FOTOGALERIE Sute de copăcei dintr-o pădure plantată anul trecut de copii în Popești-Leordeni au fost distruși cu buldozerul sau tăiați cu foarfeca

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Joi, 11 aprilie 2019, 9:22 Actualitate | Esenţial


Padurea Cercetasilor 9 aprilie 2019 -9
Foto: Hotnews
Sute de arbuști dintr-o pădure plantată toamna trecută de copii, în comuna Popești-Leordeni, în cadrul proiectului ”Plantăm fapte bune în Pădurea Cercetașilor”, realizat de Cercetașii României și EcoAssist, au fost distruși. Pe o porțiune de la margine s-a intrat cu buldozerul, iar alte câteva sute de puieți au fost tăiați cu foarfeca. Ovidiu Ciutescu, coordonatorul proiectului din partea Cercetașilor, dă vina pentru cele întâmplate pe unul dintre vecini, dar și pe Primăria Popești-Leordeni, că nu a asigurat paza și nu s-a preocupat de proiect. Primarul localității, Iacob Petre, spune că nu era treaba lor să asigure paza și dă vina pentru stricăciuni pe același vecin, dar și pe ploaia înghețată care ar fi distrus puieții.

UPDATE Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a dispus Gărzii Naționale de Mediu să demareze mâine un control la pădurea plantată de copii toamna trecută de copii, în comuna Popești-Leordeni, iar dacă știrea că aceasta a fost distrusă cu buldozerul, atunci ”avem de a face cu o situație care nu poate fi tolerată”.

Anul trecut, în iunie, Cercetașii României și Fundația EcoAssist au încheiat un protocol cu Primăria Popești-Leordeni pentru ecologizarea unei suprafețe de teren de 3 hectare aflată lângă balta de pește din localitate și împădurirea acesteia. Ovidiu Ciutescu, coordonatorul proiectului din partea Cercetașilor României, spune că în acea zonă s-au depozitat resturile de la cutremurul din 1977, iar în vremurile recente devenise un depozit ilegal de deșeuri.

Proiectul a avut probleme de la început deoarece Primăria s-ar fi răzgândit în privința terenului alocat.

”În 1977, pe 14 hectare de mlaștină din Popești-Leordeni, regimul de atunci a dus resturile de la cutremur. Pe o parte din teren a fost amenajată balta de pește, o altă parte a fost lăsată în paragină și a devenit un fel de groapă de gunoi ilegală. Eu m-am dus la EcoAssist undeva prin octombrie 2017 și le-am propus să facem un proiect comun și să împădurim în Popești-Leordeni. Am căzut de acord. M-am dus la Primărie, le-am propus proiectul, inițial au zis că nu au teren, însă după presiuni publice, undeva prin aprilie-mai 2018 au zis că au găsit o suprafață de teren pe care ne-o vor da pentru plantări. Am mers acolo cu primarul, cei de la EcoAssist, cei de la Romsilva și alții să vedem terenul și să luăm probe de sol. Primarul a adus un buldozer să niveleze, au zis că ne ajută, și am stat acolo câteva luni cu acel buldozer să nivelăm terenul. După ce am făcut toată treaba asta, cineva ne-a spus că nu este ăsta terenul pe care o să plantăm și care ne-a fost dat prin Hotărârea de Consiliu. Cum să nu fie, că ăsta este terenul care ne-a fost arătat? Ne-am dus la Primărie și am cerut o înțărușare. Primarul a zis că ne schimbă terenul, că o să facă acolo unde am curățat noi scenă de dansuri populare. Terenul este unul bun, e chiar lângă stadionul Viscofil, care se vinde cu 6 milioane de euro și are jumătate din suprafața de acolo. Deci vă dați seama cât valorează ăsta. Atunci a zis că ne dă terenul în continuare, cel despre care vă ziceam și a dat Hotărâre de Consiliu Local. Ne-am apucat să-l curățăm și să-l pregătim pentru plantat”, a declarat Ovidiu Ciutescu, coordonatorul proiectului din partea Cercetașilor României.

Terenul înainte de ecologizare


Pregătirea terenului înainte de plantare

În luna noiembrie 2018, a avut loc plantarea, la care au participat circa 1.200 de copii cu vârste între 6 și 12 ani.

”Am cumpărat 27.600 de arbuști din 5 specii: stejar roșu, frasin, ulm, tei și sânger. Totul din banii noștri. Au venit acolo cam 400 de corporatiști, aduși de EcoAssist, care au asigurat fondurile pentru plantare, 1.158 de copii de la Cercetași și 26 de cetățeni din Popești-Leordeni. Am plantat cam 17.000 din cei 27.000 de copaci. Restul i-am lăsat în conservare peste iarnă. Între timp, l-am rugat pe primarul din Popești Leordeni, lăsând cam 3.000 de sticle de apă, 1.800 de hârlețe și acei puieți, să-i planteze în localitate fiindcă sunt numai betoane. Să scoată oamenii din Primărie, asistații social, să planteze. Nu au plantat nimic. Peste iarnă copacii au rezistat și pe 2 martie, cu 400 de cercetași, am venit să replantăm. Am mai plantat cam 7.000 de arbuști. Au mai rămas ca 3.000 și i-am rugat din nou pe cei din Primărie să-i planteze”, mai povestește Ovidiu Ciutescu.

Potrivit acestuia, suma investită de cele două organizații, din fonduri private, pentru această plantare a fost de circa 70.000 de lei.

Plantarea din luna noiembrie 2018

Plantarea din luna martie 2019



Pe 30 martie, când cercetașii au venit să sărbătorească ”Ora Pământului” pe terenul ecologizat, surpriză - au găsit acolo mormane de gunoi, iar o parte din copăceii plantați, distruși.

”Am uitat să spun că accesul spre locul respectiv a fost restricționat de Primărie cu o barieră, cheia fiind la viceprimarul localității, Constantin Mitran. Locul are două intrări, una dinspre balta de pescuit și una dinspre această barieră. Ei, noi când ne-am dus pe 30 seara acolo, am găsit bariera ridicată. Au venit și au deversat gunoi acolo. Cu ce accept au deversat gunoi acolo? Firește cu al Primăriei, că doar ei aveau cheia. A doua zi ne-am dus să strângem resturile de la lumânărele aprinse la Ora pământului. Și am găsit munți de gunoaie acolo. Pe bucata unde s-a intrat cu buldozerul s-au distrus între 300 și 700 de copaci. În rest i-au tăiat cu foarfeca, pe unii de la nivelul rădăcinii. Au făcut asta fiindcă pământul ăsta îi trebuie cuiva. Din estimarea noastră au fost tăiați cu foarfeca circa 2.000 de copaci”, a mai spus Ovidiu Ciutescu.






Acesta crede că vinovatul este proprietarul bălții de pește, dar și Primăria din Popești-Leordeni fiindcă nu a asigurat paza pădurii.

”Primăria Popești-Leordeni avea obligativitatea din noiembrie, potrivit protocolului încheiat cu ONCR și EcoAssist, să treacă pământul acesta din domeniul neproductiv în domeniu forestier. Ca să ajungi la domeniul forestier trebuia să mai facă un pas, fiindcă nu poți declara zona teren forestier, nu ai certitudinea că se prind copacii și se vor transforma în pădure. Dar trebuia să o treacă în zonă verde ca să-i protejeze. Ei nu au făcut asta și nu au asigurat paza, așa cum scrie în protocol”, a declarat Ovidiu Ciutescu.

Copacii distruși de buldozer și tăiați cu foarfeca








Contactat de HotNews.ro, primarul din Popești Leordeni, Iacob Petre, a susținut că persoana care a concesionat balta de pește ar fi distrus cu buldozerul bucata plantată de la margine, în rest, fiind de vină ploaia înghețată din acest an.

”Pe o porțiune de 50 de metri, acel individ cu care noi suntem în instanță, și care are balta, a intrat. Noi, cei de la Primărie, am refăcut, și am mai plantat încă 3.000 de puieți. Ce vrea domnul Ciutescu, să declarăm suprafață verde, nu o pot declara fiindcă însemnă islaz. Pot să o declar pădure abia după 3 ani de zile, întrebați la Romsilva, că nu se știe dacă se vor prinde copacii sau nu. Eu sper că se vor prinde. Nu cred că a tăiat nimeni copacii cu foarfeca. Este vorba de chiciura de iarna trecută. A bătut vântul și s-au rupt. Nu i-a tăiat nimeni. Este o aberație. Sunt puieți de niciun an. S-au rupt când a fost ploaia aia. Nu cred că i-a tăiat individul cu balta, cred că o pădure acolo îl avantajează. Nu are nimeni interes să taie acei arbori. Eu locuiesc la 100 de metri de acea pădure. Toți dorim pădurea aceasta. De asta am și dat terenul pentru pădure”, a declarat primarul pentru HotNews.ro.

El susține că va îngrădi Pădurea Cercetașilor, după aprobarea bugetului, ca să nu se mai întâmple astfel de lucruri.

Chiar dacă primarul spune că a fost plantată zona distrusă cu buldozerul, marți, când am fost la fața locului, aceasta era în continuare distrusă.

Ovidiu Ciutescu exclude posibilitatea ca arborii să fi fost distruși de îngheț deoarece la plantarea de pe 2 martie 2019 aceștia erau în regulă, iar după această dată nu a mai fost îngheț.

În ceea ce privește gunoiul depozitat pe teren, primarul spune că l-a amendat pe făptaș. Gunoiul era însă în continuare acolo marți.

”L-am amendat pe ăla care a pus gunoi. Nu a intrat pe la bariera noastră. Pe la cel cu balta a intrat. La noi bariera este încuiată”, a declarat edilul.

Gunoiul depozitat pe primul teren curățat pentru plantare





Referitor la terenul de lângă, igienizat inițial de cercetași pentru plantare, primarul spune că acolo are în plan să facă un complex de agrement.

”Pe suprafața aceea de teren unde noi am băgat pământ vrem să facem o investiție, este tot proprietatea orașului, băgăm umplutură și vrem să facem un centru de agrement cu bazine, pacuri, terenuri de tenis, construcții. Deocamdată vrem să amenajăm terenul”, a spus primarul.

Ovidiu Ciutescu a sesizat Garda de Mediu, instituția având obligația legală de a îi găsi și sancționa pe cei care au distrus o bucată din pădurea plantată de copii și și-au bătut joc de acest proiect.



















64349 vizualizari

  • -73 (75 voturi)    
    Cercetasi... (Joi, 11 aprilie 2019, 9:26)

    Lok [utilizator]

    Nu ii invata unde sa planteze copaci de sa nu ii taie nimeni?
    • +29 (31 voturi)    
      degeaba ! (Joi, 11 aprilie 2019, 11:03)

      Dimijoarei_Obt [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Cand loveste ciuma-roshie nimic nu mai ramane in picioare !
    • +35 (37 voturi)    
      Lok, ai premiul pentru imbecilul anului (Joi, 11 aprilie 2019, 11:08)

      mr_mojo [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Adica e vina copiilor pentru ca au plantat unde le-a zis primarul.
      Ma si intreb daca esti lovit la cap; nu cred ca poti fi rau intentionat pentru ca e o chestiune mult prea clara chiar si pentru tine.
    • -20 (22 voturi)    
      Consilierii USR PLUS ce fac? (Joi, 11 aprilie 2019, 13:13)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      A, stiu doar sa se planga ca nu sunt lasati..
    • +5 (7 voturi)    
      Ti-as da (Joi, 11 aprilie 2019, 14:07)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      o sugestie unde ar fi fost plantati copacii in siguranta, insa s-ar putea sa-ti iasa niste frunze prin orificiile de deasupra gatului, in cateva saptamani!
    • +6 (8 voturi)    
      iacob petre (Joi, 11 aprilie 2019, 20:54)

      mimiloi [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      spune tare pesede si trage apa. Dom' premar gelos ca n-a fost initiativa pesede caruia nicicum nu i-a trecut vreodata prin cap sa planteze un fir de iarba. Ei sint neam de lacuste pradatoare iar de plantat planteaza dor fumigene si ministri corupti.
      Iesiti la vot!
  • +44 (48 voturi)    
    primarul este vinovat (Joi, 11 aprilie 2019, 9:34)

    varavara [utilizator]

    Prima actiune care ar trebui facuta este demiterea primarului. Este primul vinovat de aceasta bataie de joc. Probabil ca terenul cu pricina este vizat in alte scopuri...
  • +47 (49 voturi)    
    Un dezastru de tara (Joi, 11 aprilie 2019, 9:36)

    cetateanulmodern [utilizator]

    Pana cand nu o sa crestem nivelul de cultura si civilizatie in tara asta acest gen de intamplari vor fi o chestie de zi cu zi.
    • +23 (23 voturi)    
      Cresterea nivelului de cultura si educatie (Joi, 11 aprilie 2019, 10:36)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui cetateanulmodern

      se face prin lupte de acest tip, inclusiv. Pentru ca ... lipsa de cultura si educatie REACTIONEAZA impotriva demersurilor de crestere a nivelului de cultura si educatie.

      Cei lipsiti de cultura si educatie nu stau cuminti si asteapta sa fie educati. Isi apara modul lor de a fi.
      • -1 (5 voturi)    
        lupta ... (Joi, 11 aprilie 2019, 11:34)

        Dimijoarei_Obt [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

        ca-i mai dreapta si de Dzeu lasata ! Dixit !
      • +5 (7 voturi)    
        Cresterea acestui nivel (Joi, 11 aprilie 2019, 12:06)

        Cuca [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

        se face cu biciul, nu cu vorba buna. Asa au facut in vest intai feudalii, apoi biserica. In sute si sute de ani, oamenii si-au dat seama ca e mai bine pentru toti sa nu se mai comporte ca maimutele.

        Noi avem un deficit de foarte multi ani fata de cei din vest.

        Dar se poate... cu conditia de a folosi biciul.

        Cu conducerea pe care o avem, insa, nici o sansa...
  • +46 (48 voturi)    
    Felicitari d-lui Ovidiu Ciutescu (Joi, 11 aprilie 2019, 9:37)

    cearly [utilizator]

    pentru initiativa, cat despre Iacob, la cate dosare penale are si modul cum a dat aprobari de constructii in Popesti Leordeni, sper sa-l vad cat de curand acolo unde ii este locul, adica la puscarie.
  • +39 (41 voturi)    
    urat (Joi, 11 aprilie 2019, 9:38)

    AdrianAdr [utilizator]

    Intr-o societate normala vecinul care a intrat cu buldozerul era amendat si i se retrăgea licențele de funcționare si cei de la mediu si politia erau zilnic pe capul lui, dar cum si prmarul (PSD) cred ca e mana in mana cu patronul....totul se mușamalizează. Ce o sa ineleaga copiii din asata? De ce sa ne mai zbatem ca oricm vine unul sau vin unii si distrug si nu e tras la raspundere....Oricum felicitari cercetasilor si celor implicati pentru initiativa de a planta o padure!
  • +26 (26 voturi)    
    Ploaia inghetata (Joi, 11 aprilie 2019, 9:39)

    Remulus si Rromus [utilizator]

    Fenomene naturale ciudate pe care eu le pun pe seama schimbarilor climatice. In Romania am avut o ploaie inghetata cu lama.
    • -5 (13 voturi)    
      Gresit! (Joi, 11 aprilie 2019, 11:42)

      complet_ret [utilizator] i-a raspuns lui Remulus si Rromus

      Te iei dupa minciunila in falsh ale oengistilor soroshisti?!
      Primarul este cel care are credibilitate, ca-i pedeserist, "d-al nostru, dintre noi, pentru noi"!

      Daca DUMNEALUi spune ca ploaia inghetata este de vina, categoric asa este!

      Cercetasii aia, in loc sa se tina de prostii cu plantat puieti, mai bine sa puna umarul la constructia de autostrazi!

      Iar daca au bani de aruncat, mai bina sa ii dea la o casa de copii!
      • -1 (1 vot)    
        inca unu (Joi, 9 mai 2019, 11:35)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui complet_ret

        a carui mama salva daca sugea in loc de altele...
  • +40 (40 voturi)    
    Romania reala (Joi, 11 aprilie 2019, 9:43)

    subcultura [utilizator]

    Nu aia de propaganda cu cu Doruri si daci si vatra stramoseasca si alte basme.

    Si in Bucuresti se arunca gunoaie peste tot si nimeni nu face nimic, si in Bucuresti se taie aiurea copaci si se betoneaza spatii verzi, si in Bucuresti de ex. langa centura la Mogosoaia este o padure deja crescuta care in planurile urbanistice apare ca M4 (adica se pot construi blocuri) si e plina de gunoaie. sau pe toata centura.

    Pe primarii de oriunde ii intereseaza spaga, ii intereseaza sa ii aiba prieteni pe mafiotii locali (care pot mobiliza voturi cu japca), ii intereseaza sa prosteasca fraierii cu donatii la biserici si balciuri.

    Nu exista in Romania un primar care sa fi propus ca Primaria sa cumpere/exproprieze terenuri proprietate privata impadurite sau apte a fi impadurite in loc sa se dea bani pe statui, chermeze sau a nspea biserica.

    Nu cred ca isi inchipuie nimeni ca primarul ala nu stia ce se intampla. O persoana singura nu taie cu foarfeca doua mii de puieti si nu baga excavatorul dupa bunul plac.
  • +25 (27 voturi)    
    Pomi (Joi, 11 aprilie 2019, 9:43)

    Alexa.99. [utilizator]

    De fiecare data cand vedeam plantari de-astea organizate, ma gandeam ce oameni naivi, cum va veni un smecher imobiliar sau unii care mor de frig, sa le distruga pomii si nu se va alege nimic din tot efortul lor.
    N-ai cum sa mai faci ceva bun in atata indiferenta si rautate care ne sufoca.
    Ne scufundam cu totii din cauza rautatii unora.
    • +16 (16 voturi)    
      rautatea ca eufemism (Joi, 11 aprilie 2019, 10:15)

      muvis [utilizator] i-a raspuns lui Alexa.99.

      Aici e coruptie seconata de indiferenta, incompetenta si nemernicie
    • +9 (11 voturi)    
      pomul tu (Joi, 11 aprilie 2019, 10:32)

      mita sucila [utilizator] i-a raspuns lui Alexa.99.

      de cate ori vad genul asta de comentarii naive, venite din partea unor oameni extrem de firavi dpdv intelectual, ma cuprinde o mila imensa si eterna.
      Pt ca viata lor este un iad daca aleg sa vada doar uscaciunile, uitand de frumusetea padurii. Am participat la multe astfel de proiecte si NICIUNUL nu a fost "ambuscat" in halul asta, toate sunt vii, pline de viata, cele mai vechi avand deja un soi de semetie. Dar unii isi justifica statul degeaba si neparticiparea prin " n are sens" , " n avem cu cine". Sarmani oameni, incompetenti in insasi umanitatea lor.
      PS daca din 10 proiecte unul e distrus, inseamna ca raman 9. Repeta chestia asta zilnic, poate va produce o schimbare esentiala in tine
      • 0 (0 voturi)    
        resemnare (Vineri, 12 aprilie 2019, 11:57)

        Elfu [utilizator] i-a raspuns lui mita sucila

        felicitari, dar resemnarea asta ca din 10 raman 9 nu e sanatoasa... de asta am ajuns aici ...
        de ce sa nu ramana 10 din 10 ?
    • +9 (11 voturi)    
      Ne scufundam daca ii lasam (Joi, 11 aprilie 2019, 10:37)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Alexa.99.

      pe tampiti sa ne scufunde. Stiu, nu este usor sa ai a face cu tampiti.
  • +24 (26 voturi)    
    romania e plina de imbecili... (Joi, 11 aprilie 2019, 9:45)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    romania e plina de imbecili...
  • -35 (39 voturi)    
    proprietatea e sfanta, bai... (Joi, 11 aprilie 2019, 9:54)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    asa zice "proprietarul baltii"! Pai ce, va credeti in comunism!
    • +13 (15 voturi)    
      Desteptule, daca ai fi fost acolo (Joi, 11 aprilie 2019, 11:09)

      mr_mojo [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Ai fi vazut unde e balta si unde e padurea.
      Dar asa, dai din taste, ca atat te duce.
      Ii dai cu proprietatea, ai auzit tu ceva cu ea.
    • 0 (0 voturi)    
      psdistii (Joi, 9 mai 2019, 11:35)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      ce-si amintesc ei de legi (evident prost isi amintesc) cand ii avantajeaza
      si cum le uita cand e sa suga de la dracnea ca sa-l apere

      ba nevertebratele au mai multa coloana vetrebrala (si creier) decat voi!
  • +21 (23 voturi)    
    Primarul orasului (Joi, 11 aprilie 2019, 9:57)

    florinos [utilizator]

    Orașul Popești-Leordeni, Jud. Ilfov, primar Petre Iacob, căsătorit, 2 copii, Membru PSD, este la al doilea mandat.

    De pe site-ul orașului aflam cum Petre Iacob a realizat în 6 luni mai mult decât predecesorul său într-un mandat. „Pentru mine cuvântul dat este precum un contract!”, spune primarul Iacob. Vreau să le arăt concetățenilor mei că se poate face treabă, dacă nu îți propui să urmărești alte interese. Eu, după cum se vede, m-am apucat de treabă."

    Sa intelegem ca primarul a avut alte interese pentru acel teren si nu se astepta ca acei copii sa se intoarca sa verifice terenul.

    Oare copiii primarului au participat la eveniment ? Si-au intrebat tatal de ce a distrus copacii ?
  • +22 (24 voturi)    
    De ce i-a taiat? (Joi, 11 aprilie 2019, 10:09)

    ovidiub781255638850764 [utilizator]

    Pentru ca poate. Suntem tara lui "pentru ca putem, ba" si a lui "ce te *** pe tine grija?". O tara frumoasa populata de mizerabili
  • +22 (22 voturi)    
    civilizatie... (Joi, 11 aprilie 2019, 10:10)

    larex [utilizator]

    distrugi copaci si plantezi gunoaie.
    • 0 (0 voturi)    
      Spirit (Vineri, 12 aprilie 2019, 10:52)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui larex

      gospodaresc...
  • +12 (12 voturi)    
    de asta zic... (Joi, 11 aprilie 2019, 10:38)

    Itsoc [utilizator]

    asta cu schimbarea vine de la fiecare, pace, iubire si educatie sunt mituri urbane.
    solutia pentru romania e cateva bombe atomice care sa rada totul, bagat buldozerele, arat tot pana la 2 m adancime si apoi repopulat si recladit cu alte natii.
    • +6 (6 voturi)    
      Din pacate.... (Joi, 11 aprilie 2019, 12:10)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      sunt, pe zi ce trece, mai de acord cu aceste idei radicale. Nu exista speranta, nu exista viitor. Tara asta este cumva blestemata sa aiba asemenea locuitori.
  • +13 (13 voturi)    
    Cel mai important lucru acum (Joi, 11 aprilie 2019, 10:41)

    Habermas [utilizator]

    este cum se gestioneaza moralul copiilor care au plantat puietii. Vitorul Romaniei este in sufletul acestor copii. Astfel de marsavii sunt atacuri directe si violente la sufletul acestor copii!

    Si vinovatii trebuie sa plateasca!
    Cei care incearca sa musamalizeze fapta cu minciuni josnice sunt niste lasi si sub-oameni.
  • +11 (11 voturi)    
    S-a intrat cu excavatorul si cu foarfeca (Joi, 11 aprilie 2019, 10:45)

    Habermas [utilizator]

    in sufletele si generozitatea si sperantele copiilor si donatorilor. Asta ca sa nu mai pomenesc de prostia grea a celor care facut acest lucru si cei care incearca sa acopere adevarul si crima.
  • -10 (20 voturi)    
    Si totusi (Joi, 11 aprilie 2019, 10:46)

    Alovi [utilizator]

    Ce proiect viabil e ala care implica 1200 de copii la munca voluntara de sisif pe un teren intravilan controversat? E tara plina ochi de paduri si nu mai era o alta zona curata de muncit copiii?
    Mi se pare un "proiect eco" negandit pana la capat... (pe langa faptul ca problema noasta e ca se taie masiv, nu ca nu plantam)

    Propun alt proiect: In loc de 1200 de copiii voluntari la plantat mai bine 120 de adulti voluntari la cutreierat paduri si gasit tapinarii ilegali si braconierii.
    • +4 (10 voturi)    
      Plină ochi (Joi, 11 aprilie 2019, 11:54)

      osica [utilizator] i-a raspuns lui Alovi

      E țara plină ochi de păduri???????????? În ce secol trăiești?
      • -1 (9 voturi)    
        Era o intrebare (Joi, 11 aprilie 2019, 12:39)

        Alovi [utilizator] i-a raspuns lui osica

        Este tara asta asa plina de paduri incat sa nu gasesti alt loc de plantat? Un loc fara controverse/interese?

        Mana de lucru a celor 1200 de copii e foarte pretioasa. Trebuia asigurata de la inceput o oarecare siguranta a rodului muncii lor, ca sa nu fie o munca in van.
        Asta ziceam, in rest le doresc dobitocilor care au distrus munca copiilor sa plateasca inzecit.
        • 0 (0 voturi)    
          Exploatarea (Vineri, 12 aprilie 2019, 11:09)

          Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Alovi

          muncii copiilor ca altadata, ("munca patriotica" a scolarilor, studentilor), in dispretul acestor "naivi" ce nu vor culege nicicand roadele contributiei lor "ecologice"...
  • +19 (19 voturi)    
    tara ma-sii (Joi, 11 aprilie 2019, 10:49)

    gwolf [utilizator]

    si natia ma-sii cu trolii ma-sii ! . Jeguri de oameni spurcati, ar trebui sa cada bisericile pe acest neam infect de ipocriti fals crestini care populeaza aceasta tara minunata.
    Numai mizerii de import merita si preluarea tuturor resurselor catre civilizatii in adevaratul sens al cuvantului.
    M-am saturat sa traiesc in mijlocul acestor triburi de mojici subevoluati.
  • +14 (14 voturi)    
    Mangafaua hoțomană de primar și ticăloșii (Joi, 11 aprilie 2019, 11:00)

    Rescator [utilizator]

    care au distrus plantația trebuie spânzurați de crengile
    unui stejar bătrân care a scăpat de vandali.AJUNGE!
  • -20 (22 voturi)    
    Copacii (Joi, 11 aprilie 2019, 11:23)

    GICOMANU [utilizator]

    Cind plantezi copaci asigura-te ca este terenul tau .
    • +4 (6 voturi)    
      nu ai inteles nimic (Joi, 11 aprilie 2019, 11:48)

      un oarecare [utilizator] i-a raspuns lui GICOMANU

      stai jos
  • -10 (12 voturi)    
    DNA (Joi, 11 aprilie 2019, 11:44)

    nalbaroiu [utilizator]

    Asta e un caz bine documentat de DNA. Se intra pe fir si se deapana...sunt procuroti care trebuie sa-si faca mana...trebuie numai o auto-sesizare a statului...cazul are un inceput bun de dosar...trebuie numai completat...deci DNA sa-i dea bataie...ca doar ne laudam ca o sa o avem pe Kodruta in fruntea UE...e cazul ca si ai nostri aici acasa sa arate ce pot....
  • +11 (11 voturi)    
    Sa nu-i tragi in teapa? (Joi, 11 aprilie 2019, 11:55)

    V. Istina [utilizator]

    Cum pasca masii sa-ti bati joc de efortul atator oameni si de o padure de puiet incat sa tai copaceii cu foarfeca? E de noaptea mintii!

    Codul penal pentru asa fapte trebuie urgent inasprit! Daca vrem sa supravietuim ca societate asa ceva nu trebuie tolerat.

    Vedem, invatam si ne indreptam. Sau ii indreptam. Pentru asta avem nevoie de politie hotarata.

    Uneori zau ca ma intreb cum naiba nu exista nici o ceata de “vigilantes” pe la noi? Unde dracu is haiducii nostri cand au nevoie de ei?
    • +4 (4 voturi)    
      Nu ai cum cu astia, (Joi, 11 aprilie 2019, 13:19)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui V. Istina

      Si micile reforme care au mai fost facute de alti, cum era aplicatia de raportare a masinilor cu lemn, confiscare vehicole ...etc. Au fost rezolvate/distruse de PSD.
      Dar nu ai ce sa ceri suntem o populatie de nevertebrate ....daca eram maimute copiam pe aia din vest. Ce pretentii poti avea cand partidul BOR este partasa la jaful national?
      Nu avem decat o varianta, dar nu avem stomac pentru ea. Popularibus Iustitia!
  • +7 (7 voturi)    
    garda de mediu (Joi, 11 aprilie 2019, 12:51)

    Elfu [utilizator]

    ati vazut reportajul pe digi parca cu molozul de la stadionul rapid ?

    ati vazut ce reprezentanti are garda de mediu ?

    asa sunt in toate institutiile statului ...
    • +3 (3 voturi)    
      lacurile (Joi, 11 aprilie 2019, 16:36)

      Elfu [utilizator] i-a raspuns lui Elfu

      sau in cazul lacurilor poluate din jurul bucurestiului
  • +7 (7 voturi)    
    Garda de Mediu (Joi, 11 aprilie 2019, 15:16)

    ovidiuciutescu [utilizator]

    Azi am sunat la Garda de Mediu. Mi s-a spus ca dosarul "Padurea Cercetasilor" are nr 807/01.04.19, ca e repartizat la doamna comisar Brandusa Orasanu care, la randul ei, n-a avut timp sa dea o fuga si sa vada despre ce este vb. Oameni ocupati astia de la Mediu!
  • +5 (5 voturi)    
    Primar puscariabil (Joi, 11 aprilie 2019, 15:46)

    Delavale [utilizator]

    Primarul are interese financiare si si-a batut joc de interesele cetatenilor...trebuie anchetat de DNA
  • +3 (3 voturi)    
    Trebuie (Vineri, 12 aprilie 2019, 0:21)

    Mizza [utilizator]

    Eu m-am tirat din aceasta colonie condusa de hoti analfabeti. Imi pare rau pentru tara frumoasa, insa resursa umana e jalnica. Tot ce am in minte este un viitor mai bun pentru copilul meu. In Romania e nevoie de sute de ani ca sa ajungem la un nivel oarecum mediu fata de cel din Occident. Imi pare rau, dar trebuie sa plec de la sat la oras..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version