Curtea de Apel Pitești a decis luni inițierea procedurii de revocare a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, fiind a doua instanță, după Curtea de Apel Brașov, care declanșează un astfel de demers. Magistrații o acuză pe Savonea de acțiuni grave, care "au prilejuit factorului politic să inițieze și să adopte o serie de acte normative care au slăbit independența justiției".

Lia SavoneaFoto: Agerpres

Decizia a fost luată în Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Pitești, în contextul adoptării Ordonanței 7, de modificare a legilor justiției.

Magistrații spun că Lia Savonea că nu a respectat un articol din Legea 317/2015 privind CSM, respectiv cel potrivit căruia "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul Justiţiei".

Potrivit judecătorilor Curții de Apel Pitești, prin acțiunile sale, fie din postura de membru CSM, fie din cea de președinte, Lia Savonea "se alătură altor atitudini și demersuri care, departe de a fi izolate, devoalează mai degrabă existența unui program prin care se încearcă subordonarea justiției factorului politic".

Ce îi impută Liei Savonea judecătorii Curții de Apel Pitești care au declanșat procedura de revocare:

  • Poziția exprimată public după ce plenul CSM a avizat negativ proiectele de modificare a legilor justiției
  • Inițierea procedurii de operaționalizare a Secției pentru anchetarea magistraților
  • Intervenția din ședința Secției pentru judecători a CSM, după decizia CCR 685 din 07.11/2018, în condițiile în care pe rolul Curții de Apel București se afla soluționarea unui dosar ce implica legalitatea creării completurilor de 5 de la Înalta Curte
  • Modalitatea de promovare a propunerilor de modificare a legilor justiției

"Actele doamnei Lia Savonea au fost grave, deoarece au prilejuit factorului politic să inițieze și să adopte o serie de acte normative care au slăbit independența justițieiȚ, se arată în decizia de luni a Adunării Generale a judecătorilor Curții de Apel Pitești, obținută de HotNews.ro.

Curtea de Apel Pitești este a doua instanță, după Curtea de Apel Brașov, care declanșează demersul de revocare a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Procedura de revocare a unui membru CSM

Solicitarea de revocare a unui membru CSM poate fi inițiată de cel puțin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită.

Practic, demersul ar trebui sprijinit de două treimi din cele 15 curți de apel din țară. Ulterior, solicitarea se trimite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ce dispune efectuarea de verificări de către Inspecția Judiciară, care întocmește un raport. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Pasul următor este că raportul întocmit de Inspecţia Judiciară se transmite Consiliului Superior al Magistraturii, care îl va comunica magistratului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecţii în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică pentru dezbatere adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniţi în adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii vizat de procedură sunt în sensul menţinerii solicitării de revocare, Consiliul Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale.

Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor, se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi se dispune prin votul majorităţii Plenului Consiliului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi.