Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, pus sub urmărire penală de DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate PSD, a transmis pe Facebook că un procuror, fie și de la DNA, nu poate stabili în ce condiții un partid închiriază un imobil, la ce preț și pentru ce termen. El anunță că a atacat ordonanța DNA prin care i-a fost atribuită calitatea de suspect.

HotNews.roFoto: Hotnews

După anunțul DNA, Mihai Drăghici a reacționat pe Facebook, prin două mesaje.

"În această țară, deocamdată, nu poate stabili un procuror, fie el și de la DNA, în ce condiții un partid închiriază un imobil, la ce preț și pentru ce termen!", a scris trezorierul PSD.

Ulterior, el a anunțat că a atacat ordonanța DNA din 1 aprilieprin care i-a fost atribuită calitatea de suspect, invocând lipsa de temeinicie și legalitate.

"În zilele următoare, probabil, procurorul-șef de secție din cadrul DNA va soluționa plângerea și va constata că, întâi de toate, DNA nu are competență în efectuarea urmăririi penale. Atunci când e vorba de un partid politic, primul lucru pe care ar trebui să îl facă organul de urmărire penală este să citească statutul partidului și legea finanțării partidelor politice", susține Drăghici.

DNA a anunțat oficial marți că procurorii au început urmărirea penală împotriva trezorierului PSD, Mircea Drăghici, pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de la stat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Potrivit anchetatorilor, el și-ar fi însușit 380.000 de euro din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a plăti un imobil de peste 500.000 de euro.