +1 (9 voturi)    
      serios? (Marţi, 22 mai 2018, 22:31)

      meditatorul [utilizator] i-a raspuns lui ber

      de unde stii ca a mintit? poate mint procurorii, nu ar fi prima oara.
      • -3 (3 voturi)    
        Nu e clar? (Miercuri, 23 mai 2018, 0:16)

        ber [utilizator] i-a raspuns lui meditatorul

        Judecatorii nu au concluzionat ca nu a mintit.
        Doar l-au achitat pentru aceasta acuzatie. Ca e acuzatie mai mititica!
        • 0 (0 voturi)    
          baiete (Miercuri, 23 mai 2018, 20:09)

          meditatorul [utilizator] i-a raspuns lui ber

          esti naiv, uite decizia: 'II. In baza art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedura penala, achita pe inculpatul POPESCU TARICEANU CALIN CONSTANTIN ANTON, pentru infractiunea de marturie mincinoasa, prev. de art. 273 alin.1 din Codul penal. In baza art.272 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala onorariul aparatorului desemnat din oficiu in suma de 260 lei se avanseaza din fondul Ministerului Justitiei, suma de bani care, potrivit art.275 alin.6 din Codul de procedura penala, ramane in sarcina statului. In baza art.275 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate in cursul urmaririi penale si al judecarii cauzei in prima instanta raman in sarcina statului. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror si inculpat. Pronuntata in sedinta publica, azi, 22 mai 2018."
      • -1 (1 vot)    
        filozof (Miercuri, 23 mai 2018, 14:06)

        Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui meditatorul

        Daca taceai "meditator" ramaneai, oricum nu "ganditor"...
  • +6 (10 voturi)    
    Justitia e la mana cui detine arhiva SIPA (Marţi, 22 mai 2018, 20:06)

    Teo3000 [utilizator]

    Justitia e la mana cui detine arhiva SIPA.
    Tudorel Toader & presa aservita PSD a urlat, tunat si fulgerat ca trebuie desecretizata arhiva SIPA pana cand Tudorel a pus mana pe ea. Din acel moment, toti au tacut malc si au inceput sa curga deciziile de achitare.
    Restul e poveste!
  • +4 (8 voturi)    
    Justitia e sublima.. (Marţi, 22 mai 2018, 20:15)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Dar lipseste cu desăvârsire!
    De ce asa favorizare a infractorului?
  • +3 (7 voturi)    
    se asterne noaptea (Marţi, 22 mai 2018, 20:28)

    middle_brick [utilizator]

    si negura peste justiția din romania, urmează dragnea la fel de nevinovat. ultimul sa stingă lumina va rog!
    • -2 (4 voturi)    
      Lumina? (Marţi, 22 mai 2018, 22:10)

      Europiu [utilizator] i-a raspuns lui middle_brick

      E stinsa de mult. Nu vezi cum orbecaie toti cei ramasi in tara?
  • +5 (9 voturi)    
    Bun (Marţi, 22 mai 2018, 20:57)

    stevej [utilizator]

    Eu zic sa sarbatoreasca cu inca vreo 3 neveste. Ce fura da la toate pitipoancele tataie asta, oricum e demult senil. Dupa ce a bagat tara in criza in 2008, mai vrea si in 2018 la fel. De plecat din tara singura sansa:(
  • +3 (7 voturi)    
    Începe bine campania prezidențială (Marţi, 22 mai 2018, 20:58)

    Con_stan_tin [utilizator]

    Tăriceanu cu albirea asta juridică făcută cu ajutorul DNA.
  • +1 (5 voturi)    
    Nah, nu l-au putut dovedi (Marţi, 22 mai 2018, 22:19)

    Dalinar [utilizator]

    Cum altfel, cand ei, porcii, isi dau singuri sentintele, not guilty
  • +6 (8 voturi)    
    Judecatorii (Marţi, 22 mai 2018, 22:31)

