Râurile şi fluviul Dunărea vor înregistra debite, în general, în creştere pe durata următoarelor zile, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, se arată în prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) și citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform estimărilor, până în dimineaţa zilei de 20 aprilie, debitul Dunării la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 6.800 mc/s, sub media multianuală a lunii aprilie, stabilită la 7.900 mc/s. În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi, de asemenea, în creştere.

În ceea ce priveşte situaţia pe râuri din intervalul 14 aprilie, ora 7:00 - 20 aprilie, ora 7:00, prognoza relevă faptul că, în primele două zile, debitele medii zilnice vor fi în creştere pe râurile din jumătatea de sud a ţării, din cauza efectului combinat al precipitaţiilor lichide prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă şi a propagării. Pe celelalte râuri, debitele vor fi, în general, staţionare.

Totodată, în prima zi a intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite pe unele râuri din sud-estul ţării, ca urmare a precipitaţiilor mai însemnate cantitativ, sub formă de aversă, prognozate.

În partea a doua a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în scădere, cu excepţia unor râuri mici din nordul ţării unde vor fi în creştere din cauza precipitaţiilor prognozate şi a propagării.