Universitatea din București se solidarizează cu inițiativele magistraților care cer abrogarea Ordonanței 7 și stoparea măsurilor ce pun sub semnul întrebării bunul mers al justiției în România, anunță rectorul universității, Mircea Dumitru. În ultimele două zile, cadrele didactice de la mai multe facultăți ale Universității București au anunțat că vor protesta în fața universităților, joi, față de abuzurile la adresa justiției independente.

Mircea Dumitru, rector Universitatea BucurestiFoto: Agerpres

Conducerea Universității din București a transmis, miercuri, că a luat act de inițiativele unor cadre didactice și ale organizației studențești din cadrul Facultății de Drept de a formula public o poziție avizată față de reglementările din ultimii doi ani referitoare la administrarea justiției în România, în special față de recenta Ordonanță 7. Nu în ultimul rând, a luat act de acțiunile de solidarizare inițiate de cadre didactice și studenți din cadrul mai multor facultăți ale Universității din București, spune rectorul Universității București, Mircea Dumitru.

El mai afirmă că instituția de învățământ superior rămâne consecventă atitudinii sale de delimitare a activității academice față de ingerințele politice de orice fel, dar consideră că problema respectării normelor statului de drept și a asigurării independenței justiției implică angajamentul civic al tuturor cetățenilor responsabili.

"Corecta funcționare a statului de drept este o condiție esențială pentru democrație, pentru protecția drepturilor cetățenilor împotriva acțiunilor arbitrare ale politicului în justiție, acțiuni ce pot perturba grav scara de valori a întregii societăți, atașamentul acesteia față de dreptate, echitate, corectitudine, cinste, responsabilitate. Ne exprimăm, așadar, solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 și stoparea măsurilor care pun sub semnul întrebării bunul mers al justiției în România", adaugă rectorul Universității București.

CITEȘTE ȘI: