Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat astăzi că Secția Parchetelor Militare a înaintat instanței rechizitoriul în dosarul Revoluției, care a fost închis de mai multe ori și redeschis ultima dată în 2016, la presiunea CEDO. "Prezint public scuzele Ministerului Public pentru durata excesivă a duratei anchetei penale - aproape 30 de ani", a afirmat Lazăr. În acest dosar, în decembrie 2018 au fost inculpați pentru infracțiuni contra umanității Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Procurorul general a spus că dosarul Revoluției cuprinde peste 3.000 de volume, iar pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care dosarul a fost redeschis.

Lazăr a prezentat scuze pentru durata excesivă a anchetei penale în acest dosar și a spus că soluția emisă este "o dovadă de respect pentru memoria eroilor din 1989".

Principalele declarații ale procurorului general:

  • Astăzi Secția Parchetelor Militare a înaintat instanței rechizitoriul în dosarul Revoluției.

  • Este realizat astfel unul din cele mai importante obiective pe care ni le-am asumat.
  • E un moment deosebit pentru justiția militară și pentru justiția română în general.

  • Astăzi, juriștii incheie această provocare, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele din decembrie 89 nu e una instituțională, ci este una individuală.

  • Rechizitoriul are peste 3.000 de volume.

  • Pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate probele după 13 iunie 2016, dată la care s-a confirmat redeschiderea acestui dosar istoric.
  • Echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supravițui, în pofida perioadei dificile prin care trecem.

  • Administrarea unui probatoriu în mai puțin 3 ani a fost posibilă datorită colaborării cu mai multe instituții, cărora le mulțumim - Ministerul Apărării, pentru identificarea și punerea la dispoziție a mai multor documente de arhivă, Senatul României, pentru stenograme, CNSAS, pentru punerea la dispoziție a informațiilor necesare, SRI, pentru identificarea, declasificarea și punerea la dispoziție a multor documente militare de arhivă și MAI și STS pentru sprijinul logistic.

  • Prezint public scuzele Ministerului Public pentru durata excesivă a duratei anchetei penale - aproape 30 de ani.

  • Soluția emisă e o dovadă de respect pentru memoria eroilor din 1989 și în egală măsură educativă pentru generațiile viitoare.

În 21 decembrie 2018, procurorii Secţiei militare din Parchetul Generel anunțau că Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpați în dosarul Revoluției, sub acuzația de infracțiuni contra umanității.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne - Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00), arată procurorii.

Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, și ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor, spun procurorii.

Totodată, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

De asemenea, Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 - 30 decembrie 1989.