Sari direct la conținut

UPDATE Circulația feroviară a fost reluată în Bistrița-Năsăud, după ce a fost întreruptă vineri seară din cauza unui tren care a deraiat / Al treilea incident asemănător în mai puțin de o săptămână

HotNews.ro
Tren CFR, Foto: Hotnews
Tren CFR, Foto: Hotnews

Circulaţia feroviară a fost reluată pe secţia de cale ferată 409 Salva – Sighetu Marmaţiei, în zona staţiei Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu restricţie de viteză de 5 km/h, după ce traficul feroviar fusese oprit din cursul nopţii pentru efectuarea reparaţiilor necesare la linia de cale ferată, după deraierea vagonului unui tren.

Garnitura a fost repusă pe şine şi tractată de la faţa locului, iar incidentul nu s-a soldat cu victime.

Cu toate acestea, trebuie să reamintim că incidentul de vineri seară vine la nicio o săptămână de când alte două trenuri au deraiat în decurs de câteva ore.

Un tren de călători a deraiat sâmbătă dimineaţă, pe 2 martie, în judeţul Braşov, la Racoş. Trenul circula din Braşov spre Mediaş. Câteva ore mai târziu, locomotiva unui tren care circula pe relaţia Braşov-Curtici a deraiat la ieşirea din localitatea arădeană Săvârşin.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro