Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins contestaţia DIICOT la măsura de plasare sub control judiciar a lui Mihai Pleşu (fiul filosofului Andrei Pleșu), după ce procurorii solicitaseră arestarea preventivă a acestuia pentru trafic de droguri de mare risc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Avocaţii Sandra Grădinaru şi Alexandru Olănescu, care îl reprezintă pe Mihai Pleşu, au declarat pentru Agerpres că judecătorii Curţii de Apel Iaşi au menţinut decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Iaşi de plasare sub control judiciar.

Decizia survine ca urmare a contestaţiei depuse în urmă cu o săptămână de procurorii DIICOT, care au cerut arestarea preventivă a lui Mihai Pleşu pentru 30 de zile.

"Am criticat susţinerile procurorului din contestaţie aducând ca principal argument faptul că în şapte luni de supraveghere investigatorii sub acoperire nu au reuşit nicio tranzacţie cu Mihai Pleşu. Am depus judecătorilor Curţii de apel Iaşi şi un set de caracterizări ale părinţilor ai căror copii fac terapie prin artă cu Mihai Pleşu. A fost menţinută hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunal", au declarat avocaţii lui Mihai Pleşu.

Mihai Pleşu, fiul scriitorului Andrei Pleşu, se află sub control judiciar timp de 60 de zile, conform deciziei luate pe 7 aprilie de judecători. Alături de alte şapte persoane, el este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Citește pe acest subiect:

Fiul lui Andrei Pleșu, ridicat de anchetatori în urma unor percheziții într-un dosar de trafic de droguri

Mihai Pleșu, fiul lui Andrei Pleșu, audiat la DIICOT Iași / Cum funcționa gruparea de trafic de droguri, potrivit procurorilor

Fiul scriitorului Andrei Pleşu a fost reţinut pentru trafic şi consum de droguri de către procurorii DIICOT Iaşi / Avocatul lui Mihai Pleşu a contestat procedurile efectuate în dosar

Fiul scriitorului Andrei Pleșu, cercetat sub control judiciar în dosarul de trafic de droguri