Meteorologii anunță vreme ploioasă pentru săptămâna viitoare. Temperaturile cresc începând de joi

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 14 aprilie 2019, 15:27 Actualitate | Esenţial


Ploaie
Foto: pixabay.com
Administrația Națională de Meterorologie (ANM) anunță o vreme ploioasă în decursul săptămânii viitoare în majoritatea zonelor țării, cu precipitații sub formă de lapoviță în unele spații restrânse, notează Mediafax. Temperaturile vor crește, însă, începând de joi, spun meteorologii.

„Luni se vor înregistra ploi mai puține decât în weekend și mai slabe cantitativ. Ele vor apărea cel mai probabil prin Banat, Oltenia, nord-vestul Munteniei, în sud-vestul țării. Maximele vor fi de la 4-5 grade în Moldova, înregistrându-se 8-9 grade în nordul Moldovei, până la 16 grade în Câmpia de Vest și între 18-19 grade în vestul Olteniei”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.

Potrivit acestuia, începând de marți, ploile se extind treptat în nordul, centrul și estul țării. La munte, în special în Carpații Orientali, local și în Meridionali, vor fi ploi mixte, iar în zonele mai joase de munte și la peste 1500 va fi lapoviță.

„În noaptea de marți spre miercuri, s-ar putea să apară lapoviță pe spații restrânse și prin Maramureș, Moldova și Transilvania. Miercuri se vor înregistra precipitații în jumătatea de est a țării și local în rest, iar la munte, la altitudini de peste 1700 se vor înregistra ninsori și maxime între 10-18 grade”, a mai completat acesta.


Finalul săptămânii aduce schimbări ale temperaturii și vreme însorită, precizează reprezentantul ANM.

Potrivit acestuia, joi se restrâng ploile, care vor apărea local doar în sud și sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10-20 de grade, iar spre finalul săptămânii va fi o vreme în general frumoasă, cu mai puține ploi, regimul termic apropiindu-se de cel normal, între 10-20 de grade și 20 de grade izolat.

„Pentru Capitală, vremea va fi închisă până vineri. Luni și marți este posibil să nu se înregistreze ploi. Totuși, rămâne înnorat, temperaturile fiind cuprinse între 13-14 grade, iar miercuri și joi va fi temporar ploaie, 12 grade, cu puțin vânt. În weekend se va încălzi ușor și va apărea soarele”, a conchis meteorologul ANM.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4632 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by