    Ord [utilizator]

    in marea lor parte sunt partasi la ce a devenit Romania in cei 28 de ani, sper ca sunt mandri. Un demnitar prin faptul ca zice o minciuna este cu mult mai vinovat fata de un cetatean ce declara in instanta o minciuna. Minciunai unui demnitar poate afecta o tara si milioane de oameni!
  • 0 (6 voturi)    
    Inalta Curte a intrat la apa, acum e Pitica Curte (Marţi, 22 mai 2018, 23:29)

    revo [utilizator]

    Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi - inca o explicatie pentru vizita prapaditei de Dancila in Israel si pupatul pe gingii a lui Dragnea cu Netanyahu.

    Cat despre Inalta Curte - este o denumire improprie pentru un maidan pe care penalii si infractorii si criminalii si asasinii acestei tari joaca fotbal cu soarta noastra.
  • +4 (8 voturi)    
    Independența Justiției - va fi vreodată? (Miercuri, 23 mai 2018, 8:13)

    c.radu [utilizator]

    O scurtă perioadă, în vremea lui Băsescu, instituțiile statului au tins către independență, care în cazul lor înseamnă, de fapt, să slujească celor mulți și cinstiți. Dar această tendință a fost impusă de Occident și susținută cu putere de puterea politică românească de la acea vreme, adică Băsescu și partidul său, fără de care cel dintâi ar fi avut tot atâta putere câtă are acum Iohannis. La momentul actual, deși factorul extern a rămas la fel, deși avem încă, din fericire, un președinte pro-Justiție și stat de drept, ne lipsește un partid politic la putere, care să susțină în continuare această independență.
    Judecătorii nu pot face dreptatea singuri, chiar dacă ar vrea. Legislativul este peste ei, CCR este peste, avocații, apărători ai îmbogățiților pe nedrept, devin tot mai vocali, mai îndrăzneți, în vreme ce procurorii sunt supuși, de ani de zile, unui tir încrucișat, din partea politicienilor și a presei, poporul nepricepând că tocmai aceștia sunt prietenii lui, apărătorii bunurilor comune - pădurile, lacurile, căile ferate, banii europeni pentru dezvoltare etc.
    Când vor înțelege, oare, votanții PSD și ALDE că tocmai aceștia sunt responsabili de sărăcia și mizeria din țară, de înstrăinarea copiilor lor, nevoiți să caute peste hotare un tratament corect pentru munca lor?
    De o vreme au început achitările pe bandă rulantă, DNA este în corzi, șmecherii jubilează, puterea a ajuns, în sfârșit, cu totul în mâinile lor.
    Într-adevăr, nu putem să ne așteptăm la altă sentință nici pentru Dragnea.
    Sper ca cei care sunt pe picior de plecare din țară să nu o facă, totuși. Gândiți-vă că asta e țara voastră. Suntem încă destul de mulți ca să-i răsturnăm. Răbdare până la anul, iar apoi încă un an. Cei cinstiți sunt, încă, majoritari. Dar nu mai stați în casă când va veni vremea votului. Dați cu ei de pământ și câștigați-vă țara!
  • +3 (3 voturi)    
    După cum se observă (Miercuri, 23 mai 2018, 8:55)

    sletcu [utilizator]

    lumea din callcenter-ul de comentatori ai... ştim noi cui... are aceeaşi mentalitate potrivit căreia, instituţii incompetente dar zeificate, trebuie susţinute constant cu jertfe în justiţie.
    • 0 (0 voturi)    
      inca nu au inteles... (Miercuri, 23 mai 2018, 11:51)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui sletcu

      cei din "callcenter-uri" daca sa-ti dea + sau -!!
  • 0 (0 voturi)    
    Bună! (Miercuri, 23 mai 2018, 15:14)

    asavreau [utilizator]

    Înseamnă că Tăriceanu sa pupat cu statul paralel!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version