Decizia prin care s-a instituit Mecanismul de Cooperare și Verificare este lipsită de „relevanță constituțională” și, în aceste condiții, „cu atât mai puțin” poate fi reținută relevanța constituțională a rapoartelor MCV, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate PNL și USR pentru ordonanța de urgență privind operaționalizarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor magistraților.
„Având în vedere lipsa de relevanță constituțională a Deciziei 2006/928/CE, act european cu caracter obligatoriu pentru statul român, cu atât mai puțin poate fi reținută relevanța constituțională a rapoartelor emise în cadrul M.C.V.”, se arată în motivarea CCR, publicată vineri.
Curtea afirmă că, din analiza conținutului deciziei, „actul de drept european conține o serie de obiective de referinţă, enumerate în anexa sa, trasând o serie de obligații cu caracter general Republicii Bulgaria şi României:
- garantarea unui proces judiciar mai transparent şi mai eficient,
- înfiinţarea a unei agenţii pentru integritate,
- continuarea cercetărilor cu privire la acuzaţiile de corupţie la nivel înalt, respectiv adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei.
Aceste obiective „se subsumează deci principiului statului de drept și dreptului la un proces echitabil, consacrate expres de art.1 alin.(3) și art.21 din Constituția României”, arată CCR, care spune însă că, „fără a diminua importanța reglementării unor astfel de obiective”, „norma de drept european nu prevede obligații concrete (cu excepția celei privind înfiinţarea unei agenţii pentru integritate) sau garanții efective care, împreună sau separat, să contribuie la realizarea principiului statului de drept, ci trasează o serie de linii directoare, cu caracter de maximă generalitate și cu valoare preponderent politică (potrivit pct.8 din preambulul deciziei”).
„Or, un atare act, chiar obligatoriu pentru statul căruia i se adresează, nu poate avea relevanță constituțională, întrucât nici nu dezvoltă o normă constituțională, fiind circumscris celor existente, și nici nu complinește o lacună a Legii fundamentale naționale”, crede CCR.
Curtea argumentează că s-a mai pronunțat și prin Decizia nr.104 din 6 martie 2018, par.89, în care reține că „Decizia 2006/928/CE nu are incidență în cauza judecății” și a negat „relevanța constituțională a acesteia”
”Chiar dacă s-ar admite că Decizia 2006/928/CE ar putea fi un indicator în privinţa evaluării constituţionalităţii normei, nu ar avea incidenţă în cauză, deoarece prin conţinutul acesteia se recomandă doar înfiinţarea unei agenţii pentru integritate, care să aibă capacitatea administrativă de a conduce o anchetă în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese potenţiale, precum şi capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancţiuni”. Cu alte cuvinte, singurul element concret al normei este obligația de înfiinţare a unei agenţii pentru integritate, toate celelalte aspecte, prin modul general al obiectivelor propuse, nu pot determina obligații legale exprese în sarcina statului, care păstrează o marjă proprie de apreciere”, arată CCR.
Curtea consideră că Rapoartele MCV „cuprind dispoziții cu caracter de recomandare, în urma evaluării realizate, după prezentarea concluziilor. „Or, prin intermediul unei recomandări, instituțiile își fac cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără a le impune însă vreo obligație legală destinatarilor recomandării”, spune Curtea.
„În concluzie, chiar dacă aceste acte (Decizia 2006/928/CE și rapoartele M.C.V.) ar respecta condițiile de claritate, precizie și neechivoc, înțelesul acestora fiind stabilit de C.J.U.E., respectivele acte nu constituie norme care se circumscriu nivelului de relevanță constituțională necesar efectuării controlului de constituționalitate prin raportare la ele. Nefiind întrunită condiționalitatea cumulativă stabilită în jurisprudența constantă a instanței constituționale, Curte reține că acestea nu pot fundamenta o posibilă încălcare de către legea națională a Constituției, ca unică normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate”, se arată în motivarea deciziei CCR.
Curtea reține că „aderând la ordinea juridică a Uniunii Europene, România a acceptat ca, în domeniile în care competența exclusivă aparține Uniunii Europene, […], implementarea obligațiilor rezultate din acestea să fie supusă regulilor Uniunii […]” și că ”în virtutea clauzei de conformare cuprinse chiar în textul art. 148 din Constituție, România nu poate adopta un act normativ contrar obligațiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru”.
Totodată, Curtea a remarcat că „toate cele anterior arătate cunosc desigur o limită constituțională, exprimată în ceea ce Curtea a calificat «identitate constituțională națională»”, și că „înțelesul Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 […], act adoptat anterior aderării României la Uniunea Europeană, nu a fost deslușit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește conținutul, caracterul și întinderea temporală și dacă acestea se circumscriu celor prevăzute în Tratatul de aderare, […] care face parte din ordinea normativă internă, astfel încât Decizia 2006/928/CE nu poate constitui normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate prin prisma art.148 din Constituție” (par. 88, teza finală)
În plus, ţine de competenţa exclusivă a statului membru stabilirea modului de organizare, funcționare și delimitarea competențelor între diferitele structuri ale organelor de urmărire penală, mai arată CCR.
Din aceste considerente, CCR respinge obiecția de neconstituționalitate formulată de PNL și USR.
Judecătorii Daniel Morar, Mircea Ştefan Minea și Livia Stanciu apreciază însă, într-o opinie separată, că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să admită obiecția de neconstituționalitate.
7
36
