Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema situației din justiție. Consultările vor avea loc joi, 11 aprilie, și vineri, 12 aprilie.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Asta, după ce Klaus Iohannis a anunțat joi cele două întrebări la referendumul care va fi organizat în paralel cu alegerile europarlamentare: interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție și interzicerea adoptării de ordonanțe de urgență pentru infracțiuni, pedepse și organizare judiciară.

Programul consultărilor:

Joi, 11 aprilie 2019

Ora 15:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);

Ora 16:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 16:45 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);

Ora 17:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 18:15 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vineri, 12 aprilie 2019

Ora 11:00 - Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane.

Joi Klaus Iohannis a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe data de 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare.

Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.

Cea de-a doua: Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că nu va merge la consultările de la Cotroceni de săptămâna viitoare cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din Justiţie, dar a precizat că de la PSD va merge o delegaţie.

Liderul PNL Ludovic Orban afirmă că președintele Klaus Iohannis a luat o „inițiativă extrem de benefică pentru societate” convocând referendumul pe Justiție ce va avea loc odată cu europarlamentarele, iar liberalii vor susține propunerea privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție.