Curtea de Apel Brașov a decis, cu majoritate de voturi, inițierea procedurii de revocare din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a Liei Savonea, președintele CSM, au declarat, pentru HotNews.ro, surse apropiate dosarului.

Lia SavoneaFoto: Agerpres

Conform surselor citate, decizia a fost luată de Adunarea Generală de la Curtea de Apel Brașov cu majoritate de voturi și urmează să fie trimisă celorlalte curți de apel din țară.

De asemenea, în unanimitate s-a votat o declarație prin care magistrații Curții de Apel Brașov își exprimă dezacordul față de Ordonanța 7, prin care sunt modificate cele trei legi ale justiției.

Procedura de revocare a unui membru CSM

Solicitarea de revocare a unui membru CSM poate fi inițiată de cel puțin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită.

Practic, demersul ar trebui sprijinit de două treimi din cele 15 curți de apel din țară. Ulterior, solicitarea se trimite Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ce dispune efectuarea de verificări de către Inspecția Judiciară, care întocmește un raport. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare. Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Pasul următor este că raportul întocmit de Inspecţia Judiciară se transmite Consiliului Superior al Magistraturii, care îl va comunica magistratului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecţii în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică pentru dezbatere adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă 2/3 din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniţi în adunările generale ale instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii vizat de procedură sunt în sensul menţinerii solicitării de revocare, Consiliul Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale.

Revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor, se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi se dispune prin votul majorităţii Plenului Consiliului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi.