Iohannis: Nu pot rămâne nepedepsite crimele de la Revoluție

de MH     HotNews.ro
Luni, 8 aprilie 2019, 15:05 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis salută finalizarea investigațiilor în Dosarul "Revoluției”, afirmând că este fundamentală sancționarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa vieții și demnității umane în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Potrivit Administrației Prezidențiale, trimiterea spre judecare a Dosarului "Revoluției" este un pas extrem de important, după o lungă perioadă de timp, în stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989, pentru că "nu pot rămâne nepedepsite crimele de la Revoluție".

"Președintele României subliniază importanța deosebită a cauzei istorice privind Revoluția din 1989 și apreciază că anunțul privind finalizarea anchetei judiciare și trimiterea în instanță reprezintă un demers cu o deosebită însemnătate în responsabilitatea care îi revine Justiției de a stabili adevărul. Soluționarea acestei cauze istorice este cu atât mai importantă cu cât o democrație veritabilă este așezată doar pe bazele solide ale adevărului și dreptății. În repetate rânduri, Președintele României a susținut că adevărul trebuie să iasă la iveală și a subliniat necesitatea unei decizii clare, temeinice și legale, cu privire la evenimentele din Decembrie 1989, considerând că aceasta reprezintă o restanță majoră a Justiției române", arată Iohannis.

Șeful statului mai spune că în demersul societății românești de cunoaștere și asumare a trecutului este fundamentală sancționarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa vieții și demnității umane în timpul Revoluției din decembrie 1989, finalizarea anchetei judiciare în „Dosarul Revoluției” reprezintă un act necesar în anul în care marcăm 30 de ani de la prăbușirea comunismului și în care vom rememora idealurile Revoluției din Decembrie 1989 și îi vom onora pe eroii noștri", mai spune președintele.

În opinia acestuia, trecutul trebuie să constituie astfel un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi, iar acțiunea justiției este fundamentală în acest sens. "Consolidarea democrației și respectarea valorilor umane nu se pot înfăptui în afara actului de Justiție".

CITEȘTE ȘI:
Dosarul Revoluției a fost trimis în judecată. Lazăr: Îmi cer scuze pentru durata excesivă a duratei anchetei - aproape 30 de ani

















1159 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Grija Klaus ca ii crapa inima si pici alegerile. (Luni, 8 aprilie 2019, 15:24)

    Lok [utilizator]

    Daca il omori, PSD s-a scos.
  • +1 (3 voturi)    
    Dar crimele dinainte de Revolutie (Luni, 8 aprilie 2019, 15:47)

    xrogo [utilizator]

    nu trebuie pedepsite, stimabile sustinator a lui Lazar?
  • +1 (3 voturi)    
    6 case (Luni, 8 aprilie 2019, 16:07)

    vodatepes [utilizator]

    Sa speram ca si dosarul 6 case va ajunge la instanta
    trecutul trebuie să constituie astfel un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi, iar acțiunea justiției este fundamentală în acest sens. "Consolidarea democrației și respectarea valorilor umane nu se pot înfăptui în afara actului de Justiție". Ghinion


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version